Piața mondială de armament, dominată de giganții SUA și China

Șase companii americane și trei chineze se află în top 10. Doar o singură companie europeană ocupă locul șapte, BAE Systems din Marea Britanie.

Companiile de armament din SUA și China și-au tăiat partea leului pe piața mondială de armament, în 2019, în timp ce Orientul Mijlociu ocupă primul loc printre cele mai mari 25 de companii din sector, potrivit unui raport al institutului suedez Sipri,  publicat luni.

Anul trecut, industria americană de armament a reprezentat 61% din vânzările celor mai mari 25 de producători din lume, înaintea Chinei, cu 15,7%, potrivit datelor Sipri (Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace) , cu sediul la Stockholm.

Cifra de afaceri totală a acestui top 25 a crescut cu 8,5% pentru a ajunge la 361 miliarde de dolari, sau de cincizeci de ori mai mult decât bugetul anual al operațiunilor de menținere a păcii ale Națiunilor Unite (ONU), scrie Le Journal de Montreal.

Șase companii americane și trei chineze se află în top 10. Doar o singură companie europeană ocupă locul șapte, BAE Systems din Marea Britanie.

Pentru Lucie Béraud-Sudreau, directorul programului de armament și cheltuieli militare de la Sipri, „acest clasament reflectă faptul că SUA şi China sunt cele mai mari două state în domeniul cheltuielilor pentru armament la nivel mondial având companii specializate”  în acest tip de produse.

Dacă dominația americană nu este o noutate, pentru China - ale cărei venituri ale principalelor companii au crescut cu aproape 5% pe parcursul unui an - „această creștere corespunde implementării reformelor pentru modernizarea Armatei Populare de Eliberare, lansată din 2015 ”, a continuat Lucie Béraud-Sudreau.

Europa, în ordine dispersată

Companiile americane Lockheed Martin, Boeing, Northrop Grumman, Raytheon și General Dynamics ocupă, în această ordine, primele cinci locuri din lume. Companiile chinezești AVIC, CETC și Norinco ocupă locurile 6, 8 și 9.

„Europa rămâne încă într-o ordine dispersată (...), dar dacă punem laolaltă companii europene, am putea ajunge la companii europene la acelaşi nivel” cu Statele Unite și China, a precizat cercetătoarea Institutului Sipri.

Dacă Airbus (compani eeuropeană, locul 13 în clasament) și Thales (companie franceză, locul 14) pot fi totuși mândre că au cea mai puternică prezență în străinătate (24 de țări fiecare) - înaintea companiei americane Boeing- acest lucru este explicat în principal prin faptul că „companiile europene sunt mai internaționalizate” decât în ​​altă parte, potrivit lui Lucie Béraud-Sudreau

Pentru prima dată, o companie din Orientul Mijlociu – EDGE, din Emiratele Arabe Unite, rezultată din fuziunea a aproximativ 25 de entități - a intrat în top 25.

Sipri remarcă, de asemenea, progresul grupului francez Dassault, care a sărit de pe locul 38 pe locul 17, în special datorită exporturile sale de avioane de luptă Rafale.