Fiul lui Alexandru Țipoia, unul dintre cei mai valoroși pictori români, a moștenit, de la tatăl său, o operă copleșitoare. Tristețea artistului este că donația pe care dorește să o facă statului român este trecută cu vederea, iar la expoziția organizată de ICR reprezentantul Primăriei Capitalei a evaluat cultura în funcție de biletele vândute.

Român, dar și european, prin sânge și vocație, George Tzipoia este un om cald și bun care luptă cu armele pe care le are la dispoziție pentru ca moștenirea tatălui său să rămână în grija statului român. Face naveta între Elveția și România, iar în Franța are un loc unde merge să creeze, un loc unde respiră și pictează. A expus, prima dată, la București, în 1955, copil fiind.

Am stat de vorbă cu el, în timp ce vizitam expoziția organizată de Institutul Cultural Român (ICR), încheiată pe 19 mai. Ne-a mărturisit că s-a străduit să o pună la punct din dorința ca oamenii să înțeleagă evoluția celui care a fost tatăl lui, Alexandru Țipoia, unul dintre marii artiști români, pe care conaționalii noștri nu îl cunosc la adevărata lui valoare. „Nimeni ne e specialist în artă. Nici specialiștii cu diplomă nu sunt specialiști. Depinde foarte mult de formația fiecărei persoane. Chiar și cei care au făcut Artele Plastice sunt atât de departe de ele. E adevărat că educația este cea mai importantă, dar, mai important decât ea, este calitatea umană”, ne-a mărturisit George Tzipoia.

Acesta a adăugat: „Una e să educi pe X, pe Y sau pe Z, depinde pe cine educi, depinde de persoană, în ultimă instanță. Dacă poate, cât poate și cum poate fi educată. Vedeți că, aceeași educație, de unul se prinde bine, de altul mai puțin bine, de unul deloc. Există o scară a valorilor în cadrul aceleiași categorii”.

FOTO: George Tzipoia și soția lui, în sala în care au fost expuse operele de artă ale tatălui său, pictorul Alexandru Țipoia

George s-a născut în casa tatălui său, pictorul Alexandru Țipoia, unul dintre marii artiști ai României, aproape necunoscut. De ce necunoscut? Simplu. Din cauza situației din vechiul regim comunist, când a fost marginalizat, tras pe linie moartă, necunoscut de marele public, cunoscut și apreciat numai de specialiști, de prietenii lui artiști, de câțiva colecționari și amatori de artă avizați.

Primăria, dezinteresată de donație

A rămas necunoscut până la moartea lui, în 1993, la Geneva. În viața sa nu a avut un album al prezentării operei lui, pentru că nu i s-a făcut.

Primăria Capitalei nu a fost interesată să i se doneze o importantă colecție de patrimoniu

În timpul comunismului nu putea artistul să facă, de capul lui, un album, așa cum se practică în momentul de față. Atunci, trebuia ca Uniunea Artiștilor Plastici să intervină și să-i pună în valoare opera, prin expoziții, prin albume, prin cataloage.

„După moartea tatălui meu, conștienți fiind de valoarea artei lui, ne-a rămas un patrimoniu imens, patrimoniu nu numai al operei lui, ci și al întregii case, cu colecții de artă, cu mobilier de epocă, cu documente și așa mai departe. Am vrut să punem în valoare întreg acest patrimoniu și, în acest sens, am făcut o ofertă de donație Primăriei Capitalei, acum vreo cinci ani, care nu a suscitat niciun interes”, a dezvăluit George Tzipoia.

Artistul subliniază că nu a primit nicio reacție, niciun interes din partea oficialităților. „Ba, mai mult, în 2013 am organizat o mare expoziție la Muzeul Țăranului Român cu această donație și am transportat, cu un efort imens, o mare parte a operei lui, mobile, icoane pe lemn, pe sticlă, obiecte de colecție, artă populară. În ideea ca factorii de decizie din Primărie să vină să vadă, pentru că nu se poate lua o hotărâre corectă în lipsă de cunoștință de cauză, trebuie să conștientizezi hotărârea care se impune.

La această expoziție, organizată cu efort din partea familiei pictorului, „a trebuit să închiriem un camion cu oameni, să coborâm mobilele de la etajul 2, unde sunt depozitate în așteptarea acestui proiect «Casa Artistului», care stă goală de ani întregi. Nu a venit nimeni din partea Primăriei.”

Cultura, apreciată după vânzarea biletelor

Artistul a adăugat: „Cu mare greutate, a venit un consilier din domeniul culturii și s-a interesat, în secret, cam câte bilete s-au vândut la doamna care păzea sala. Să-și facă, probabil, vreo idee dacă întreaga colecție are vreo valoare. În funcție de bilete, își făcea impresia dacă merită sau nu făcut acest muzeu. Asta arată ce fel sunt acești oameni, care habar nu au de valoare. Văzând lucrurile, nu le este suficient, trebuie să se intereseze de numărul de bilete vândute. Este o dovadă de superficialitate inimaginabilă pentru cineva de care depinde soarta artei românești în Primăria Capitalei”, mărturisește George Tzipoia.

