Performanță uimitoare reușită de un tânăr de 12 ani. Va absolvi în același timp și liceul, și colegiul
- Nicolae Comănescu
- 28 aprilie 2021, 23:07
Un american în vârstă de 12 ani s-a aplecat cu înverșunare asupra studiului, în timpul pandemiei, și va bifa o performanță remarcabilă luna viitoare.
A știut să profite de bulversarea creată în sistemul de învățământ în ultimul an, din cauza pandemiei de coronavirus. Un elev din Statele Unite ale Americii (SUA), în vârstă de 12 ani, a absolvit, aproape în același timp și liceul, și colegiul. Este vorba despre Mike Wimmer, din Salisbury, statul Carolina de Nord, conform jurnaliștilor americani de la CNN.
Va primi două diplome la scurt timp
Tânărul elev a finalizat materia a patru ani de şcoală într-unul singur. Este vorba despre doi ani de liceu şi doi ani pentru titlul de „College associate degree”, are corespunde finalizării primilor doi ani de colegiu. Astfel, se poate spune că Mike Wimmer nu a ars gazul de pomană în această perioadă și s-a aplecat cu înverșunare asupra studiilor.
Astfel, la data de 21 mai, Mike va primi diploma de la Rowan-Cabarrus Community College, iar o săptămână mai târziu, va fi şi absolvent al liceului Concord Academy, cu acte în regulă, conform sursei citate.
Wimmer s-a înscris în același timp la cursurile liceale şi la cele de la colegiu. La un moment dat a realizat că ar avea nevoie de doar câteva cursuri în plus pentru a absolvi ambele instituții de învățământ. Așa că a profitat de ocazie. În ceea ce privește media de absolvire a anilor de colegiu, aceasta este 4, adică un procentaj foarte bun, de 93-95%.
Care este marele obiectiv al elevului precoce
Media generală la liceu a fost de 5.45. În America, sistemul de notare este între 0 şi 5. Dar, sunt unele școli în această țară care permit elevilor să acumuleze punctaj suplimentar, în urma absolvirii unor cursuri de nivel avansat. Mike Wimmer „este băiatul cu matematica şi științele naturii”, au spus jurnaliștii de la CNN. La 1 an și jumătate a primit cadou un iPad și a fost extrem de curios să vadă cum funcționează obiectul tehnologic.
„Obiectivul meu, ca antreprenor, este să construiesc tehnologia care permite oamenilor să trăiască mai bine”, a spus tânărul, care a învățat de unul singur robotică și programare.