Permisul de ședere este obligatoriu pentru Muntele Athos. În lipsa acestuia nu puteți vizita mănăstirile seculare

Permisul de ședere este obligatoriu pentru Muntele Athos. În lipsa acestuia nu puteți vizita mănăstirile secularesursa foto: sfantul munte athos / facebook

Mănăstirile de pe Muntele Athos sunt un loc de pelerinaj, unde românii merg tot mai des. Pentru cei care vor să ajungă pe Muntele Sfânt, trebuie să știe că există o serie de reguli care trebuiesc respectate cu sfințenie. Intrarea pe Sfântul Munte nu este permisă decât în baza unui permis special.

Pe Athos se ajunge relativ ușor, dar odată ce ai debarcat de pe vapor, regulile din lumea laică, nu se mai aplică.

Credincioșii trebuie să obțină un permis special de acces pentru Muntele Sfânt, dar și dreptul de a înnopta aici.

Acest permis de ședere se numește Diamonitirion, care se eliberează de către biroul special, deschis în localitatea Ouranopolis. Aici trebuie să prezentați un act de identitate, pașaport sau carte de identitate și trebuie să achitați suma de 25 de euro.

De regulă, cei care organizează pelerinaje la Muntele Athos trimit aceste date înainte, iar la sosire permisele de ședere sunt gata completate.

Este foarte important de știut că în lipsa permisului de ședere, accesul nu este permit pe Muntele Sfânt. În acest caz, turistul poate să facă cel mult un tur cu vaporul, dar nu poate coborâ la sol, în stațiile unde oprește vaporul de călători.

Pentru cine nu știe, Diamonitirion este un document sigilat cu sigiliul Athosului care prezintă vulturul Bizantin cu două capete.

Permisul de ședere poate fi general valabil

La Athos, autoritățile religioase eliberează două tipuri de permise de ședere.

Primul este Ghenikon Diamonitirion, care oferă permisiunea generală de a vizita cele 20 de mănăstiri din Athos, cu dreptul de a rămâne peste noapte în oricare dintre ele.

De asemenea, există și un permis de scurtă durată, Idikon Diamonitirion, care este o invitație privată la una dintre mănăstirile din Athos, unde pelerinul are drept de a rămâne peste noapte, doar în această mănăstire timp de 24 de ore.

Tinerii care nu au împlinit 18 ani, nu pot ajunge pe Muntele Athos, decât în compania unei persoane adulte.

Autoritățile religioase oferă și serviciul de colectare și depunerea a documentelor pentru obținerea vizei la Muntele Athos, la distanță, taxa fiind de 70 euro/persoană.

Este bine de știut că această viză se eliberează doar de reprezentanța oficială al Sfântului Munte Athos situate în orașul Ouranoupolis, Grecia.

Eliberarea Diamonitirionului este posibilă numai în ziua sosirii la Athos, înainte de îmbarcarea pe navă, potrivit Impact.