De ani de zile, oficiali ai Pentagonului au îndemnat companiile de apărare să crească cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare și investind mai mulți bani proprii în infrastructură și tehnologii de producție. În 2015, fostul subsecretar al Apărării pentru Achiziții, Tehnologie și Logistică, Frank Kendall, a cerut public firmelor de apărare să evite răscumpărarea de acțiuni și dividende mai mari și, în schimb, să investească mai mult din capitalul lor în tehnologie pentru produse viitoare.

Kendall este amintit pentru încercarea sa de a exercita autoritate directivă asupra modului în care aceste companii și-au folosit fondurile de cercetare și dezvoltare. Din ce în ce mai mult, Departamentul Apărării a căutat să ocolească sectorul apărării și să meargă direct în lumea comercială, pe care o percepe ca fiind agilă, inovatoare și eficientă.

Pentagonul dorește ca aceste companii să cheltuiască mai mulți bani pentru a dezvolta produse de ultimă generație. Dar fără o perspectivă rezonabilă a unui program de producție care generează un flux de venituri și profituri, ce stimulent există pentru o companie să-și riște propriile fonduri?

Există practica de structurare a contactelor pe baza standardului propunerii de cel mai mic preț tehnic. Companiile care licitează pentru astfel de contracte trebuie doar să demonstreze nivelul minim de competență. Furnizarea unui produs mai bun și servicii de înaltă calitate sau propunerea unei soluții mai inovatoare nu crește șansele de succes ale unui ofertant. În schimb, orice investiții în personal calificat sau cheltuieli pentru dezvoltarea unei noi soluții reduc șansele de câștig.

Pentru o perioadă lungă de timp, conducerea Pentagonului se pare că a refuzat să accepte simplul fapt că aceste companii private au nevoie de stimulente adecvate pentru inovarea sau îmbunătățirea proceselor de producție. Investițiile în cercetare, dezvoltare și infrastructură sunt costuri pe care o companie trebuie să creadă că le poate, cel puțin, să le recupereze odată ce invenția sa ajunge pe piață. Dacă o companie este cu adevărat norocoasă, ar putea chiar să obțină profit din eforturile sale.

Industria de apărare are nevoie de un partener

Marjele de profit din sectorul apărării au fost întotdeauna substanțial mai mici decât pentru multe alte zone ale economiei SUA. Motivul principal pentru care cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare ale firmelor de IT și software sunt mult mai mari decât cele ale companiilor aerospațiale și de apărare este că primele pot obține profituri din investițiile lor de zece ori mai mari decât cele ale celor din urmă.

Combinația dintre bugetele în scădere pentru apărare și creșterea reglementării și supravegherii a avut un efect sufocant asupra înclinației companiilor de apărare și aerospațiale de a cheltui pentru cercetare și dezvoltare sau infrastructură. Fără achiziții, companiile s-au luptat doar să-și recupereze costurile și să obțină profituri.

Nu avea sens ca ei să investească mai mult în cercetare și dezvoltare atunci când nu există perspective de creștere a veniturilor. După cum a spus clar șeful unui centru major de profit și pierderi pentru una dintre cele mai mari companii de apărare din SUA, „Nu-mi pot convinge conducerea superioară să investească niciunul din banii noștri fără perspectiva clară a unui program de achiziții.”

Cel mai important oficial pentru achiziții de la Pentagon, Ellen Lord, a propus să stimuleze industria să răspundă la propuneri în 60 de zile sau mai puțin și să reducă la jumătate timpul necesar guvernului pentru a analiza propunerile și a atribui un contract. Deoarece timpul înseamnă bani pentru aceste companii, un proces de contractare mai rapid contează. Industria de apărare este dispusă să fie mai agilă, mai inovatoare și mai eficientă. Dar are nevoie de unicul său client pentru a deveni un partener.