Planul care schimbă harta geopolitică a lumii. Proiect gigant între SUA - Europa
- Cristian Raducanu
- 27 iunie 2024, 07:18
Un grup de antreprenori pun la cale un plan care ar putea schimba harta geopolitică a lumii. Vor să pună bazele celui mare interconector energetic submarin din lume astfel încât Europa și America de Nord vor face schimb de energie verde printr-o rețea de cabluri pe fundul Oceanul Atlantic.
Proiect uriaș pentru schimbul de energie inter-continental
Acest lucru s-ar realiza cu trei perechi de cabluri de înaltă tensiune, lungi de peste 3.000 de kilometri. Proiectul ar fi o gură de oxigen pentru infrastructură electrică de peste Ocean care funcționează deja la capacitate maximă. Energia americanilor încă este produsă de gazele naturale care cresc amprenta de carbon în lume.
Statul New York depune eforturi semnificative pentru a diminua efectele schimbărilor climatice, însă din cauza poziționării geografice sistemele alternative de energie nu sunt suficient alimentate de lumina solară sau de vânt.
Cel mai mare interconector energetic submarin va lega Europa de SUA
De asemenea, SUA suferă și la capitolul tehnologie de stocare a energiei regenerabile, motiv pentru care grupul de antreprenori caută o soluție în acest sens. Interconectorul transatlantic ar urma să conecteze Canada cu vestul Marii Britanii sau Coasta de Est a Statelor Unite cu Franța.
Interconectorul transatlantic este încă la stadiul de propunere, dar rețelele de cabluri de energie verde încep să devină tot mai populare în întreaga lume și încep să devină parte a soluției pentru problemele climatice care afectează întreaga planetă.
Cabluri de energie verde încep să devină tot mai populare în întreaga lume
Mai mult decât atât rețelele de cabluri de energie verde au potențialul să remodeleze harta geopolitică a lumii conturând o nouă față a războaielor energetice ale lumii. Până la finalul anilor 2030 lumea va trebui să renunțe la cel puțin jumătate din cantitatea de combustibilii folosită astfel încât atât populația mondială cât și ecosistemele să se adapteze în fața viitoarelor provocări.