A reușit să creeze, terorizat de Securitate

A realizat foarte multe expoziții, dar abia în 1998, în cadrul unei retrospective, s-a văzut, pentru prima dată, anvergura operei celui care a fost Alexandru Țipoia. La întrebarea: Ce înseamnă un artist important, un artist mare?, fiul său, George Tzipoia, ne-a răspuns: „În cazul lui Alexandru Țipoia niciun artist al generației lui, pentru că trebuie privit în contextul generației, nu a avut această deschidere, această evoluție care poate fi foarte simplu văzută de unde a început și unde a terminat. Acest alfa și omega, minus și plus infinit este imens. Este extrem de interesant cum, în ciuda tuturor greutăților pe care le-a avut acest artist, el a reușit să creeze. Nu este același lucru să fii artist al poporului, la fel cum nu este același lucru să fii persecutat, reprimat, torturat psihic. El a suferit enorm. A ajuns la spital, fiind terorizat de urmărirea Securității, în condițiile în care toată familia avea de suferit. Părinții lui au avut domiciliu obligatoriu, au fost expropriați, au fost urmăriți. Fratele lui a făcut șapte ani și jumătate de pușcărie, în cele mai grele temnițe. De exemplu: Canalul. În tot acest context, artistul, fiind terorizat de Securitatea comunistă, a creat o operă de necrezut, atât de importantă. Și, sigur, comparând cu cei care au beneficiat de avantaje, de poziții, de bani, trebuie arătată toată această situație extrem de complexă, în care artistul a reușit să învingă aceste greutăți”.

Operă de mare valoare

Ar fi greu să spunem că, dacă ar fi beneficiat de condiții normale, cel puțin, nu de condiții avantajoase, opera sa ar fi fost mai puțin importantă. „Eu nu sunt de părere că dacă artistul suferă, atunci dă maximum din ce poate da el. S-a pus problema și la Eminescu. Nu cred că e așa. Un artist e mare nu pentru că suferă. Nu așa scrie opera profundă. Poți, foarte bine, să nu ai parte de greutăți în viață și să creezi ceva minunat. E un punct de vedere. Alexandru Țipoia avea o capacitate extraordinară de a se reînnoi. Dovada este că, până în 1947, a creat o operă extrem de valoroasă și de importantă. Pe urmă, a evoluat, a împins mai departe cercetarea, ceea ce mai puțin se vede la artiști”, susține fiul pictorului.

Între comercianții de artă și adevărații artiști

George Țipoaia subliniază că la Baba, la Ciucurencu, cercetarea este mult mai slabă. „Ei au avut o gamă de la A la Z, apropiați ca „stil”. Le-a fost mult mai ușor să rămână în acea formă în care ei au fost cunoscuți, apreciați, cumpărați. În timp ce Alexandru Țipoia a ars, etapă după etapă. A avut o evoluție mult mai complexă și artiștii care au evoluții vaste sunt mai greu de sesizat de către specialiști și public.”, a adăugat pictorul.

Acesta a mai spus că „un artist nu este apreciat decât atunci când este asimilat de către public, ori nu trebuie ca artistul să fie astfel. Publicul trebuie să se ridice la nivelul artistului, nu artistul să coboare, prin asimilare, la nivelul publicului. Aici e toată problema. Sigur că artiștii simpliști sunt iubiți, cumpărați de marele public, pentru că el asta cumpără, simplitate. Nu-i place filosofia, profunzimea, cercetarea plastică. El, dacă a apucat să afle cum este un artist, așa îl vrea toată viața. Cu cât un artist este mai profund și merge mai departe, cu atât este mai puțin înțeles și apreciat de marea masă. Oriunde ar fi în lume.”, afirmă artistul.

Academia Română a sărbătorit centenarul nașterii Alexandru Țipoia în 2014, în luna septembrie. Atunci, s-a editat un album extrem de important în care se arată întreaga evoluție a artistului. Acel album a fost dublat de o expoziție la biblioteca Academiei Române și de un Simpozion în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei. Acum, Institutul Cultural Român (ICR) a editat albumul „Muzica în arta lui Alexandru Țipoia”, pentru care au lucrat George Tzipoia, și soția lui. „A fost o muncă importantă. Am adunat materialul, l-am ordonat, i-am dat o structură din care să se înțeleagă despre ce este vorba, deci am dat tot materialul ICR și a tipărit această lucrare”, ne-a spus artistul.

