Se petrecea cu plăcere, dar şi cu metodă, părinţii învăţându-şi fiii ajunşi la majorat să evite „distilatele“, adică lichiorul, votca sau coniacul, şi să bea cu măsură vin şi bere. Dacă patru prieteni mergeau la restaurant într-o seară, unul bea ceva mai puţin, îngrijindu-se să verifice nota şi apoi să îi ducă pe ceilalţi cu taxiul acasă; sarcină asumată prin rotaţie. Iniţiaţii nu duceau paharul la gură înainte de scăpătatul soarelui, deoarece, susţineau ei, „cine se îmbată de dimineaţă nu vede frumuseţea zilei“. Prilejurile de petrecere erau multe, începând cu onomasticile şi sfârşind cu câte-o înmormântare a burlăciei, soldată cu un chef prelungit, la care muzicanţii cântau:

 

„Bun rămas, prieteni dragi de beţie,

Nu vă pară rău dacă vă părăsesc;

Azi v-anunţ marea mea bucurie:

Mă însor cu fata pe care-o iubesc…”.

 

Lăsata Secului era un alt prilej de petrecere cu rude şi prieteni începută cu icre, ţuică, telemea, ouă umplute şi sendvişuri pe franzelă „Bucureşti”, copie fidelă a baghetei franceze. Înaintea desertului apărea tava de plăcinte cu răvaşe, fiecare mesean citindu-şi cu voce tare catrenul. În noaptea dinspre 6 decembrie, copiii îşi lăsau ghetele la uşă pentru darurile aduse de Moş Nicolae, iar de Crăciun gazdele şi musafirii cântau colinde şi O, brad frumos! lângă pomul împodobit cu globuri, artificii, beteală şi fondante învelite în staniol. Revelioanele erau petrecute acasă, la restaurant sau la munte. La cele de snobi, de medici, de intelectuali cu pretenţii, se beau cocteiluri şi whisky cu gheaţă, se fuma Chesterfield şi Pall Mall (pronunţat „Pel Mel”) şi se dansa twist.

În duminicile de primăvară şi în cele de toamnă se făceau excursii în afara oraşului. Ca să ajungă la Mogoşoaia, câteva familii sau un grup de prieteni luau din Bucureştii Noi, de la capătul tramvaiului 6, un autobuz care îi lăsa în apropierea „muzeului de artă brâncovenească” – noua denumire a palatului fost al Marthei Bibescu. Unii îi vizitau interioarele, urmărind explicaţiile ghidului, alţii se plimbau pe malul lacului şi prin parcul vast unde apăreau uneori, cu penele înfoiate în evantai, slobozind ţipete ascuţite, păunii din crescătoria de lângă serele domeniului. Excursioniştii străbăteau apoi lunga alee umbrită de arbori bătrâni ce trecea prin dreptul cavoului unui prinţ răposat în secolul al XIX-lea şi ieşeau prin poarta de miazăzi a parcului, căutând loc de întins păturile pe iarbă, pe malul Colentinei. Se aşezau, scoteau din sacoşe mâncarea, sticlele de vin, sifoanele grele cu mâner de metal pe care mulţi nu pregetau să le aducă cu ei, prânzeau, jucau volei, ascultau transmisia meciurilor de fotbal la un radio cu tranzistori, iar pe la scăpătat îşi strângeau lucrurile şi se îndreptau către staţia de autobuz.

În Pădurea Pustnicul din stânga şoselei de Urziceni nu mai exista de mult niciun schit, însă se găsea un bufet cu bere, limonadă şi mititei, iar umbra era deasă. Din aceeaşi şosea puteai ajunge atât la Mânăstirea Cernica şi lacul din jurul ei, cât şi la Mânăstirea Pasărea, romantic sat monahal de pe malurile altui lac. La Mânăstirea Căldăruşani şi lacul care altădată îi aparţinuse în întregime se ajungea cu trenul, până la Greci sau Moara Vlăsiei, apoi mergând pe jos patru-cinci kilometri pe un drum de ţară prăfuit. Alţi excursionişti duminicali se suiau într-unul din trenurile care plecau spre Ploieşti, coborau la Buftea, traversau calea ferată şi apucau spre o latură a lacului cu restaurant şi vedere spre butaforiile studioului cinematografic şi spre parcul cu vegetaţie densă, înconjurat de un gard de sârmă înalt, care împrejmuia fostul conac al lui Barbu Ştirbey, devenit casă de protocol a Ocârmuirii. Acolo semnase Alexandru Marghiloman, în 1918, o pace umilitoare şi efemeră cu Germania, iar Gheorghiu-Dej şi Hruşciov iscăliseră în 1958 acordurile de retragere a trupelor sovietice din România, plecând apoi la o vânătoare în nordul Transilvaniei, la Dealul Negru, unde liderul sovietic dăduse de un vin pe gustul lui – un Steiningen alb, foarte sec, plantat cândva de saşii din Viişoara, din care luase cu el şi la Moscova câteva lăzi cu sticle.

Toamna şi iarna, funcţionarii, salariaţii tineri din întreprinderi, dar şi studenţii şi elevii din ultima clasă de liceu, plecau la sfârşit de săptămână în excursii la munte, la Sinaia, Buşteni, Predeal, Azuga, sau la cabanele din jurul lor, unde dansau până noaptea târziu pe muzica plăcilor de patefon de 78 de turaţii.

Te-ar putea interesa și: