Piața imobiliară. Cu cât s-au ieftinit apartamentele în cartierele din București

Apartamente. Sursa foto: Vlad Ispas | Dreamstime.com

În ultima perioadă, prețurile la imobiliare au continuat să crească în marile orașe din România. Spre exemplu, prețurile apartamentelor de două camere din București au crescut în septembrie cu 7%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Există însă și zone unde acest tip de apartamente pot fi achiziționate cu sub 70.000 de euro.

În majoritatea zonelor din Capitală, proprietarii apartamentelor de două camere au cerut prețuri cu 7% mai mari în septembrie 2022, față de aceeași lună a anului trecut. Există însă și zone unde prețurile apartamentelor sunt accesibile pentru majoritatea persoanelor.

Zonele din București unde se găsesc cele mai ieftine apartamente

Așadar, cele mai ieftine apartamente din București, la sub 70.000 de euro, se găsesc în zonele Berceni- Giurgiului. Aici, un apartament de două camere este scos la vânzare cu 63.500 de euro.

De asemenea, prețuri mici se întâlnesc și în zone Drumul Taberei- Ghencea, cu o medie de 65.000 de euro, în Pantelimon, cu o medie de 66.700 de euro, în Colentina-Obor, cu 69.000 de euro și în Grivița-Gara de Nord cu 69.500 de euro. Spre comparație, în Cluj-Napoca, o garsonieră se vinde la aceiași bani.

Cele mai scumpe apartamente din Capitală

La polul opus, cea mai mare creștere a prețurilor la apartamentele cu două camere s-a înregistrat în zona Victoriei-Romană, cu 15%. Pentru un astfel de apartament, în luna septembrie a acestui an s-a cerut în medie 110.000 de euro.

Creșteri au avut loc în ultimul an și în cartierele Militari și Tineretului-Timpuri Noi, acolo unde media prețurilor la apartamente a fost luna trecută de peste 79.500 de euro, respectiv peste 97.000 de euro.

Cele mai scumpe locuințe cu două camere sunt la Alba Iulia-Decebal-Muncii, unde proprietarii cer aproape 140.000 de euro, potrivit unei analize realizate de economica.net.

Cartierele unde prețurile au scăzut vara aceasta

Există unele cartiere din București, unde prețurile au scăzut în luna iunie a acestui an. Cele mai mari scăderi de preț pentru locuințe au fost înregistrate în Colentina, Dristor, Moșilor și Titan.

Astfel, cele mai mari scăderi de preț s-au înregistrat în Colentina, de 7.000 de euro, Dristor cu 6.000 de euro, Moşilor cu 5.000 de euro şi Titan cu 4.000 de euro.

Prețurile apartamentelor vechi cu trei camere din București au cunoscut o creștere a prețului în luna iunie 2022 cu 100 de euro sau cu 0,1% față de luna martie 2022.

Creşterea anuală a ajuns la 8,4 % în iulie 2022 faţă de iulie 2021, diferenţa medie de preţ ajungând la 8.450 de euro.