Minunile – indiferent cât de laxă este defi niţia acestora – sunt rare. Iar atunci când apar, oameni care susţin că l-au văzut sau au vorbit cu Dumnezeu, minunea se transformă în fenomen, în psihoză generalizată. Un astfel de fenomen şi-a făcut apariţia în perioada interbelică, eroul principal fiind un cioban din Maglavit, Petrache Lupu.

Primele întâlniri cu „Cel de Sus”

Ciobanul Petrache Lupu avea probleme de vor bire şi fusese „refor mat” din armată pen tru că suferea de debilitate mintală. Amănuntul a oferit credibilitate suplimentară în ochii unora care erau deja dispuşi să creadă în vorbele lui Petrache Lupu. Prima sa întâlnire cu „Moşu” – identificat ulterior ca Dumnezeu – a avut loc în data de 31 mai 1935. Avea „barbă albă şi lungă până la brâu, mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea”. Îl vede din nou în următoarele două săptămâni – pe 7 şi 14 iunie. Mesajul transmis este acelaşi, anume să meargă şi să le spună oamenilor că dacă „nu se potolesc , dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele şi dacă nu vin la biserică, atunci (...) le rup muncile”. A doua zi, Petrache Lupu începe să vorbească despre întâlnirile sale cu Dumnezeu. Locuitorii comunei încep să fie convinşi de justeţea vedeniilor ciobanului. Din ce în ce mai multe persoane vor să îl vadă pe cel „care a vorbit cu Dumnezeu”. Zvonurile despre „minunea de la Maglavit” ajung şi la urechile a doi jurnalişti de la trustul din Sărindar – F. Brunea-Fox şi Samson Abramovici.

„Minunile” sunt publicate în presă

Sesizând oportunitatea unui reportaj de senzaţie, cei doi ajung la locul faptei, unde găsesc „adunat întregul sat, bărbaţi, femei şi copii care trăgeau după ei purcei şi câini lăţoşi”. Aceeaşi agitaţie este observată şi pe „şoseaua care duce într- acolo (...) sătenii au uitat de munca câmpului şi de necazurile secetei”.1 Totuşi, relatarea este limitată la interviul cu Petrache Lupu, cei doi fiind destul de reticenţi în a trage concluzii pripite. Noi reportaje sunt publicate în următoarele săptămâni descriind pe larg cuvintele pe care i le-ar fi spus „Moşu” despre păcatele săvărşite şi nevoia de a intra „pe calea cinstei şi dreptăţii”, în caz contrar „prăpăd şi foc vor cădea peste dânşii”. Isteria este alimentată de o nouă viziune. Pe 7 iulie a văzut „o stea luminoasă şi mare”, având în colţurile stelei „ploaie, vânt, foc şi cărbune”, arătarea spunându-i „că dacă lumea se va pocăi, va face cu această stea semnul crucii în faţa lui Petrache şi a oamenilor”. 2 Nu putea lipsi din peisaj diavolul. În data de 8 august, Dumnezeu l-ar fi „scăpat” pe Lupu aruncând în diavol cu o „minge mare, în mijloc fiind o cruce de foc”.3 Mulţi au pus la îndoială ultimele două relatări, considerându-le simple completări ulterioare.

Petrache Lupu taumaturg

Asta nu i-a oprit pe credincioşi să ia cu asalt zona, zeci de mii de persoane venind săptămânal să-l vadă sau să-l audă pe P. Lupu. Cei de la Căile Ferate Române au fost nevoiţi să acorde facilităţi şi reduceri pentru acei pelerini care doreau să ajungă la Maglavit. Unii „vin pe jos de la mari depărtări, considerând drumul istovitor ca un ispăşitor de păcate. Ajung la Maglavit după zile şi nopţi de drum, flămânzi şi istoviţi”. În curând apar şi minunile, Petrache Lupu fiind „înzestrat” cu puteri taumaturgice. Un sătean venit din Brăila „cu mâna şi piciorul drept paralizate” a plecat acasă vindecat după „o şedere de 7 zile la Maglavit”. Altcineva din Ialomiţa, „mut şi surd de 17 ani”, dormind o noapte în locul unde i s-ar fi arătat Dumnezeu lui P. Lupu, „a început să vorbească perfect”. De asemenea, un căpitan orb şi o femeie epileptică şi-ar fi revenit după mici şederi în comună. Un alt merit atribuit lui P. Lupu a fost moralizarea vieţii în satele din regiune, oamenii „nu mai mănâncă decât rar carne, nu se mai întâmplă furturi, bătăi”. Beneficiile exaltării religioase le constată şi C. Argetoianu. Ciobanul „a moralizat lumea în tot judeţul, oamenii nu mai drăcuie, nu mai fură şi au devenit mai buni. Au început să meargă şi la biserică. La Breasta, unde biserica e în parc, nu-mi aduc aminte să fi văzut de când sunt eu duminica mai mult de 4-5 femei. Acum biserica e plină de bărbaţi şi de femei, de nu poţi pătrunde întrînsa. Numai de la Breasta s-au dus în cursul verii la Maglavit patru sau cinci autobuze ticsite de lume”.4