„Este un har să pictezi, nu o profesie”

Pe 7 mai a fost lansarea acestui album și expoziția. Am punctat evoluția artistică a lui Alexandru Țipoia prin câteva lucrări. „Sunt puține din cauza spațiului, dar am încercat ca, prin cinci-șase lucrări, să arătăm cum a evoluat, de la începuturi până la o artă conceptuală, «abstractă »”, spunea George Tzipoia. „Este un har să pictezi - ne spunea artistul. Nu este o profesie. Trebuie să fii făcut pentru treaba asta. Trăim astăzi confuzia valorilor. Se vede bine în politică. Dacă translatăm politica la artă, situația este identică. Nu văd absolut nicio diferență. Este suficient să mergem la Art Safari ca să vedem lucrul acesta. Problema văzutului acestei situații este diferită de la individ la individ. Multă lume conștientizează treaba asta, în ansamblu, dar fiecare o vede în mod diferit. Mai simplist sau mai complex, în funcție de personalitatea respectivă, pentru a crea trebuie să fii născut. Altfel, nu ești decât un făcător. Faci niște chestii care pot fi chiar plăcute, dar aia nu este artă. Aici este problema. Într-un articol al lui Frunzetti se spunea, prin anii 42: «Nivelul artistic al Capitalei noastre este mai precis indicat de succesul unor artiști meseriași precum Isache, decât de apariția de meteor a unui Drăguțescu, Țipoia sau Magdalena Rădulescu ». Deci situația este identică, nu s-a schimbat nimic”.

Problema culturii se pune tot în funcție de personalități, crede, cu tărie, artistul. În ansamblu, cuvântul „cultură” nu spune nimic, după cum cuvântul „artist” nu înseamnă nimic. „Efectiv, eu nici nu vreau să spun că sunt artist. Mi-e silă de acest cuvânt, de cuvântul artă. Sunt lucruri care nu se pot spune, dar când merg la târgurile acestea sunt efectiv scârbit. Eu fac o artă care nu ar merge să fie expusă acolo. Lucrurile se contrazic. Dacă duci un lucru extrem de profund, de rafinat, de adânc, să-l bagi acolo îl distrugi. În același timp lucrurile trebuie văzute. Unde pot fi ele văzute? Ce trebuie făcut? Este o problemă esențială. Cred că valoarea culturii va fi salvată de câteva personalități ale culturii, iar revenind la artele plastice, de câțiva artiști plastici. Restul se vor pierde în decursul timpului, măsurat în milenii”, se destăinuie George Tzipoia.

„Unii dintre noi au vrut să facă ceva pentru generațiile care vin”

Artistul subliniază că este extrem de importantă sensibilitatea, pentru că, de acolo, pornește totul. Ea este motorul oricărei evoluții, oricărui efort. Fără sensibilitate este inutil: „Nu batem pasul pe loc, evoluăm continuu. Sensibilitatea are un rol fundamental în evoluția noastră spirituală”.

Artistul a adăugat că, trăind într-o casă în care „s-a respirat artă”, „am avut mii de pensule, de desene în copilărie, așa am avut prima expoziție, la 10 ani”. Trăind în această lume a operei, dar și a obiectelor de valoare artistice, colecții, de icoane, de obiecte vechi, de mobile, artă populară, toată atmosfera asta din casă a avut o influență asupra spiritului său: „De când mă știu, am răsfoit, la infinit, cărțile marilor maeștri din toate țările, francezi, italieni, germani. Am fost impregnat de artă. Doresc să fac, la vârsta de 70 de ani, o expoziție, dar nu se găsește în București nicio sală. E trist ce se întâmplă pentru că aș fi vrut o expoziție mare, cu lucrări pe care să le aduc din Franța, de la atelierul meu, dar, din păcate, lucrurile stagnează pentru moment”.

Trebuie gândit pe termen lung, nu cu ochelari de cal

George Tzipoia susține că ar fi fost o variantă la Biblioteca Națională, acolo sunt spații mari. „Am făcut din ianuarie o cerere, dar nu am primit niciun răspuns. Nu se știe de ce. Nu interesează pe nimeni. Ar trebui să se pună mult mai mult accent pe cultură, pentru că, de fapt, asta ajută la formarea generațiilor noi, care vin din urmă. Trebuie gândit pe termen lung, nu cu ochelari de cal. Nu de pe vârful nasului. Să încercăm să facem un efort”, a mai precizat pictorul.

Dezamăgit, acesta a adăugat: „Casa memorială nu se poate face pentru că nu interesează pe nimeni. Dacă nu reușim noi, cât trăim, s-a terminat totul”. Ne-a mai relatat că a scris toate acestea în catalogul expoziției de la Muzeul Țăranului Român: „Trebuie să lăsăm posterității documente din care să se vadă că unii dintre noi au vrut să facă ceva, să lase ceva generațiilor care vin, doar că, în momentul respectiv, istoric, nu a fost permis. Cei care trebuia să decidă au refuzat. Aceste personaje, precum Oprescu, să aibă întreaga responsabilitate a lipsei de cultură pentru timpurile care vor veni. Nici pinacoteca nu se face, lucrările stau cine știe pe unde. Totul merge împiedicat. Spiritul nu este apreciat în România, iar confuzia valorilor ne asfixiază”, a conchis artistul.