Retragerea României din două bănci controlate de Rusia va avea un afect de bumerang asupra fondurilor de pensii private. Acestea au obligațiuni emise de aceste instituții și vor suferi pierderi importante. Specialiștii estimează că acestea sunt de 200 de milioane de euro, dar este posibil să mai crească.
Guvernul a anunțat săptămâna aceasta că România intenționează să se retragă din două dintre instituțiile financiar bancare controlate de Rusia. Este vorba despre Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE).
Această decizie a fost luată pe fondul agresiunii Rusiei în Ucraina, dar va afecta însă serios fondurile private de pensii din România, care vor suferi pierderi mari.
„Obligațiunile deținute de fondurile de pensii la această bancă (Banca Internațională de Investiții-n.red) scad vertiginos. Pierderile sunt deja mai mari de 200 de milioane de euro. Culmea este că nu le cumpără nimeni – există un proiect de lege care intenționează prelungirea cu un an a termenului în care fondurile de pensii trebuie să scape de aceste obligațiuni – junk. Dar cine spune că se termină războiul așa de repede? Și cine spune că lumea va re-începe afacerile cu rușii, în loc să tragă o noua cortină de fier peste ruși? Dacă nu știți, în fondurile de pensii sunt banii noștri de pensii, colectați din veniturile noastre. Deci, pierderea de 200 de milioane de euro este pierderea noastră", a declarat avocatul Gheorghe Piperea, la Antena 3.
Lovitură dură
Prelungirea războiului din Ucraina afectează și randamentul investițiilor făcute de fondurile private de pensii. „Ceea ce am văzut zilele acestea este cu totul întâmplător - este un lanț cauzal al întâmplărilor pentru că nu am sesizat la timp și nici ASF nu ne-a spus că sunt niște probleme la fondurile de pensii, că sunt niște scăderi care se duc dincolo de jumătatea procentului de inflație și probabil se întâmplă asta pentru că se prelungește la nesfârșit acest război", a mai spus Gheorghe Piperea.
Rusia va reacționa
Rusia nu va primi cu ochi buni retragerea României din aceste bănci și va căuta să sancționeze această decizie. „Impactul poate fi foarte grav pentru fondurile de pensii din România - 200 de milioane de euro pierduți pentru că Rusia va avea tot interesul să sancționeze această ieșire din acționariat a statelor neprietene, că așa le spune.
Și să nu uităm că mai avem și niște capital în aceste bănci, vreo 50 de milioane de euro capital vărsat în cele două banci din care ne-am retras“, a spus analistul economic Adrian Negrescu, potrivit sursei citate.