Pentru că nu pot lucra în țară, românii au încercat în Uzbekistan și Kazahstan

Pentru că nu pot lucra în țară, românii au încercat în Uzbekistan și Kazahstan

Patronul de la CS „U” Craiova a încercat să găsească variante de locuri pentru antrenamentele echipei.

Mihai Rotaru, patronul echipei CS „U” Craiova, a declarat că a încercat să le ofere oamenilor săi condiții de antrenament. Pentru că în România nu se poate, din cauza stării de urgență (deși sunt formații care se pregătesc neoficial), olteanul a încercat să-și ducă oamenii în Uzbekistan sau Kazahstan. Nu a putut, pentru că aceste țări au granițele închise.

„Noi am vrut foarte mult să facem aceste teste, ca începând cu 3 mai să plecăm din țară. Am vrut în Uzbekistan, Kazakhstan, dar au granițele închise. Cel mai aproape am fost de Germania, am găsit o bază foarte frumoasă, cu 2 terenuri naturale, condiții de 4 stele.

Am luat acordul de la autoritățile landului, acordul final era de la poliția de frontieră, dar a căzut, pentru că au zis că vor să protejeze Germania. Am făcut tot posibilul în acest sens, dar nu ne-au dat voie. Nu am reușit să găsim. Ne uităm pe Cehia, așteptăm Austria.

Suntem focusați pe tot ceea ce este în jurul nostru, dacă nu găsim în următoarele 2-3 zile, nu mai are rost să plecăm, așteptăm până pe 15 mai, când sperăm să ne putem antrena în grup. Dacă găsim luni sau marți, e posibil să plecăm, dacă nu, cade această variantă”, a spus Rotaru la Digi Sport.