Cine este personajul care a contribuit decisiv la cariera Simonei Halep. „I-am oferit 30.000 de euro”
- Alexandru Toader
- 21 decembrie 2018, 11:25
La începutul drumului în tenisul profesionist, actuala lideră WTA a fost ajutată financiar și de Dimitrie Sturdza, fostul campion al Elveției cu titlul de prinț, cu o sumă care să-i permită participarea la turneele din străinătate.
În vârstă de 27 de ani, Simona Halep este în lumina reflectoarelor în tenisul de clasă. Pentru tenismena din Constanța, 2018 a fost anul perfect.
A câștigat, în sfârșit, turneul la care visa, Roland Garros (după ce pierduse deja două finale, în 2014 și 2017), a fost finalistă în alt turneu de Mare Șlem, Australian Open, și se bucură acum de faptul că a terminat sezonul ca lider WTA, pentru al doilea an la rând. În ciuda talentului ei, Halep poate că nu ar fi ajuns la acest nivel dacă personaje precum Corneliu Idu, Gheorghe Hagi sau Prințul Dimitrie Sturdza (foto jos) nu se implicau în sponsorizarea ei.
„Este o fată educată, drăguță, cu multă ambiție”
Recent, Prințul Dimitrie Sturdza (80 de ani) a mărturisit că i-a oferit Simonei suma de 30.000 de euro pentru ca aceasta să poată evolua și în turneele din afara României, la începutul carierei. „Cu câțiva ani în urmă, am sunat-o pe Virginia Ruzici și i-am spus că Simona Halep, o fată care promovează tenisul românesc, are nevoie de bani pentru a juca mai multe turnee în afara țării. I-am oferit 30.000 de euro, împreună cu fratele meu, care avea o bancă în Elveția. Ne-am întâlnit în Elveția. Simona este o fată educată, drăguță, cu multă ambiție. I-am oferit acea sumă de bani și ea a jucat cu logo-ul nostru pe tricou. După un an, am sunat-o pe Virginia și i-am spus că Simona a semnat primul ei contract profesionist cu Adidas. Ne-am bucurat că am ajutat-o, dar și mai mult pentru rezultatele ei. Ne-am retras logo-ul fără nicio problemă, am înțeles cât de important era momentul”, a spus Sturdza, pentru tennisworlditalia.com.
Până în acest moment, succesele lui Halep din teren i-au adus o avere impresionantă, care este în creștere. Astfel, „tricolora” a strâns peste 28 de milioane de dolari, iar din partea sponsorului tehnic Nike se bucură de o recompensă în valoare de 1,7 milioane pe an.
Om de afaceri, filantrop și fost tenismen
Dimitrie Sturdza, cunoscut și ca Tim Sturdza, este un om de afaceri, filantrop și fost jucător de tenis român, descendent dintr-o dinastie nobilă, cu titlul de prinț. Este stabilit în Elveția, acolo unde a cucerit titlul național la tenis de circa 30 de ori. În carierea sa, Sturdza a evoluat și în circuitul internațional, alături de Ilie Năstase și Ion Țiriac. Forbes România estimează averea sa la 180-190 de milioane de euro, fiind și deținătorul brandului elvețian de cosmetice „Déesse”.