Evenimentul Zilei > Social > Peruanii, mai nepunctuali decât românii | FOTO
Peruanii, mai nepunctuali decât românii | FOTO

Peruanii, mai nepunctuali decât românii | FOTO

Vaporul peruan de Amazon (da, sună ca numele unui animal viu, şi o să vedeţi de ce) e o specie cu totul diferită de cea întâlnită în Brazilia.

Mai întâi, e mai mult albastru decât alb, mai mult ruginit decât lustruit, şi costă mai mult 50-70 de soli (idem lei) decât 100 de dolari. Se hrăneşte, ca şi pasagerii, cu apă din fluviu şi înghite mult mai mult cargo şi oameni decât ai spune că-i încap în măruntaie, privindu-l: oameni, găini, vaci, porci, câini, pisici, lăzi, cărămizi deopotrivă, nu e mofturos.

Căpitanul brazilian ţanţoş, îmbrăcat în uniformă, este înlocuit de mult mai pitorescul “El Patrón” în şlapi, pantaloni sumeşi şi la bustul gol. De la Santa Rosa la Iquitos facem trei zile şi jumătate, cu opriri dese în toate satele, cătunele, sau pur şi simplu malurile de unde cineva flutură un tricou, semnul de autostop pe fluviu. Opririle, ce-i drept, nu durează ore, ca în Brazilia, ca să cobori şi să bei o bere, două, maxim şapte până pleacă din nou vaporul.

Nu îmbăiaţi copiii în chiuvetă

Hamalii au o forţă şi o rapiditate prin nimic anunţată de constituţia lor fizică. Te uimeşte agilitatea cu care se caţără sau coboară malurile înalte, mâloase, ca apoi să facă echilibristcă pe scândura proptită de punte, cărând câte doi saci burduşiţi, un calup de cărămizi sau câte doi chiorchini uriaşi de platanos (banane verzi, mari, din partea inferioară a inflorescenţei, folosite la gătit). Rezervor de apă potabilă nu există pe vapor. Ingredientele pentru bucătărie se recoltează de pe mal, iar apa pentru mâncare, din fluviu.

În timp ce îmi aştept rândul la toaletă (o cutie de fier vechi găurită de rugină, vopsită albastru, unde o ţeavă coborâtă din tavan aproape deasupra vasului de WC închipuie duşul) un copil ţipă că-i e sete. Mama îi umple un castron cu apa tulbure venită  la chiuvetă direct din fluviu, şi el bea cu nesaţ. Aceeaşi chiuvetă e folosită şi pentru îmbăiat copiii mici. Înţeleg acum de ce brazilienii, un pas mai departe spre “civilizaţie”, scriau lângă toate chiuvetele de pe vapor “vă rugăm nu îmbăiaţi copiii aici”.

Ca în Arca lui Noe

Vaporul e plin de la plecare. Totuşi continuă să se umple, pe masură ce avansăm, de parcă ar fi elastic: oameni, baloţi, lăzi, cărămizi, buchete de găini şi raţe, ligheane cu carne, mormane de platanos şi alte fructe, o vacă, două vaci, trei porci, câini, pisici, trebuie să fii atent pe unde calci ca nu cumva să striveşti mâna vreunui copil care se joacă la picioarele tale cu capace de cola.

Să dormi în singura cabină disponibilă şi nu în hamac e o alegere proastă. Dacă stai în patul de desupra şi ai sub 170cm înalţime, si 30 laţime, ca să încapi, dimineaţa dai literalmente nas în nas cu procesiunea de gandaci de pe tavan – pentru că distanţa între pat şi limita de sus e cât să te ridici în capul oaselor. Ziua spaţiul de 170 pe 70 pe 200 cm se încinge alungându-te pe punte până mult după apusul soarelui. Podeaua e subţiată de rugină până la rana perforată prin care poţi privi puntea inferioară. Arca lui Noe avansează astfel, groaie şi lăsată, dar mulţumită de sine şi într-un fel de nepătruns, fericită, pe apele de un auriu murdar, culoarea Amazonului, moştenită de la pamântul roşu.

Minutele se măsoară în zile

Într-o zi înainte de răsăritul soarelui ajungem în portul Iquitos (370.962 locuitori, capitala provinciei Maynas şi a regiunii Loreto), cel mai mare oraş din lume la care nu se poate ajunge pe uscat. De aici pleci sau cu avionul, sau cu vaporul. Timpul nu îşi mai găseşte atât de uşor justificarea pe Amazon, sau în selva peruană, sau într-un sat de pescari din Ecuador. Faptul că nu ştii ce zi este, sau ce oră, te preocupă prea puţin, întrucât îţi lipsesc reperele.

Graba e ridicolă şi de neînţeles. Vapoarele întârzie cu zilele. În Perú, dacă ajungi în port şi vezi scris cu cretă pe tăblia care ţine loc de avizier al vaporului: “Sale hoy” (pleacă azi) trebuie să iei în considerare faptul că e probabil să plece mâine, sau peste 5 zile, cum îmi povestesc râzând niste turişti spanioli care au petrecut 5 nopţi pe puntea vaporului, în port, pentru că pleca “hoy sin falta” zi de zi. Afirmaţia “Sale hoy sin falta” (pleacă azi negreşit) este foarte adevărată, întrucât tot „azi” se va numi şi ziua de mâine, şi cea de poimâine. “O întârziere de 2 ore”, îmi mărturiseşte un peruan, “noi nu o considerăm întârziere.”

Citiţi şi:

  1. O româncă prin jungla amazoniană
  2. Rio de Janeiro, nimic periculos
  3. Brazilienii, când nu au ce face, cântă
  4. Tatuaje în Golful Tuturor Sfinţilor
  5. Favelele din Fortaleza
  6. Belém, oraşul de pe axa cauciucului
  7. 250 de oameni pe Lebăda Albă
  8. Let's rock and roll, Jesus, baby
  9. Şlagărele româneşti ajung în Amazonia
  10. Clandestini la frontiera fatală

Descoperiţi şi mâine, pe www.evz.ro,
povestea fascinantă a Lianei Oprea.