Vladimir Putin intenționează să însceneze operațiuni sub „steag fals”, împotriva rușilor, pentru a justifica, în continuare, războiul din Ucraina. Prin asemenea operațiuni, îndreptate împotriva propriilor cetățeni, dirijate propagandistic, crede că va obține mai mult sprijin popular. Astfel, va justifica atrocitățile pe care trupele rusești le comit în Ucraina, împotriva populației civile.
Serviciile secrete ucrainene susțin că au descoperit planurile Kremlinului privind comiterea unor atentate teroriste împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei. Prin aceste diversiuni, Vladimir Putin vrea să obțină susținerea populară împotriva Ucrainei, după cum relatează marţi agenția de presă EFE. De altfel, nu este pentru prima oară când Rusia recurge la astfel de operațiuni, „sub steag fals”, așa cum sunt numite. De această dată el dorește să provoace o isterie împotirva Ucrainei pentru a justifica atrocitățile pe care intenționează să le comită.
„Scopul este de a provoca o isterie antiucraineană”, susţine şeful Direcţiei principale de informaţii a armatei ucrainene (GUR), generalul Kirilo Budanov, pe contul său de Facebook.
Atacurile ar urma să fie îndreptate împotriva unor blocuri de locuinţe, spitale sau şcoli de pe teritoriul Rusiei, dar și asupra unui oraş din Crimeea anexată, conform agenţiei de presă Ukrinform.
„Serviciile speciale ruse planifică o serie de atentate teroriste cu minarea şi aruncarea în aer a unor blocuri de locuit, spitale şi şcoli în localităţi din Rusia. De asemenea, lovituri aeriene cu rachete şi bombe asupra oraşului rusesc Belgorod sau a unuia din Crimeea”, a indicat generalul Kirilo Budanov.
Campanie de dezinformare având ca țintă Ucrainei
De asemenea, Vladimir Putin intenționează să demareze o campanie de dezinformare și destabilizare menită să provoace o emoție puternică în rândul populației ruse. El are nevoie de susținerea publică pentru a justifica atacurile împotriva Ucrainei.
De altfel, această campanie de destabilizare constând în răspândirea de ştiri false a început deja. Vladimir Putin recurge la aceeași strategie pe care a folosit-o deja împotriva Ceceniei la începutul anilor 2000. Această campanie i-a asigurat victoria în primul mandat prezidenţial. Este vorba despre o serie de explozii ale unor blocuri de locuințe din Moscova, Buinaksk şi Volgodonsk în 1999, care au fost atribuite fără probe cecenilor. A fost pretextul pe care Vladimir Putin l-a folosit pentru a declanșa cel de-al doilea război din Cecenia.
„În ultimele zile, puterea rusă a accelerat la turaţie maximă isteria antiucraineană. În regiunile Belgorod şi Kursk se sapă tranşee, provocându-se panică în legătură cu o presupusă ofensivă a batalioanelor de voluntari ucraineni şi grupuri de sabotori”, a menționat generalul Budanov, citat de Ukrinform.
Avertismentul autorităților ucrainene
Centrul pentru combaterea dezinformării de pe lângă Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO) a emis un avertisment similar pe Facebook, avertizând că Rusia pregăteşte provocări pentru a discredita Ucraina pe plan internațional.
„Presa afiliată Kremlinului acreditează ideea că Ucraina «va întreprinde o acţiune al cărei rezultat va fi uciderea unui număr mare de civili în regiunile Doneţk şi Lugansk» (ORDLO, aşa-numitele teritorii din Donbas aflate provizoriu sub controlul separatiştilor proruşi)”, afirmă Centrul ucrainean pentru combaterea dezinformării.
Oficialii ucraineni indicând că, în acest scop, partea rusă pregăteşte diversiuni cu atacuri asupra unor autoturisme civile şi maşini ale Salvării în zona Severodoneţk, toate acestea urmând să fie filmate, iar înregistrările să fie distribuite pe social media. În plus, un rezervor cu clor ar putea fi aruncat în aer la Popasnianski în acelaşi scop, conform Unn.com.ua.