Pericol pentru turiștii de pe litoral. Evitați aceste plaje

Sursa: Arhiva EVZ

Mulți turiști care merg pe litoralul românesc sunt amenințați de un virus care creează mari necazuri, anunță oficialii de la DSP Constanța.

Sunt mari probleme pe litoralul românesc, după cum arată datele unui raport ce a fost întocmit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța cu privire la calitatea apelor de îmbăiere, două plaje din Eforie sunt în top în ceea ce privește concentrația de E.coli și enterococi de pe litoral.

Pericol pentru sănătatea turiștilor care merg pe litoral. Ce au detectat oficialii de la Direcția de Sănătate Publică Constanța

Atât E. coli cât și enterococul sunt bacterii care se regăsesc în mod normal în intestinul uman. Direcția de Sănătate Publică Constanța ia periodic probe din apa mării pentru a identifica concentrația cu aceste bacterii, iar dacă aceasta este foarte mare, să interzică îmbăierea.

Momentan nu au fost identificate cifre atât de mari, dar pe unele plaje de pe litoral, prezența E. coli și enterococ este ridicată.

Parametrii detectați sunt următorii:

Escherichia coli / 100 ml Excelent – 250 Bună – 500 Satisfăcătoare >500 Enterococi / 100 ml Excelent – 100 Bună – 200 Satisfăcătoare >200 Cele mai mari concentrații de E. coli au fost depistate astfel:

Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 234 Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 195 Zona Costinești – Plaja Forum – 77

O unitate a fost depistată în apa mării din zona plajei Delfin din Năvodari și până la plaja Enigma din Mamaia, Vadu, plaja Tabăra Azur Eforie, Luminița.

Care sunt plajele cele mai expuse

În ceea ce privește Enterococii, în „top“ sunt plajele:

Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 58 Zona Vadu – 41 Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 33

Dat fiind faptul că nu se depășesc limitele maxime admise, îmbăierea este permisă de către DSP Constanța pe întreg litoralul.

Au mai fost asemenea probleme majore și în anul 2018

Și în 2018 au fost detectate astfel de probleme pe litoral. Medicii au găsit şi microbi care pot provoca boli infecţioase interne. Rezultatele analizelor sunt doar parţiale. Cele finale vor fi emise luna viitoare.

În Eforie Nord probele ridicate de medici din apa mării au arătat că bacteria E.coli era prezentă. În timp ce în sud, apa mării era mult mai curată, iar E-coli sau alte bacterii sunt absente.