„Distanța dintre noi, cei de la baricadă, și miile de oameni care ne priveau, era pavată cu un strat gros de frică”, răspunde, citându-l pe scriitorul Evgheni Evtusenko, Petre Roman, atunci când este întrebat cum a trăit orele dinaintea măcelului din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, când zeci de tineri au plătit cu viața pentru că au avut curajul să ceară ceea ce ne doream cu toții: libertate.

În plin scandal de corupţie cu certificate false de revoluţionari, primul premier român de după Revoluţie povestește, într-un interviu pentru EVZ, despre altercaţiile dintre Armată şi revoluţionari, despre împuşcături şi despre baricada de la Intercontinental, dar și despre situația economică grea „moștenită” de la Ceaușescu și deciziile greșite pe care le-a luat din fruntea guvernului provizoriu instalat. Dincolo de tabloul trist al unei revoluții revendicate azi de impostori care șiau cumpărat statutul fără ca instituțiile statului să-i deranjeze, Petre Roman subliniază că a participat la o „revoltă populară” și consideră că este o „lipsă totală de logică” să spui că fost lovitură de stat.

- EVZ: Sunteți una dintre figurile emblematice ale Revoluţiei din 1989. Anchetatorii tocmai au ajuns la concluzia că de vină pentru multe dintre vieţile pierdute ar fi chiar cei care au ajuns la putere pe 22 decembrie 1989. Cum comentați redeschiderea dosarului și noile acuzații?

- Petre Roman: Dosarul Revoluției nici nu trebuia închis. Familiile sunt îndreptățite să știe ce s-a întâmplat. Citeam zilele trecute că s-au desecretizat documentele de la Parlament, cele existente în dosarul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Alea nu au fost niciodată secretizate. Cine le-a secretizat? Au fost mii de ore de înregistrare, inclusiv video. La această Comisie, prin octombrie sau noiembrie 1990, am depus și eu o mărturie de vreo trei ore. Și ca mine au fost sute. Că n-au vrut procurorii să studieze aceste mărturii și să le folosească e altceva, dar înregistrarile erau acolo. Ce anume aveau securizat? Documentele operative pe care le avea SRI-ul de la Securitate? De ce imediat după Revoluție, că asta este problema care apasă cel mai greu asupra noastră, toată arhiva Securității a rămas pe mâna Securității.

- Ce vreți să spuneți, că fosta Securitate s-a deghizat în SRI-ul condus de Virgil Măgureanu?

- Petre Roman: E un lucru grav. Atât spun.

„Ceaușescu era în lumea lui, rupt de orice fel de realitate. Gorbaciov l-a trimis la plimbare”

- Ce făceați în decembrie 1989?

- Petre Roman: Eram profesor universitar, șeful catedrei de Hidraulică de la Politehnică, și se simțea deja o foarte mare tensiune. Întreaga Europa se mișca spre libertate și exista sentimentul că trebuie să se întâmple ceva și la noi. Fără îndoială că lipsa de libertate era cea care domina mentalul românilor, starea lor de spirit, dar pe urmă erau lucruri concrete, cum ar fi frigul din case, lipsa de alimente. Puteai să ai ceva bani, dar să nu ai de unde cumpăra. Oamenii nu-și mai amintesc acum, dar iarna 1987- 1988 a fost foarte rece, nu erau mai mult de 12 grade în case. Țin minte că într-o dimineață m-am dus la Politehnică și m-am întâlnit cu o colegă, care căra un sac mare după ea. Am întrebat- o ce are acolo și a spus că vine de la metrou, că în noaptea aia a dormit acolo pentru că era mai cald. Și avea cu ea sacul de dormit. Și mi-a zis că nu fusese singura care a dormit acolo, erau vreo câteva sute. Aceste situații sunt cele care vorbesc cel mai mult despre ce se întâmpla atunci. Ceaușescu își pierduse complet orice fel de contact cu realitate... păi dacă el îi propusese lui Mihail Gorbaciov să intre cu armata în Polonia, când acolo a avut loc „Masa Rotundă” a dialogului. El era în lumea lui, rupt de orice fel de realitate. Gorbaciov l-a trimis la plimbare. Revenind, revolta a început la Timișoara, din uzine – muncitorimea a fost aceea care s-a răsculat. Și acolo a hotărât Ceaușecu să intervină cu armata împotriva manifestanților pe care îi considera golani și derbedei. Și a dat ordin să se traga în oameni, ceea ce s-a întâmplat. Din acel moment lucrurile scapă de sub control. Tot ce s-a întâmplat ulterior este rezultatul acestei încercări de a înăbuși în sânge revolta. De aici pleacă totul. Revoluția română a fost o dezordine tragică.

„Nu cred în teoria conspirației”

- Încă mai credeți cu tărie ca am avut de-a face cu o Revolutie facută de oameni sătui de regimul comunist, că a fost ceva natural? Și nu, cum susțin mulți, cu o lovitură de stat?