Aprobarea tacită a Bisericii Ortodoxe Române

Evident că trebuia să se pronunţe şi Biserica în acest caz. Este trimis un raport către Episcopul Vartolomeu al Râmnicului în care se precizează că aşa „cum catolicii au făcut din Lourdes un loc de pelerinaj şi de tămăduire trupească şi sufletească, socotesc că şi noi ortodocşii putem face din Maglavit un loc de tămăduiri trupeşti, şi mai ales de zguduiri sufleteşti”. Referatul este avizat favorabil de Episcopie, bucuroasă că „jertfele noastre pentru biserică nu s-au revărsat şi nu s-au cheltuit în zadar”.5 Intervine în 15 septembrie şi Miron Cristea. Patriarhul, într-o declaraţie dată Universului, nu exclude ipoteza minunii, spunând că „într-o asemenea stare de spiritualizare, creştinul poate avea viziuni sfinte, cum aceasta s-a întâmplat în trecut şi se întâmplă şi astăzi”. Cu toate acestea se cere examinarea medicală a lui P. Lupu, scepticii dorind să vadă dacă nu cumva problemele de sănătate sunt cauza adevărată a aşa-ziselor viziuni dumnezeieşti.

„Acest biet cioban nu este un om anormal”

Un medic trimis la Maglavit ajunge la concluzia că Petrache Lupu „aude, vede bine, are o judecată clară, nu am remarcat nimic din cortegiul nevropatiilor congenitale (...) atât cât cultura mea medicală îmi permite, pot afirma că acest biet cioban nu este un om anormal”.6 Academicianul Gheorghe Marinescu este mai prudent, dar nici el nu exclude în clar ipoteza unui P. Lupu bântuit de nevroze: „pentru mine e vorba de un fenomen mistic, este reacţia unui suflet drept, primitiv, dar cinstit”. Desigur, „setea de credinţă” fiind inepuizabilă, era oarecum inevitabilă exploatarea sentimentului religios de către anumiţi oameni interesaţi în a-şi suplimenta veniturile. Cel care şi-a arogat dreptul de purtător de cuvânt a fost preotul din comună – Nicolae Bobin. Acesta a tipărit o mică broşură în care prezintă minunile de la Maglavit ( unele dintre „minuni” ar fi fost adăugate chiar de preot ), scopul mărturisit fiind „de a nu se răspândi ştiri eronate cu privire la aceste revelaţiuni”. Totuşi, preotul Bobin nu uită să adauge faptul că „reproducerea şi retipărirea broşurei este interzisă şi rezervată numai preotului N. Bobin”. Mai mult decât atât, cărticica cu pricina este comercializată, banii din vânzări ajungând în buzunarele acestuia. C.Argetoianu îl considera „un şmecher” şi „un tip de popă puţin obişnuit. Înainte de a fi popit a fost ofiţer în armată, apoi dat afară din oştire, samsar, antreprenor şi se zice chiar actor”.7

„Minunile” aduc şi...profit

Nu se lasă mai prejos nici sătenii. Unii cer „minimum 100 de lei ca să dormi o noapte în sat pe jos”, alţii câştigă „din cărăuşie până la 700-800 de lei în câteva zile”. Alături de localnici, care vând lumânări, cărţi poştale sau de rugăciune, apar în zonă şi negustori veniţi din Bucureşti. Aceştia vând pelerinilor „cărţi sfinte, untdelemn pentru candeli şi tămâie”. Sunt şi comercianţi întreprinzători, care îşi instalează tarabe, de unde „se aprovizionează pelerinii cu pâine, mititei, fripturi, fructe, zarzavat, peşte viu din balta sfântă”.8 Se implică în afacere şi P. Şeicaru. După înălţarea unei troiţe a „Curentului” pe locul unde Petrache Lupu l-a văzut pe Dumnezeu, la care au participat câteva zeci de mii de oameni, ziarul deschide o listă de subscripţie publică pentru ridicarea „Mânăstirii lui Dumnezeu”. Motivând „înaltul comandament moral” pentru începerea subscripţiei, lista începe să fie publicată aproape zilnic cu diferite donaţii venite de la particulari. La un moment dat se va depăşi 1.8 milioane de lei. Se înfiinţează şi un comitet pentru ridicarea Mânăstirii.

