Înfăţişându-l pe Wladyslaw Szpilman ca pe un om care a cântat muzică înainte, în timpul şi după război, regizorul polonez Roman Polanski ia parte la o dezbatere în care se pune în discuţie, pentru a-l parafraza pe muzicologul german Theodor Adorno, dreptul moral al unei persoane de a mai interpreta muzică „după Auschwitz“.

Interpretarea lui Szpilman a concertului pentru pian compus de Frederic Chopin, la sfârşitul filmului The Pianist (2002), care în realitate a început să fie difuzată la radioul polonez abia după război, sugerează un răspuns afirmativ la această întrebare. În filmul lui Polanski, muzica lui Chopin, ca orice altă muzică de altfel, nu este afectată de asocierea cu Holocaustul. Nici Szpilman pentru disponibilitatea sa de a-şi exploata talentul şi faima pentru a supravieţui. Din contră, este descris ca un om integru şi curajos. Citiţi mai multe pe muzicadefilm.com