PENURIE DE LEGUME în Europa. La unele produse, preţurile au crescut şi DE CINCI ORI

PENURIE DE LEGUME în Europa. La unele produse, preţurile au crescut şi DE CINCI ORI

Salată raţionalizată în Marea Britanie şi creştere explozivă a preţurilor la dovlecei sunt consecinţe ale intemperiilor neobişnuite care au lovit recent sud-estul Spaniei, grădina de legume a Europei, şi care au dus la scăderea producţiei şi au perturbat aprovizionarea restului continentului, informează AFP.

În mod normal, clima blândă care predomină în regiunea litorală a Spaniei permite creşterea în câmp deschis a salatei, chiar şi în timpul iernii. În acest an, însă, ploile torenţiale care au căzut la finele lunii decembrie, urmate de un val de frig şi căderi de zăpadă în ianuarie, au lovit din plin aceste regiuni, care exportă trei sferturi din producţia lor în restul Europei. 

Regiunea Murcia, în centrul zonelor agricole afectate, nu a mai înregistrat căderi de zăpadă în ultimii 34 de ani. Rezultatul, producţia spaniolă de legume a scăzut cu 30%, la fel ca şi volumul exporturilor, potrivit estimărilor Federaţiei Exportatorilor, Fepex. La rândul său, Coag, cel mai mare sindicat al fermierilor spanioli, estimează la 50% scăderea producţiei în cele mai afectate regiuni. 

În cazul salatei, Spania furnizează 80% din necesarul Europei, restul provenind în principal din Italia. 

S-a ajuns la vânzări raţionalizate

Consecinţa imediată a intemperiilor din Spania este creşterea explozivă a preţului la legume în Europa, astfel că în Germania preţul salatei s-a dublat, iar în Finlanda s-a triplat, în timp ce preţul la dovlecei a crescut de patru şi de chiar cinci ori în Franţa.

În Marea Britanie, unul dintre principalii clienţi ai Spaniei, consecinţele s-au resimţit pe rafturile supermarketurilor. Două din cele mai mari lanţuri de supermarketuri au decis să raţionalizeze salata şi broccoli, astfel că un client nu poate cumpăra decât două salate şi trei broccoli. 

Şi în Italia, mii de ferme au pierdut producţia lor de legume din perioada iernii din cauza unor căderi record de zăpadă. Principalul sindicat al agricultorilor italieni estimează că pierderile se ridică la 400 de milioane de euro. 

România importă în sezonul rece cea mai mare parte a fructelor şi legumelor, din ţări ca Spania, Italia sau Turcia. însă în ultimii ani, pe rafturile hipermarketurilor şi supermarketurilor găsim şi iarna produse româneşti ca salată şi ceapă verde, ridichi roşii sau verdeţuri. Deocamdată nu se ştie care este impactul asupra pieţei româneşti a acestei crize prin care trec Spania şi Italia, de unde importăm mai ales diferite sortimente de roşii.