Dacă i se va permite să invadeze militar Ucraina, președintele Rusiei, Vladimir Putin, va continua războaiele împotriva țărilor vecine, a avertizat, sâmbătă, ministrul britanic de Externe, Liz Truss.
În timp ce, sâmbătă, președintele rus a făcut o demonstrație de forță militară cu exerciții nucleare care implică rachete balistice, submarine și convoaie de tancuri, ministrul de Externe din Marea Britanie a lansat un ultim apel la comunitatea internațională să se unească împotriva agresiunii Moscovei.
„Statele baltice sunt în pericol. Balcanii de Vest, de asemenea”
Dacă Vladimir Putin ar ataca Ucraina, demersul va fi un precursor al folosirii forței de către Rusia pentru a anexa mai multe foste state sovietice, a spus ministrul Truss într-un interviu oferit publicației The Mail on Sunday.
„Trebuie să îl oprim pe Putin, pentru că nu se va opri la Ucraina. El a fost foarte clar - ambiția sa nu conduce doar la preluarea controlului asupra Ucrainei, ci vrea să întoarcă timpul înapoi la mijlocul anilor 1990 sau chiar înainte de asta”, a spus Lizz Truss.
„Statele baltice sunt în pericol. Balcanii de Vest, de asemenea”, a subliniat șefa Ministerului de Externe din Marea Britanie.
Avertisment din partea ministrului de Externe britanic
Lizz Truss a amintit că Vladimir Putin a susținut în repetate rânduri în spațiul public că își dorește revenirea la Marea Rusie, când aceasta deținea controlul asupra unor porțiuni uriașe din Europa de Est.
Prin urmare, „este extrem de important ca noi și aliații noștri să-i ținem piept lui Putin”, a spus ministrul.
„Săptămâna viitoare, ar putea fi Ucraina. Dar apoi, ce țară va urma?”, s-a exprimat șefa Ministerului de Externe.
Comentariile oficialului vin după ce premierul britanic Boris Johnson a avertizat că o invazie rusă în Ucraina ar putea provoca „distrugerea unui stat democratic”, iar „șocul va avea ecou în întreaga lume”.
Boris Johnson vorbește despre pierderea vieților tinerilor ruși
Vorbind la Conferința de Securitate de la Munchen, premierul a declarat că „semnele sunt sumbre” din partea Rusiei cu privire la posibilitatea unei invazii în zilele următoare și că lumea nu poate „subestima gravitatea acestui moment”.
„Lumea trebuie să înțeleagă costul uriaș în vieți omenești pe care l-ar putea presupune. Mi-e teamă că planul pe care îl vedem este pentru ceva ce ar putea fi cu adevărat cel mai mare război din Europa din 1945 încoace, fie și numai în ceea ce privește amploarea sa. Dar oamenii trebuie să ia în considerare nu doar potențialele pierderi de vieți ale ucrainenilor, ci și ale tinerilor ruși”, a mai avertizat premierul Marii Britanii.