Peste 800 de zboruri au întârzieri, în doar o săptămână. Scandal monstru pe Aeroportul Otopeni. Care sunt companiile vinovate

Peste 800 de zboruri au întârzieri, în doar o săptămână. Scandal monstru pe Aeroportul Otopeni. Care sunt companiile vinovate Avionul groazei. Un pilot, amenințat cu moartea. Sursa: Dreamstime.com

Călătoria cu avionul a devenit un calvar pentru majoritatea pasagerilor. 8 zboruri au fost anulate și 839 au avut întârzieri mai mari de 30 de minute pe Aeroportul Otopeni. Problemele s-au produs în doar 7 zile.

8 zboruri au fost anulate și 839 au avut întârzieri mai mari de 30 de minute, în perioada 11-18 august, pe Aeroportul Otopeni. Compania Naționala Aeroporturi București a anunțat că au fost 95 mai multe față de săptămâna anterioară.

Aproape jumătate, 410, au avut drept cauză întârzierea sau rotația echipajelor sau aeronavelor. „Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piață a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (254 de zboruri), Ryan Air (133), Tarom (133 de zboruri) și Blue Air (122)”, se arată în comunicatul Companiei Naționale Aeroporturi București.

În același interval, au fost anulate 8 zboruri, unul singur fiind operat de una dintre cele patru companii. În total, în intervalul 11-18 august, pe Aeroportul Henri Coandă au fost operate 2333 de zboruri (2192 regulate și 41 neregulate), potrivit Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News

AEROPORT, HENRI CCOANDA, TERMINAL, AVION, TAROM

Haos pe pe aeroportul din Otopeni

În urmă cu câteva săptămâni, sute de oameni au rămas pe aeroportul Otopeni, după ce zeci de zboruri au fost anulate din cauza unei greve la cea mai mare companie aeriană din Europa. Aceștia au pierdut timp, dar și vacanța planificată. Alte persoane s-au trezit că au rămas fără bagajele de cală.

Angajații de la Otopeni nu mai pot face față cererilor de recuperare a bagajelor, iar situația devine mai critică, în contextul în care greva angajaților de la compania germană Lufthansa nu s-a terminat.

Oamenii din aeroport au răbufnit după ce s-au trezit cu zborurile anulate sau amânate și după ce au stat cu orele blocați. „Trebuia să plec astăzi. Nu îti spun nimic, nu ai absolut niciun fel de informație”, a spus un turist revoltat.

După doi ani în care companiile aeriene au avut profund de suferit, din cauza pandemiei de Covid-19, protestele angajaților au afectat zborurile. Sute de mii de oameni nu au mai ajuns la destinație și nici nu au primit despăgubirile promise. Aceste probleme au loc în mai multe țări din Europa.