- Ce fel de judecată este asta? Oamenii ies în stradă, regimul răspunde cu împușcături și cu asasinate și, de fapt, e totul un fel de înscenare. Cum se leagă? Nu vă dați seama ce lipsă totală de logică este să spui așa ceva. Adică oamenii care au ieșit în stradă au fost ce? Manipulați? Sau cum? E absurd și este foarte urât la adresa acelor oameni care au ieșit în stradă ca să ceară o viață mai bună și libertate. Să zici: „Stai puțin că au fost împinși...”, păi asta este varianta Securității. S-a pregătit preluarea puterii? Nu cred în teoria conspirației. Au murit peste 1.000 de oameni. Suspiciuni asupra lui Ion Iliescu au fost pentru simplul motiv că el a devenit preşedinte. Nu au fost opozanți, nimeni nu a zis atunci că nu-l vrea pe Iliescu. Era o figură cunoscută. Nimeni nu-şi imagina că regimul Ceauşescu, și cu el regimul comunist, se va prăbuși total, dintr-o dată.

- Povestiți momentul zero al implicării dvs. în Revoluție? Cum ați ajuns la baricade?

- Petre Roman:Transformarea mea bruscă, dintr- un profesor de științe într-un rebel , s-a produs în ziua de 21 decembrie, după discursul celebru al lui Ceaușescu, urmat de marea revoltă populară. Nu mai suportam, aveam o permanentă stare de iritare față de lipsa de libertate, de încercarea de a ne ține pe toți în ștreang, cu un laț de grumaz. Mental eram pregătit, declicul s-a produs atunci, după discurs. Era ora 15.00, eram la Politehnică, văzusem discursul în direct și monentul în care piața a reacționat împotriva lui, cu fluierături și huiduieli, iar el era complet pierdut... în momentul acela, pentru prima dată în viața lui, Ceaușescu a înțeles că este respins de popor.

-Ați mers direct în Piață?

- Petre Roman:Cineva mi-a spus că demonstranţii, majoritatea tineri, au făcut o baricadă la Intercontinental, și atunci, absolut fără niciun fel de gândire, m-am dus. O jumătate de oră mai târziu eram acolo, nu se putea intra la baricadă pentru că erau deja baraje militare cu blindate, dar ocolind Intercontinentalul, spre Teatrul Național, am putut foarte simplu să intru. Imaginea pe care am avut-o când am văzut baricada a fost surprinzătoare pentru mine, deoarece ceea ce numim baricadă a fost de fapt un șir firav de mese, scaune, bare... era foarte hilar. Eu am vrut să mă duc la baricadă, nu să privesc baricada... ăsta e un adevăr tulburător. Noi, la baricadă, nu am fost niciodată mai mulţi de, poate, 150 de persoane, în schimb mii şi mii de oameni veneau toată seara şi ne priveau. Le ziceam: „Veniți cu noi!”, dar de venit nu venea nimeni...

- De teamă...

- Petre Roman: De teamă, fără îndoială. Îmi aduc aminte că o scenă asemănătoare s-a petrecut în momentul puciului de la Moscova, descris foarte frumos de scriitorul Evgheni Evtusenko, autorul cărţii „Să nu mori înainte de moarte”. Exact la fel, erau unii care țipau şi alţii care se uitau. Şi el spune: „Distanța dintre noi, cei care blocam, şi cei care ne priveau, era pavată cu un strat gros de frică. Eu am trăit momentul acesta din plin. Noi, toţi cei care am fost acolo, nu am mai ţinut cont de riscuri. Nu că nu ne era teamă, dar noi ne învinsesem frica. Și poate că unul dintre motivele sau elementele care ne-au făcut să ne învingem teama a fost că între cei 130 -140 care eram acolo, foarte mulţi erau tineri, ca să nu zic copii de 15, 16, 18 ani. Am trăit nişte scene incredibile la baricadă... Era undeva cu vreo 20 de minute înainte de miezul nopţii când s-a tras. Înainte, noi ne-am socotit câți mai eram la baricadă. Dan Iosif a fost sufletul baricadei. Când au începtut să tragă eram 81 și doar 39 am supravieţuit. Dumnezeu m-a lăsat în viaţă pentru că nu găsesc niciun fel de explicaţie de ce eu am trăit şi alţii nu. Dimineaţa, oamenii au început să iasă cu miile, au fost chiar vreo 150.000 de oameni care au ajuns în actuala Piaţă a Revoluţiei, la fostul sediu al Comitetului Central al PCR. Am ajuns în balconul de la care vorbea de obicei Ceauşescu, şi printr-o minune am reuşit să facem o conexiune de la un microbuz, cu un fir și un microfon foarte mic, și astfel am fost primul care am făcut o declaraţie pentru popor şi libertate. Aşa se întâmplă că eu am început să reprezint ceva.

„Generalul Militaru era un om plin de frustrări. A venit la mine cu un plan de militarizare a României”

-Decretul prin care ați fost numit premier datează din 27 decembrie 1989. Ați fost premier și între 22 -27 decembrie 1989? Ce ați făcut în acele 6 zile?

