Pierdut în OCEAN, cu CRUCEA SUDULUI deasupra capului. Reporter de Cursă Lungă
- Mihnea-Petru Pârvu
- 11 august 2018, 07:48
Numai cine a făcut cartul 0-4, zis şi „cartul câinelui”, între douăsprezece noaptea şi patru dimineaţa, ştie ce înseamnă ca, atunci când rosteşti în staţia de emisie-recepţie radio, în Canalul 16, magicul mesaj: „Ai noştri! Ai noştri!”, şi auzi răspunsul din eter: „Ca brazii!”, să te furnice pe şiră
Se întâmplă, uneori, ca tu aflat cu vaporu', la mama dracu', prin Caraibe, să te apuci de palavre cu omologul tău care e cu cinci fusuri orare mai înainte, pe lângă Gibraltar. Io personal am vorbit, odată, cu multă, prea multă vreme în urmă, cu un Ofiţer II Punte, care era în sudul Indianului, şi io, aflat pe cargoul Războieni, navigam prin Marea Roşie. Se vorbea mult, vrute şi nevrute. Nu era net acum douăj' de ani şi informaţiile din ţară erau foarte preţioase. Cursul dolarului era una din primele chestii discutate, că marinarii erau plătiţi în valuta americană, pe atunci. Apoi, urmau întrebări despre colegii de la bord. Se întâmpla să-l scoli pe unu' din somn şi să-l aduci în comanda navei să discute cu un vechi coleg de şcoală de marină. Poveşti şi poveşti, la nesfârşit. Uneori, nu răspundea nimeni. Şi noaptea, din neagră ce era, devenea şi mai neagră. Atunci începeau şotiile.
„Pilipina Monkey!”
Mările lumii se umpluseră de marinari filipinezi. Buni meseriaşi, da' ai dracu' de greu de coordonat. Că făceau pe niznaiu'. Io n-am navigat cu ei, da' am auzit multe. Comandantul Nelu Calenic îmi povestea că, pe când era secund, pe o navă grecească, i-a ordonat unui filipinez – noi le spuneam pilipinezi – să strângă gunoiul de pe covertă. Ăla, conştiincios, l-a strâns, l-a făcut grămăjoare, şi s-a cărat la cabină. A venit vântul şi l-a împrăştiat. L-a luat la rost pe pilipinez şi ăla că nu şi nu, că el a respectat ce i s-a ordonat. „Păi, şi de ce nu l-ai aruncat peste bord”, l-a întrebat secundul. Şi ăla zice, într-o englezo-pilipineză: „Păi, mi-ai spus să-l strâng nu şi să-l arunc”. Aşa că, în plin ocean cu Crucea Sudului aproape de zenit, pe la sud de Australia, am aruncat în eter, de mai multe ori, chemarea: „Pilipina Monkey! Pilipina Monkey!”. N-a durat mult şi am auzit în difuzor: „Fuck you! Fuck you!”. Ne-am spart de râs şi io şi timonierul. În prima poză sunt io, pozat în timonerie, fix în „cartul câinelui”, pe M/N Războieni, undeva pe Malacca Strait. În a doua sunt cu nea Nicu Pricop, un psiholog care făcea un studiu despre mentalul marinarilor, la sud de Cape Dondra, punctul cel mai sudic al Sri Lankăi.
P.S. Pentru neofiţi, cartul 8-12 e făcut de of. III, şi este poreclit „cartul miresei”, cel 0-4 este cartul „câinelui” şi îl face Of. II şi ultimul, 4-8, este rezervat secundului.