Pesta ovină se extinde în Grecia. Alertă pentru România

Oi Sursa foto: Facebook

În Grecia, masa festivă tradițională din 15 august este în pericol de a rămâne fără carne de capră, întrucât interzicerea transporturilor și a sacrificării ovinelor şi caprinelor în ţară a fost prelungită după ce săptămâna trecută au fost depistate cinci noi focare de pestă a micilor rumegătoare în Regiunea Grecia de Vest (trei în Etoloakarnania și două în Ilia).

Epidemie de pestă ovină în Grecia

Trebuie remarcat faptul că cele cinci focare sunt legate epidemiologic de focarul inițial al bolii, şi anume de unitățile unui comerciant de animale din Larissa, potrivit To Vima.

În același timp, printr-o scrisoare către comisarul UE pentru agricultură și pescuit, Janusz Wojciechowski, și către comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, şi comunicată ulterior tuturor celor 26 de omologi ai săi din statele membre UE, ministrul grec pentru Dezvoltare Agricolă și Alimentație, Kostas Tsiaras, a cerut pe 7 august măsuri de compensare a fermierilor afectați de pesta micilor rumegătoare (PPR).

În scrisoarea sa, ministrul elen arată că din prima clipă în care a apărut boala, Grecia a aplicat nu numai tot ce era prevăzut de Regulamentul 687/2020, dar a adoptat și măsuri suplimentare stricte pentru limitarea și eradicarea bolii.

Grecia spune că virusul a plecat din România

De menționat că până în prezent în Grecia, după cum a anunțat Ministerul Dezvoltării Agricole și Alimentației, au fost omorâte sau urmează a fi omorâte 18.335 de ovine și caprine dintr-un efectiv total la nivel naţional de aproximativ 10,5 milioane în 2023, conform datelor Eurostat.

Pentru a avea un reper asupra dimensiunii problemei, în România, țara din care virusul pare să fi ajuns în Grecia, datele pentru anul 2023 arată că această țară avea aproximativ 12 milioane de ovine și caprine, din care au fost omorâte aproximativ 230.000 ca urmare a măsurilor de ţinere sub control a pestei.

Controale suplimentare

Reamintim că primul focar de boală în România a fost confirmat în urma analizelor efectuate în zona Tulcea. Potrivit Autorității Naționale de Sănătate Veterinară a țării, care a emis primul comunicat de presă în acest sens la data de 20 iulie, primele cazuri au apărut pe 11 iulie.

După cum se menționează în comunicatul de presă al ANSVA (al Autorității Naționale Sanitare Veterinare), atunci s-au luat primele măsuri (crearea unei zone de protecție de 3 km și a unei zone de supraveghere de 10 km, restricționarea circulaţiei și notificarea zonelor învecinate, precum şi a Comisiei Europene și a Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor.

Ovine / Sursa foto: Razvan Valcaneantu \EEC

Răspândirea virusului

Următorul comunicat al Autorității (pe 24 iulie) confirmă răspândirea virusului, vorbind despre 5 ferme afectate din zonele Tulcea și Constanța și despre decizia de a omorî toate animalele, iar un comunicat ulterior menționează răspândirea în alte locuri, cu afectarea a 8.914 animale.

Cel mai recent comunicat de până acum al ANSVA, din 1 august, precizează că „din 17 iulie, de la confirmarea primului focar de boală, au fost exportate în Arabia Saudită și Iordania 72.820 de oi”.

Totodată se precizează că se efectuează controale suplimentare pe loturile de animale care sunt exportate. Interesantă este și o referire din comunicat care condamnă zvonurile care susţin că boala nu există, subliniindu-se că astfel de zvonuri ar putea submina eforturile autorităților de a gestiona situația.

Interzicerea exporturilor din România în Grecia

Presa din România și site-urile de știri ale țării, la rândul lor, vorbesc despre o stare de alertă şi în acelaşi timp au ca invitaţi crescători de animale care descriu situația în care se află și măsurile luate.

Printre aceste măsuri se numără monitorizarea importurilor în țară, dezinfecția autovehiculelor la granița cu Bulgaria, se precizează ce țări au restricționat importul de animale din România (ex. Rusia, Ungaria, Croația și Serbia). Se reamintește că Uniunea Europeană a interzis deja exportul de animale vii din România în Grecia.

Şi rețelele de socializare din această țară balcanică s-au implicat în această problemă. Un exemplu: Ghiță Ciobanul, președinte al unei asociații profesionale de crescători de animale, de ocupaţie cioban, celebru pe rețelele de socializare încă din 2014, când BBC a realizat un reportaj despre animalele românești avându-l pe el drept protagonist, a postat joi pe pagina sa un mesaj de încurajare către toți confraţii săi.

Traducerea: Carolina Ciulu/RADOR RADIO ROMÂNIA/cciulu/czaharia