Pietrele la rinichi reprezintă o afecțiune ce poate să apară la orice vârstă, însă în special la adulți. În aceste cazuri e foarte importantă diagnosticarea lor și începerea tratamentului imediat, atrag atenția medicii.
Deși pacienții apelează de cele mai multe ori la operație pentru îndepărtarea acestor depozite dure pe rinichi, există și tratamente care pot preveni apariția lor. Pietrele la rinichi afectează tractul urinar de la rinichi până la vezica urinară.
Care sunt principalele simptome
De cele mai multe ori, această afecțiune este asimptomatică. Durerile acute încep să apară atunci când pietrele se mișcă, iar această afecțiune se numește colică renală. Principalele simptome constau în dureri puternice în spate sau sub coaste, o durere care radiază până la nivelul abdomenului inferior.
De asemenea, apare o durere la urinare, iar urina este cu sânge. Apare și senzația de greață și de vărsături, dar acesta se poate confrunta și cu febră și frisoane.
Cauzele nu sunt bine stabilite, iar aceste pietre la rinichi se formează în special când urina conține mai multe substanțe care creează cristale, așa cum sunt calciul, oxalatul și acidul uric.
Care este tratamentul în cazul acestei afecțiuni dureroase
Tratamentul este stabilit de medic, în urma unui control în acest sens. Se va ține cont de mărimea și localizarea pietrei. Prin urmare, atunci când piatra este de dimensiuni mai mici va avea loc o modificare a dietei pacientului, însă dacă deja au apărut durerile, pacientul va lua calmante.
Dacă pietrele sunt deja de dimensiuni mai mari, pacientul trebuie supus operației pentru îndepărtarea sau distrugerea lor.
E important de știut că formarea acestor pietre sunt urmarea mai multor factori. Astfel, un copil prezintă un risc mai mare de a avea această afecțiune, dacă și părinții lui au avut-o.
Mai mult, ea poate apărea dacă persoana nu consumă suficientă apă. Și o dietă bogată în proteine, sare sau zahăr poate crește riscul de apariție a unor tipuri de pietre la rinichi. Totodată, sunt studii care arată că obezitatea este direct asociată cu apariția pietrelor la rinichi, potrivit doctorulzilei.ro.