Piața auto. Volkswagen, eforturi mari pentru păstrarea unor fabrici

Piața auto. Volkswagen, eforturi mari pentru păstrarea unor fabriciSursa foto: Pixabay

Gigantul Volkswagen încearcă să evite închiderea unor fabrici din Germania. Pe o piață cu tot mai multe probleme, reprezentanții companiei fac demersuri pentru a evita o astfel de situație critică.

Volkswagen vrea să evite închiderea unor fabrici

Compania se confruntă cu problema costurilor mari, aspect care a afectat activitatea la nivel de producție. Din acest motiv, reprezentanții Volkswagen fac eforturi pentru a evita criza, se arată într-un articol publicat de revista germană Manager Magazin.

Dincolo de aceste încercări, decizia finală nu ar fi fost luată încă.

Sute de angajați ar putea rămâne fără loc de muncă

Conform sursei, consiliul a luat în calcul oprirea producţiei la uzina din Dresda. În unitatea respectivă își desfășoară activitatea aproximativ 300 de salariați, care ar putea fi trimiși acasă în orice moment.

De asemenea, gigantul a avut discuții legate de închiderea fabricii din Osnabrück. În cadrul acesteia lucrează aproximativ 2.300 de oameni, iar criza ar fi una majoră.

Volkswagen

Sursa foto: Dreamstime

În ultimele luni, activitatea fabricii din Osnabrück a fost restrânsă la doar 30% din capacitate. Cu toate acestea, compania nu a primit oferte pentru a vinde unitatea respectivă.

Probleme pentru Volkswagen

De altfel, în articol apar detalii privind divergențele apărute între membrii consiliului.  Principalii acționari sunt familiile Piech şi Porsche. Ambele au ajuns la acordul legat de reducerea costurilor, în încercarea de a salva fabricile.

Potrivit sursei, cei din consiliu ar trebui să ia o decizie finală până la finalul acestui an. De altfel, aceștia ar urma să aibă noi discuții la începutul săptămânii viitoare. Reprezentanții companiei vor sta la masă cu cei din sindicate, urmând să fie stabilit următorul pas.

La ultimele negocieri dintre cele două părți, planul de acțiune nu a putut fi stabilit. De altfel, reprezentanții companiei s-au confruntat și cu greva sutelor de angajați, care și-au strigat nemulțumirile.

Purtătorii de cuvânt ai celor două mari companii au refuzat să ofere detalii despre această situație.