Perioada în care sunt livrate pensiile, prin Poșta Română sau pe card, diferă. Casa Națională de pensii a anunțat când vor fi livrate pensiile în luna septembrie 2023.
Perioada de livrare a pensiilor. Cei care au ales să primească banii prin Poșta Română, vor intra în posesia pensiei începând cu data de 1 până pe 15. Poștașii vor veni cu banii la domicilul lor.
În cazul celor care nu sunt găsiți la domiciliu, ei trebuie să meargă în termen de două zile lucrătoare la ghișeele poșale pentru a-și ridica banii și cuponul de pensie. Dacă nu vor face acest pas, veniturile lor se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.
Perioada de livrare a pensiilor
Pensionarii care au ales să primească bani în cont sau pe card au mai mult de așteptat. Cei care aleg ca pensiile să le fie livrate pe card sau în cont, trebuie să știe că vor intra în posesia banilor pe data de 12, dar nu mai târziu de 13.
Comisioanele percepute de bănci pensionarilor care își primesc pensia pe card
Pensionarii s-au speriat de comisioanele bancare, dar situația nu este atât de gravă. Datele Casei Naționale de Pensii arată ce comisioane percep băncile pentru a livra pensionarilor pensia pe card sau în cont. Este vorba despre următoarele bănci:
- Comisioane pentru pensionari la ALPHA Bank: 0 lei la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei la interogare sold, 0.4% din suma retrasa în lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
- Comisioane pentru pensionari la BCR: 0 lei la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei la interogare sold, 1% minim 15 LEI lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- Comisioane pentru pensionari la BRD: 0 lei la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei la interogare sold ATM BRD, 1%, minim 10 lei comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- Comisioane pentru pensionari la CEC Bank: 0 lei la retragerea de la ATM-urile proprii pentru cardurile de debit standard, 0 lei la interogare sold, la ATM-urile proprii pentru cardurile de debit standard,
- CREDIT EUROPE Bank: 0 lei la retragerea de la ATM-urile proprii Băncii, 0 lei la interogare sold, 0,3% din suma minimă de doi lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- Comisioane pentru pensionari la CREDITCOOP: 0 lei la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei la interogare sold, până la 0,45%, cu o valoare minimă de până la 5 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
Perioada de livrare a pensiilor. Comisioanele percepute de bănci
- Comisioane pentru pensionari la FIRST Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogare sold, 1% min 10 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- Comisioane pentru pensionari la GARANTI Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogarea soldului la ATM-urile proprii, 1,5% minimum lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.
- Comisioane pentru pensionari la ING Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogare sold, 0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- Comisioane pentru pensionari la IDEA Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii, 0.7% din suma retrasă, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- INTESA SANPAOLO Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii, 0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghişeu, pentru sume până la 2,000 lei, lunar, în cadrul pachetului Pensia Mea, în vigoare la data semnării prezentei Convenţii,
Totul despre comisioane
- Comisioane pentru pensionari la LIBRA Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile din reteaua Euronet pentru cardurile Mastercard Libra Free, 0 lei, la interogare sold, 0.5%, min 5 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghişeu,
- Comisioane pentru pensionari la OTP Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0.3 lei, la interogare sold, 0 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- Comisioane pentru pensionari la PATRIA Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii in conditiile achizitionarii unui pachet de cont curent, 0 lei, la interogare sold, 1% sau 1.25% din suma retrasa, minim 9 lei (in functie de valoarea retrasa, mai putin sau mai mult de 20000 lei), comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghişeu,
Informațiile sunt de la Casa Națională de Pensii
- Comisioane pentru pensionari la PROCREDIT Bank: 0 lei pentru patru retrageri pe lună de numerar în lei, atât de la ATM-urile proprii, cât și de la orice alt ATM din Romania și 5 lei/retragere începând cu a cincea retragere pentru clienții care optează pentru pachetul Contul Flex, 1%+2.5 lei pentru retrageri de numerar în LEI de la orice ATM din România valabil pentru Contul de plăți cu Servicii de Bază, 0.% lei, la interogare sold,
- Comisioane pentru pensionari la RAIFFEISEN Bank: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogare sold de la ATM-urile proprii,
- EXIMBANK (fostă BANCA ROMÂNEASCĂ): 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogare sold, 0.05% din suma retrasa, minim 1 lei, comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu,
- Comisioane pentru pensionari la BANCA TRANSILVANIA: 0 lei, la retragerea de la ATM-urile proprii, 0 lei, la interogare sold la ATM-urile proprii.
- Comisioane pentru pensionari la UNICREDIT Bank: 0 lei la retragerea de la ATM-urile proprii, din rețeaua Grupului UniCredit din străinătate, din rețeaua Euronet din România și din rețeaua altor bănci din România pentru toate cardurile emise, 0 lei la interogare sold la ATM-urile Băncii pentru toate cardurile emise, 2% comisionul perceput de bancă la retragerea de la ghișeu.