Peste 1 milion de persoane, care au purtat ținute cu paiete şi au fluturat drapele în culorile curcubeului, au defilat sâmbătă pe străzile din Londra pentru a celebra comunitatea LGBT+. Evenimentul a marcat împlinirea a 50 de ani de la organizarea primului marş gay din Regatul Unit.
Participanții la eveniment fac parte din 600 de asociaţii şi organizaţii LGBT+. Parada de sâmbătă, considerată cea mai mare din istorie, a fost prima organizată în Marea Britanie după declanşarea pandemiei de coronavirus, care a cauzat anularea ediţiilor din 2020 şi 2021, informează AFP, potrivit Agrerpres.
Participanţii au pornit sâmbătă la prânz din Hyde Park şi au defilat până la Whitehall, în centrul Londrei, pentru a aduce un omagiu primului marş LGBT din Regatul Unit, care a avut loc în anul 1972. Atunci, câteva sute de persoane au participat la acea defilare originală, organizată la doar cinci ani după dezincriminarea homosexualităţii în Regatul Unit.
Militanţii din epocă au avut "un curaj incredibil", a declarat pe Twitter prim-ministrul britanic Boris Johnson, care le-a dorit participanţilor de sâmbătă să aibă parte de "o paradă fericită".
Tot mai mulți paticipanți
În cinci decenii, numărul participanţilor la Parada gay a crescut de la câteva sute la mai multe zeci şi sute de mii, iar manifestarea în sine, concepută iniţial ca un eveniment extrem de politizat, a devenit de-a lungul anilor mult mai festivă, incluzând şi concerte. De altfel, programul marşului din acest an a inclus şi un concert susţinut sâmbătă seară de cântăreaţa pop americană Ava Max.
Activiştii care luptă pentru drepturile persoanelor gay au purtat pancarte cu mesaje precum "Am fost acolo în 1972" şi "Lupta continuă pentru libertatea comunităţii LGBT+ din lumea întreagă".
Potrivit lui Peter Tatchell, activist care militează de mulţi ani pentru drepturile LGBT+, unii dintre participanţii la marşul istoric din 1972 au boicotat ediţia de sâmbătă, considerând-o "depolitizată şi comercializată".
Libertate de exprimare
Stephen Sanders, în vârstă de 54 de ani, care a defilat pe străzile din Londra purtând doar un şorţ şi lenjerie intimă, consideră că acest eveniment anual "rămâne totuşi unul foarte important".
„Încă şi astăzi, există oameni care nu pot să defileze la astfel de marşuri, care nu pot să fie cine sunt ei în realitate, care sunt lapidaţi sau chiar ucişi pentru asta, deci Marşul Gay este încă foarte important", a subliniat Stephen Sanders.
Mohammed Nazir, un tânăr de 24 de ani, membru al asociaţiei Rainbows Across Borders, a declarat că dedică marşul de sâmbătă tuturor persoanelor care sunt încă obligate să îşi ascundă sexualitatea. „Acest marş este o chestiune care ţine de afirmarea sinelui, a demnităţii şi a egalităţii (...), o mişcare prin care noi continuăm să ne batem pentru drepturile noastre", a adăugat el.
Pentru Oslo și Ucraina
Primarul Londrei, Sadiq Khan a declarat: „Defilăm astăzi pentru cei care se află la Oslo“ referindu-se la focurile de armă mortale ce au fost trase în apropiere de un bar gay din capitala Norvegiei weekendul trecut, din cauza cărora Marşul LGBT+ din Oslo a fost amânat.
Au fost prezenţi şi manifestanţi pro-Ucraina, care au defilat în spatele unui afiş pe care era scris mesajul "Dacă apăraţi libertatea, apăraţi Ucraina!".
La evenimenl au participat şi mai multe celebrităţi, precum campioana olimpică la atletism Kelly Holmes şi cântăreaţa Emeli Sande.