„Mânăstirea lui Dumnezeu”

În comitetul de onoare au fost alese persoane ca Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Gheorghe Cantacuzino, Gheorghe Brătianu, Dinu Brătianu, Gheorghe Tătărescu sau Constantin Argetoianu. Exista şi un aşa-numit comitet activ, din care făceau parte Petrache Lupu, Nicolae Bobin, senatorul Toma Vălăreanu – a cărei moşie se afla în localitatea Maglavit – primarul comunei şi alte personaje locale. Preşedinte de onoare a fost ales însuşi Episcopul Râmnicului Noului Severin, Vartolomeu Stănescu. Trei ani mai târziu, un decretregal publicat în Monitorul Oficial, confirmă apariţia Fundaţiei „Maglavit”. Rolul noului organism era de administrator al fondurilor obţinute din donaţii, subvenţii de la stat, sume colectate de la pelerini – 2.5 milioane lei – şi depuse pe numele lui Petrache Lupu. Mai era responsabilă de construirea Mânăstirii şi de costruirea unor „aşezăminte de asistenţă socială”. Fundaţia era condusă de Patriarhul M. Cristea, aceasta fiind scutită „de orice impozite sau taxe de orice natură către Stat, judeţ şi comună”. 9

Sfârşitul previzibil al fenomenului de la Maglavit

Din nefericire, evenimentele externe vor acapara atenţia Regelui şi a opiniei publice, iar proiectul nu a fost finalizat. De asemenea, cei de la Curentul au încercat să domolească scepticismul inerent, prezentând „tot felul de pedepse căzute pe capul unor necredincioşi, care luaseră în deriziune cuvintele ciobanului”. Unul dintre ei ar fi „paralizat, altul şi-a rupt mâna sau piciorul”. Într-o „cârciumă plină cu zeflemitori” ar fi sărit în aer „un sifon”.10 Treptat, interesul pentru Petrache L. scade, iar după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial şi instalarea comuniştilor la putere, „Sfântul de la Maglavit” dispare cu totul din peisajul public. Acesta va supravieţui regimului de dictatură, murind în decembrie 1994.

Alte cazuri de „Maglavit” în ţară

Coincidenţă sau nu, în perioada cea mai intensă a fenomenului, au apărut informaţii despre alte persoane care ar fi vorbit cu Dumnezeu. Unul dintre ei locuia în satul Hania, la doi kilometri de Maglavit. Acesta „a povestit că în somn i s-a ivit un moşneag cu barbă albă, care i-a spus să se ducă la Maglavit şi să spună lumii să-l asculte pe Petrache Lupu şi să facă aşa cum îi va spune el. Băiatul a refuzat. Atunci moşul a început să-i smulgă părul din cap, să-i înfigă adânc degetele în gât, repetându-i sfatul de a se duce la Maglavit”. O femeie din comuna Şuşani, judeţul Vâlcea, l-ar fi văzut pe Dumnezeu de mai multe ori – „un moş cu părul şi barba albe şi îmbrăcat în cămaşă albă”. Acesta ar fi îndemnat-o, ca şi în cazul lui Petrache Lupu, să le spună oamenilor „să se ducă la biserică, să nu lucreze în zile de sărbătoare şi să postească”. O experienţă asemănătoare a fost raportată şi în judeţul Buzău, la Găvăneşti. Aici au fost implicaţi doi bărbaţi – „un rotar credincios şi un tânăr ateu” – tânărul negând existenţa lui Dumnezeu, şi implicit a „minunii” de la Maglavit. În acel moment ar fi apărut pe un lemn „chipul Maicii Domnului şi un porumbel – simbolul Sfântului Duh – deasupra capului ei”. Din nefericire pentru cei implicaţi, „setea de credinţă” nu a fost suficient de mare încât să creeze noi locuri de pelerinaj.