Pericol pentru sănătate. Un secret puțin cunoscut despre apa minerală

Pericol pentru sănătate. Un secret puțin cunoscut despre apa mineralăsursa: Arhiva EVZ

Foarte bună și gustoasă, apa minerală prezintă și un efect neplăcut pe termen lung asupra corpului. Ea favorizează creșterea în greutate. În general, băuturile carbogazoase stimulează apetitul. 

Apa minerală nu este inofensivă pentru siluetă şi favorizează creşterea în greutate, deoarece dioxidul de carbon conţinut de bule stimulează apetitul.

Multe persoane au crezut că este foarte sănătos un bol de salată consumat alături de un pahar de apă minerală, însă se pare că bulele acidulate sunt înşelătoare pentru greutatea noastră, stimulând hormonii foamei.

Concluzia aparţine oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Birzeit. Ei au efectuat experimente pe 16 cobai cu aceeaşi greutate, care au fost împărţiţi în 4 grupuri.

Primele două grupuri au primit apă plată şi o băutură îndulcită, iar celelalte două – apă minerală cu zahăr şi apă minerală cu îndulcitor artificial.

Rezultate nebănuite în urma cercetărilor

Toate animalele au avut acces nelimitat la hrană, iar după 3 luni, cercetătorii au constatat că cele care consumaseră băuturi acidulate cântăreau mai mult decât cele care consumaseră băuturi fără acid.

Astfel, savanții au calculat că șoarecii hidrataţi cu băuturi acidulate consumă cu 20% mai multe alimente decât ceilalţi.

La un an de la experiment, şoarecii cărora li se dăduseră băuturi acidulate prezentau depozite semnificative de grăsime în jurul organelor vitale, iar testele de sânge au relevat niveluri foarte mari ale hormonului grelină, numit şi hormonul foamei.

Apoi, experţii au efectuat acelaşi experiment pe 20 de persoane adulte, sănătoase şi normoponderale. La final, au constatat că nivelul grelinei în cazul celor care consumaseră apă acidulată era de 6 ori mai crescut decât în cazul celor care băuseră apă plată.

Promotorii anti-obezitate recomandă astfel ca studii ulterioare de amploare să aibă în vedere acest aspect, pentru a ajunge la o concluzie relevantă.

Există și situații în care apă minerală carbogazoasă este contraindicată, însă medicul te va preveni cu privire la aceste situații. De pildă, pacienții care suferă de sindrom de colon iritabil ar trebui să limiteze complet consumul de apă minerală carbogazoasă, întrucât accentuează simptomele specifice acestui sindrom, mai ales balonarea.

Același lucru este valabil și pentru pacienții cu afecțiuni inflamatorii intestinale, precum boală Crohn sau colită ulcerativă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News