Piedone, implicat într-un conflict de interese. Care este marele risc

Piedone, implicat într-un conflict de interese. Care este marele riscCristian Popescu Piedone. Sursa foto: Arhiva EvZ

Curtea de Apel București a respins vineri contestația depusă de Cristian Popescu Piedone împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care l-a identificat într-un conflict de interese administrativ.

Piedone identificat de ANI într-un conflict de interese administrativ

Piedone este acuzat că, în calitate de primar al Sectorului 5, l-a numit pe ginerele său în funcția de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată prin recurs în termen de 15 zile.

Minuta Curții de Apel București: „Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a de Contencios Administrativ şi Fiscal şi pentru Achiziţii Publice, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.03.2025”.

Cristian Popescu Piedone, 15 zile pentru a depune recurs

Cristian Popescu Piedone are la dispoziție 15 zile pentru a depune recurs. Dacă decizia va fi menținută, el s-ar putea confrunta cu o interdicție de a ocupa o funcție sau demnitate publică timp de 3 ani.

ANI l-a acuzat anul trecut pe fostul primar al Sectorului 5 de conflict de interese, după ce acesta a semnat o dispoziție care a permis ginerele său să facă parte dintr-o comisie responsabilă cu vânzarea unor spații comerciale.

Curtea de Apel București

Curtea de Apel București / Sursa foto: Arhiva EVZ

„În exercitarea atribuţiilor de primar, a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidenţa Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obţinut un folos material (venituri încasate în anii 2021 şi 2022) în valoare totală de 109.520 RON”, a transmis ANI.

Președintele ANPC, funcția în pericol

Cristian Popescu Piedone deține în prezent funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Dacă decizia ANI ar rămâne definitivă, aceasta ar putea avea un impact asupra carierei sale.

Conform articolului 25, alineatul 2 din Legea 176/2010, persoanele identificate în conflict de interese nu pot ocupa o funcție publică timp de trei ani, interdicția intrând în vigoare odată ce hotărârea instanței devine definitivă.

Reacția lui Cristian Popescu Piedone

Piedone afirmă că este conștient de deranjul pe care l-a provocat în diverse domenii, dar subliniază că nu se va lăsa intimidat: „Deranjez!? Voi continua să lupt și să evidențiez abuzurile. Raportul ANI a fost un abuz, iar eu voi dovedi acest lucru la ÎCCJ.

Soluția Curții de Apel București nu este nici definitivă, nici executorie, conform dispozițiilor  art. 25 alineat 2 din Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, precum și potrivit legii privind contenciosul administrativ, prin urmare aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a se judeca  de către  Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca urmare, la acest moment nu există absolut niciun impediment, nicio incompatibilitate în ceea ce privește exercitarea în continuare de către mine a funcției de conducere a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Mai mult decât atât, de îndată ce hotărârea instanței de fond îmi va fi comunicată, o voi ataca cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, având in vedere toate criticile formulate de către mine cu privire la încălcarea flagrantă a legalității procedurilor derulate de către A.N.I. in activitatea de evaluare realizată asupra mea.”, a declarat Piedone.

Recomandările noastre