Pensii și alocații mărite din 2021. Plan de creștere pe doi ani
- Andrei Arvinte
- 23 decembrie 2020, 10:40
Violeta Alexandru pune că pensiile și alocațiile elevilor vor crește chiar de la începutul anului 2021 și că acest proces va continuat și pe viitor.
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a venit cu noi informații despre creșterile pensiilor și alocațiilor, creșteri prevăzute pentru anul 2021. Declarațiile au fost făcute înaite ca PNL să-și valideze miniștrii pentru noul guvern.
„Vor crește. Din punctul de vedere al liberalilor, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, în programul nostru de guvernare, pentru creșterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creștere care să acopere 100% rata inflației și 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie.
Acest lucru constituie baza de plecare în discuțiile cu ceilalți parteneri, pentru că suntem într-o coaliție în acest moment și deciziile le luăm împreună. Pentru plata alocațiilor, vă reamintesc că noi am avut o gândire de creștere etapizată, pentru a putea face față bugetul acestei solicitări de dublare a alocațiilor
Pensiile cresc din 2021
Va fi o creștere la începutul anului viitor, a doua creștere, de fapt, după cea de anul acesta. A treia va fi la jumătatea anului viitor și ultimele două, peste doi ani.
Prin urmare, poziția PNL este foarte clară, de creștere atât a pensiilor, cât și a alocațiilor, cu o abordare echilibrată și bazată pe situația economică existentă, în sensul de creștere a numărului de salariați, pentru că de pe urma muncii lor și a contribuțiilor pe care le plătesc acești oameni care muncesc, putem acoperi toate aceste obligații, pe care le privim cu toată responsabilitatea.
Suntem într-o guvernare de coaliție, aceste decizii se vor lua împreună cu ceilalți parteneri”, a declarat Violeta Alexandru pentru RFI.
Ministrul Muncii a anunță că în viitorul apropiat vor crește atât pensiile, cât și alocațiile elevilor
„În programul de guvernare, pentru noi, lucrurile sunt foarte clare, vor crește atât pensiile, cât și alocațiile. Prima poză a încasărilor la buget o avem la finalul acestui an, când se pregătește bugetul pentru anul viitor.
În funcție de această situație, pentru că toate plățile se fac funcție de încasările la buget, Ministerul Finanțelor va avea o comunicare publică concretă vizavi de cuantumul creșterii, mă refer la pensii.
Pentru alocații, cum știți, creșterile sunt deja prevăzute în Ordonanța pe care am modificat-o pe acest subiect, 20% la începutul anului și încă 20% la jumătatea anului și la fel și peste doi ani.
Liberalii sunt oameni responsabili, care nu vând iluzii, promit lucruri, până nu se verifică cu temeinicie situația încasărilor la buget”, a mai spus Violeta Alexandru, ministrul Muncii.