- Petre Roman:În seara de 22 decembrie s-a încropit, la televiziune, o listă a ceea ce s-a numit Consiliul Frontului Salvării, iar pe această listă au fost cei care erau cunoscuţi ca dizidenţi, precum Doina Cornea, Andrei Pleșu, László Tökés, Mircea Dinescu, dar și oameni care s-au manifestat într- un fel în dimineaţa zilei de 22, şi așa am ajuns şi eu pe listă. Aceasta a fost prima organizare, prima formă de putere post-ceauşistă. Sistemul se prăbuşise, regimul nu mai exista, toate instituţiile lui Ceauşescu au dispărut. Nu s-a întâmplat şi organizat nimic din păcate, pentru că în seara zilei de 22 decembrie a început să se tragă... ceea ce am numit noi terorişti. Nici acum lucrurile nu sunt foarte clare, dar erau acte teroriste pentru că au murit nişte oameni. A fost o acţiunie specială a unor unităţi speciale ale Armatei care aveu ordin să creeze panică. Cineva era vinovat pentru că Armata a tras la Timişoara şi la noi, la baricade. Înalte personalități, cu grade şi poziţii, ale Armatei au fost implicate. Şi aceste persoane aveau interesul ca faptele lor să fie cumva acoperite, aveau nevoie de o diversiune. Ceea ce a condus la multă suspiciune este că aceşti terorişti, dintre care unii au fost prinşi, au fost eliberaţi de către procuratură şi consideraţi nevinovaţi. Din toţi aceia care au acționat începând cu seara zilei de 22 și continuând pe 23 și 24, nimeni nu a ajuns să fie cu adevărat prins şi trimis în judecată sau cercetat. Au fost protejaţi... că altă explicaţie nu găsesc.

-Pe generalul Nicolae Militaru cine l-a numit în funcție?

- Petre Roman: Generalul Militaru, care apare în momentele alea, a fost cu adevărat o mare greșeală... unii zic o diversiune. Eu l-am cunoscut ulterior pe Militaru și mi-am dat seama că era un om cu un ego foarte expandat și plin de frustrări. El fusese înlăturat de Ceaușescu. A venit la televiziune îmbrăcat militar, el fiind în rezervă, a încălcat deci consemnele militare, nu avea ce să caute acolo. Și nu numai el, au mai fost și alții. În haine militare a creat impresie, numai că el nu mai avea nicio legătură cu Armata în momentul ăla, fusese scos din Armată. S-a implicat, a vorbit, de la televiziune a dat un mesaj (Eu, camarazi de arme, vă rog să nu mai trageți...), dar nu mai avea nicio calitate, pentru că nu era în stuctura de conducere a Armatei. Cel care preluase comanda Armatei era Victor Stănculescu.

„Transforma conducerea județelor în conducere militară”

-Și totuși a fost ministrul Apărării în guvernul dvs...

-Nu aveam cum să refuz lucrul ăsta, dar nu eram deloc mulțumit de faptul că a fost numit ministrul Apărării. Și, din păcate am avut dovada imediat: când a început un fel de răzmeriță a ofițerilor tineri, care doreau pe bună dreptate ca Armata să-și recapete statul ei, generalul Militaru a venit la mine și s-a dus și la Iliescu, cu un plan de militarizare a României, pe județe. Transforma conducerea județelor în conducere militară.

-Dar cine l-a propus pe Militaru ministru, și nu pe Victor Stănculescu?

-Iliescu. Eu eram nimeni, un profesor universitar. Punct. Doar că eram și eu în lista celor 36 de cetățeni, datorită participării mele , nici măcar pentru baricadă, ci pentru declarația din dimineața zilei de 22. Când am văzut planul de militarizare m-am dus la Iliescu și am spus: „Acum îl demitem pe Militaru. Asta vrem noi?”. Iliescu nu părea de acord, dar până la urmă a acceptat și l-am demis.

-Vă reproșați vreo decizie din perioada aceea?

-Una dintre decizii a fost categoric greșită, dar nici acum nu știu dacă puteam să o evit, pentru că presiunea a fost enormă, și mă refer la restituirea părților sociale depuse de salariați la unitățile economice de stat. Ceaușescu inventase treaba asta și se adunase o sumă importantă, vreo 17 miliarde lei. Și a început în presă un populism îngrozitor. Se cereau înapoi banii furați de Ceaușescu. Toți economiștii m-au avertizat că o să fie inflație și oamenii nu se vor alege cu nimic... A fost o demagogie și o presiune enormă. Iliescu a spus că nu mai putem face față și am luat decizia să dăm părțile sociale atunci și a fost un mare eșec.

-Ca om politic aveți vreun regret?

-Trebuia să candidez pentru prezidențiale în 1992, fiindcă ulterior toate datele arătau că îl învingeam pe Ion Iliescu. E un regret. Multe s-ar fi schimbat.