Pe data de 19 martie 1851, printrun edict regal, domnitorul Barbu Stirbey a aprobat înfiinţarea unui „Pensionat Domnesc de Demoazele”. La momentul acela, actuala Şcoala Centrală era o instituţie de elită. Deschiderea oficială a fost amânată mai bine de un an, până în 20 noiembrie 1852 deoarece nu s-a găsit o clădire adecvată și nu era nici personal.

În anul 1864, actuala Şcoala Centrală este transformată în şcoala secundară de cinci ani, prima directoare fiind Ana Iacobsen. Actualul edificiu al Şcolii Centrale a fost construit de părintele arhitecturii româneşti, Ion Mincu, în anul 1890. În timpul ocupaţiei germane şi austriece, în anii 1916-1918 ai Primului Război Mondial, Şcoala Centrală a fost transformată în spital, devenind ulterior sediul poştei. După 1948, comuniştii au impus un regim restrictiv, fiind înlăturată directoarea care a contribuit la modernizarea instituţiei de învăţământ, Elena Malaxa.

Aceasta ar fi pe scurt povestea neromanțată a școlii în care rigorile, inspirate din viața monahală, erau de neînchipuit în ziua de azi.

Reguli de fier

La Școala de Fete educația era riguroasă și fetele trebuiau să memoreze o serie de reguli pe care să-și clădească viitorul.

„Nu e voie și n-are rost să urmezi o facultate, că asta e treabă de bărbat. E voie și e bine să te măriți cu un bărbat bogat, pentru că vei fi fericită. Nu e voie să devii avocat, preot, dirijor, primar, judecător, medic, inginer, pentru că ar fi de neînchipuit și lumea ar fi șocată. E voie să fii pianistă, cântăreață de operă, croitoreasă, fată de casă, hangiță, călugăriță, pentru că se potrivește cu firea femeii. Nu e voie să câștigi singură bani, pentru că n-are rost. Dar e voie și nevoie să-i ceri dumnealui pentru casă și micile capricii. Nu e voie să umbli singură nici ziua, dar nici seara, pentru că este extrem de primejdios. Trebuie să asculți, să te supui tatălui și soțului, pentru că așa a făcut și mama ta, și mama mamei tale, și tot șirul de mame de la începutul începutului. Trebuie să ai grijă de casă, de mâncare, de servitori. Ai voie să citești, să ții un salon literar, dar nu ai voie să fii critic literar. Ai voie să scrii poezii, ai voie să ceri dedicații în album. Ai voie, dar nu e bine să divorțezi”. Acesta e un crâmpei din ceea ce învățau fetele pentru a respecta eticheta societății acelor vremuri.

Modul de viață impus era favorizat și de planul clădirii, care imita vechile mănăstiri și palate italienești, dar și de amplasarea instituției într-o „aristocratică” izolare – la nouă metri de șosea, aspect care îi asigura școlii o liniște rar întâlnită în aglomeratul București. În exteriorul clădirii sunt gravate sunt gravate numele doamnelor remarcabile din istorie: Clara Doamna, Doamna Chiajna, Elena Rareș, Elena Cuza, Domnița Bălașa, Carmen Sylva.

Raţiunea de a fi a Şcolii Centrale a fost, încă din start, să formeze oameni, fiice, soții și mame bune, după cum atestă şi vorbele domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei, cel care a întemeiat instituția prin decret domnesc: „Dacă buna creștere și învățătura sunt neapărat trebuincioase băieților, cu atât mai mult de această îngrjire trebuie să aibă parte fetele. Dacă nu vom face educație fetelor, apoi și ostenelile bărbaților vor fi zadarnice”.

Conform mentalităţii epocii, un bărbat educat nu s-ar fi putut descurca cu o soție prea vocală și nemanierată, motiv pentru care școala făcea totul pentru a crea premisele unei căsnicii trainice – regulamentul intern era literă de lege, pentru a obține rezultatul scontat. Mai mult, „Regulamentul de Ordine Interioară” cuprindea și obligații pentru părinți. Spre deosebire de învățământul contemporan, intervențiile părinților erau foarte prost văzute în Școala de Fete, chiar și atunci când odraslele lor erau lovite de boli sau de „fragilități fizice”.

Primul exemplu a fost Elena Malaxa

Profesoară de matematică, Elena Malaxa a fost directoarea Școlii Centrale de Fete timp de opt ani (1940 – 1948) și a încercat să-și trăiască viața după sfatul pe care-l oferea neîncetat elevelor sale: „Să fii folositor celor din jurul tău”. Remarcabil este că indemnizația de directoare a Elenei Malaxa nu a fost niciodată ridicată de beneficiara de drept, ci convertită într-o bursă oferită elevelor care aveau nevoie de acest ajutor material. Eliminată din învățământ, Elena Malaxa a fost arestată și condamnată de regimul comunist, stingându-se din viață la puțin timp după eliberarea ei din închisoare.

 

De pază la integritatea copilelor

Pensionatul de Fete, care în prezent funcționează în regim de școală mixtă, era învăluit de un mister aparte, conferit de normele „cazone” – absurde, după standardele de astăzi – pe care fetele erau nevoite să le respecte. Pedagogele supravegheau necontenit conduita și moralitatea fetelor: nu părăseau niciodată elevele, dormeau împreună cu ele, păstrau cu sfințenie cheia dormitorului și, în fiecare seară înainte de culcare, asistau la spălarea și rugăciunea domnițelor. Este de prisos să menționăm faptul că orice posibilă manifestare a instinctelor sexuale și a imaginarului erotic era interzisă, iar contactul fizic între fete era prevenit prin intermediul unei serii de măsuri: paturile din dormitoare erau așezate la o cuviincioasă depărtare și nu era permisă niciodată culcarea a două fete în același pat. Toate precauțiile aveau drept scop protejarea integrității copilelor.

 

În semn de recunoștință

Şcoala Centrală a oferit societăţii, de când a fost fondată, numeroase nume uriaşe în zona culturală. Poetul Adrian Păunescu, scriitorul Horia-Roman Patapievici, actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, criticul literar Zoe Dumitrescu Buşulenga, Toader Paleologu – sunt doar câteva dintre personalităţile care au studiat aici. Fiind cunoscută ca o şcoală umanistă, în „Centrală” au studiat savanţi din domeniul ştiinţific realist, unul dintre cele mai cunoscute nume fiind al Anei Aslan. În Școala Centrală au loc numeroase evenimente culturale. La acest lucru contribuie și foști elevi, care au decis să lupte pentru binele liceului în care au învăţat, oferindu-şi astfel recunoştinţa. Cel mai important nume, din acest punct de vedere, este Edmond Niculuşcă. El organizează, printr-un ONG înființat pentru acest gen de activități, „Noctune de Poezie Contemporană”, „Se deschid cerurile de Sânziene” sau „Noapte Albă la Pensionarul Domnesc de Fete”.

 

Te-ar putea interesa și: