Salariile pe care Pescobar le oferea angajaților. Cât câștigau angajații din Sri Lanka

Salariile pe care Pescobar le oferea angajaților. Cât câștigau angajații din Sri Lanka Sursa foto: Paul Nicolau / facebook

Taverna Racilor este extrem de cunoscută, multe persoane mergând la terasele conduse de Paul Nicolau, zis Pescobar. Sumele încasate zilnic arată că românii sunt mari iubitori de fructe de mare și pește. În ultima perioadă însă, lucrurile nu au mers atât de bine, după vizita comisarilor ANPC. Afaceristul a dezvăluit și ce salarii le oferă angajaților săi.

Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar, este patronul restaurantelor Taverna Racilor. Afacerea sa a evoluat, iar sumele încasate zilnic arată cât de apreciat este acest restaurant în rândul românilor. A atins succesul și a devenit popular, însă ultimele luni nu au fost atât de ușoare. Restaurantele sale au fost vizitate de mai multe ori de inspectorii ANPC. În urma acestor controale, Pescobar a primit mai multe amenzi. La restaurantul din Herăstrău a fost suspendată activitatea.

Recent, Paul Nicolau a vorbit despre afacerea care l-a propulsat în topul celor mai de succes antreprenori din industria Horeca. Nu a avut niciun fel de legătură în acest domeniu, dar a devenit celebru datorită racilor serviți la el în restaurante. Înainte de a-și deschide propria afacere, a lucrat în domeniul telecomunicațiilor. O perioadă a fost plecat și în Anglia și a lucrat într-o seră de flori. A lucrat și ca spălător de vase.

Ideea de afaceri i-a venit în 2015. Atunci Pescobar s-a decis să pună bazele unei ferme de raci. La început vindea raci la pungă, către alte restaurante, dar și în piața de pește de la Obor. Românii au început să prindă gustul acestor preparate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am început afacerea cu raci acum opt ani după un search pe Google: idei de afaceri. A fost extraordinar de greu deoarece totul a început fără bani, iar când faci afaceri fără bani, faci slalom în a găsi soluţii. La început aveam un singur angajat şi anume eu. Acum vând anual peste 150.000 de porţii de mâncare la restaurant şi în online, prin platforma Fish To Door, şi am încheiat anul cu 22.000 de colete trimise către clienţi”, a spus Pescobar în cadrul podcastului „Tare de tot”.

Cine este Pescobar, românul care s-a inspirat de pe Google şi acum face milioane de euro

Sursa foto: Facebook- Pescobar

Pescobar a spus ce salariu le dă angajaților

În 2021, Pescobar avea 50 de angajați și o cifră de afaceri de aproximativ două milioane de euro. Acum are aproximativ 300 de angajați din Sri Lanka, iar cifra de afaceri ajung la 16,5 milioane de lei.

Pescobar a dezvăluit și de salarii le oferă angajaților. Un chef primește aproximativ 2.800 de euro, plus bonusuri, ajungând lunar la aproximativ 3.000 de euro. Afaceristul recunoaște că și bucătarii români sunt foarte buni, însă sunt dificili.

„Bucătarii români sunt foarte buni, dar sunt foarte dificili. Eu nu mai am nervi. Când văd lucrurile macro și vreau să mă extind, nu mai am timp de fițe și figuri. Eu am timp doar de profesionalism, atât. Eu am negociat cu tine un salariu, niște condiții. Eu mi le respect și dacă sunt plecat în Sri Lanka, tu de ce nu ți le respecți cât sunt plecat. Nu muncesc, stau la țigări… românisme. Ei, uite, bucătarii din Sri Lanka nu știu de românisme. Ei muncesc. Sunt cuminți, curați, buni. La mine, bucătarul chef a venit pe 650 de euro și acum câștigă 2.800 de euro, plus bonusuri 3.000”, a spus Paul Nicolau.

În ultimele luni, Comisarii de la Protecția Consumatorilor (ANPC) i-au făcut mai multe vizite la Taverna Racilor din Herăstrău. În urma acestor controale, Pescobar a primit amenzi în valoare de 140.000 de lei, dar și cu suspendarea activității până la remedierea problemelor.