Reprezentanții Guvernului României au schițat câteva măsuri care vizează modul în care milioane de români pot petrece de Revelion. Astfel, de Sărbători, vom putea să petrecem pe străzi până la ora 2:00. Totuși, nu s-a stabilit până la ce oră ar putea fi organizată o petrecere în spațiu închis.
Cum ar putea arăta petrecerile de Revelion
Nu este singura întrebare care în prezent nu are răspuns din partea celor care pregătesc noile măsuri pregătite de Sărbători și de Revelion. Pentru moment, autoritățile au ajuns la concluzia că am putea petrece pe străzi până la ora 2:00. De asemenea, programul magazinelor ar putea fi prelungit până la ora 23:00.
În același context, gradul de ocupare în hoteluri, pensiuni și restaurante ar putea crește până la 70%. Conform surselor citate de Antena 3, aceste măsuri ar putea fi aprobate abia săptămâna viitoare într-o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform procedurilor, ulterior va urma o Hotărâre de Guvern. „Rămân însă câteva necunoscute. Nu ştim dacă programul restaurantelor, cafenelelor sau cluburilor va fi modificat
Cât vor dura petrecerile, în ce condiţii se face accesul şi dacă va exista limită de persoane? Dacă masca va rămâne obligatorie în localităţile cu incidenţă sub 3 la mie şi dacă la slujbele religioase din interior va exista o limită de participanţi″, a notat sursa citată.
Revenirea românilor din străinătate e pe agenda Guvernului României
În urmă cu 3 zile, membrii coaliţiei de guvernare au discutat despre cele mai bune soluţii care pot fi adoptate în contextul revenirii românilor din străinătate de Sărbători. La acea vreme, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a lămurit dacă au fost luate în calcul introducerea unor noi restricţii.
„Nu au fost discuţii aprinse şi neînţelegeri, au fost doar discuţii. Au fost discuţii pentru a găsi cea mai bună formulă astfel încât... în prima parte s-a pus problema cetăţenilor care se întorc acasă de Sărbători şi soluţiile vor fi cele mai bune″, a afirmat ministrul Muncii.
Pe 2 decembrie, având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum şi posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, INSP a trimis către DSU şi către MS o adresă prin care propunea ca „intrarea pe teritoriul naţional să se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii″.