RASFF este un instrument informatic având ca scop schimbul rapid de informații între autoritățile naționale cu privire la riscurile pentru sănătate determinate de alimente și de hrana pentru animale. El le permite tuturor statelor membre să ia măsuri coordonate, coerente și simultane, în scopul protecției consumatorilor.

Potrivit raportului RASFF 667 notificări au vizat probe de nuci, produse derivate din nuci și semințe, care au relevat prezența cu precădere a aflatoxinei ( o mycotoxină ), dar și a Salmonellei ( o bacterie ).

Aceste produse au fost depistate pe piețele din Germania, Olanda, Grecia și Marea Britanie. Originea lor a fost în Argentina, Statele Unite, Brazilia, Turcia, China, Egipt și Sudan.

De asemenea, 475 de probe de fructe și legume au relevat depășiri ale nivelului maxim admis de reziduuri de pesticide. Ardeii din Turcia ( notificări făcute de Bulgaria ), lămâile din Turcia, ceaiul din China, orezul din India ( în special orezul basmati ) și fructele de Goji uscate din China au fost cele mai notificate produse din afara spațiului comunitar, respinse în punctele de frontieră ale UE.

330 de probe de pește și produse din pește au fost raportate în RASFF în 2018. Zeci de notificări au vizat loturi de pește Italia și Spania, fiind depistate cu conținut de mercur. Alte probe de pește prelevate de pe piața europeană au relevat prezența bacteriei Listeria monocytogenes. Cele mai multe probe neconforme au fost raportate de Italia.

Cele mai multe probe au conținut micro-organsime patogene și micotoxine. Totodată au fost depistate reziduuri de pesticide, alergeni și corpuri străine ( bucăți de sticlă, plastic, metal ).

România a făcut în 2018 numai 9 notificări, scădere semnificativă față de anii anteriori. 4 probe au conținut micro-organisme patogene, 2 probe reziduuri de pesticide. Alte trei probe au conținut fiecare o mycotoxină, urme de metal și aditivi alimentari neconformi. Trei probe au fost de fructe și legume, două de carne, două de nuci, o probă de lapte și una de carne de pui.

RASFF a fost înființat în 1979 la nivel european, iar România participă cu patru instituții: Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, potrivit  lantulalimentar.ro