Pensii 2024: Se introduce impozitarea graduală. Cine sunt pensionarii care primesc mai puțini bani

Pensii 2024: Se introduce impozitarea graduală. Cine sunt pensionarii care primesc mai puțini baniPensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministerul Muncii a venit cu o serie de clarificări în privința sistemului de impozitare aplicat pensiilor. Astfel, din acest an se vor aplica mai multe cote de impozitare pentru pensiile pa bază de contributivitate cât și pentru cele speciale.

Ministerul Muncii vine cu noi precizări în privința impozitului aplicat veniturilor sub formă de pensii. În cursul zilei de astăzi, sâmbătă, 20 ianuarie, oficialii de la Muncă au transmis că începând cu acest an, partea necontributivă a pensiilor de serviciu, adică pensiile speciale va fi impozitată gradual, în timp ce pentru pensiile normale, cele bazate pe contributivitate, sistemul de impozitare rămâne la fel.

Sistemul de pensii, noi formule de impozitare

Prin urmare pensiile bazate pe contributivitate vor fi impozitate după aceeași formulă ca și până acum. Cu alte cuvinte, pensiile mai mici de 2.000 de lei nu vor fi impozitate, iar impozitul de 10% se aplică doar pentru suma care depășește pragul de 2.000 de lei.

De exemplu, acele pensii de 2.800 de lei vor fi impozitate cu 80 de lei, adică 10% din 800 de lei, valoarea care depășește pragul de 2.000 de lei. Aceeași formulă de calcul este aplicată și pentru pensiile mai mari, dar tot pe bază de contributivitate. În cazul unei pensii de 4.000 de lei, impozitul reținut de stat va fi de 200 de lei, adică 10% din 2.000 de lei.

Reguli noi la pensionare

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ministerul Muncii introduce noi reglementări

„1. Nimic nu s-a schimbat în impozitarea pensiilor contributive în 2024! Mai exact, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferența ce depășește 2.000 de lei. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei. O pensie de 4.000 de lei este impozitată cu 200 de lei”, a transmis ministerul Muncii.

Shimbări se vor aplica doar în cazul pensiilor de serviciu (speciale), a căror formulă de calcul se realizează în baza unor acte normative speciale. Este vorba de Legea nr. 283/2023, lege care a revizuit pensiile de serviciu și pe care le-a apropiat de principiul contributivității.

Astfel, se vor aplica două cote de impozit ,de 20 respectiv 15%. Prin urmare, partea necontributivă care depășește valoarea salariului mediu brut va fi impozitată cu 20%, iar partea necontributivă care depășeșe pflaonul salariului mediu net, dar sub valoarea salariului mediu brut se va impozita cu 15%.

Marea recalculare a pensiilor. Cât încasează lunar un fost profesor din România

Pensii mărite. Sursa foto: Arhiva EVZ

Impozite mai mari aplicate beneficiarilor de pensii speciale

2. Schimbări au apărut în privința pensiilor de serviciu calculate în baza unor legi speciale.

„Aici avem ca temei Legea nr. 282/2023 care a revizuit pensiile de serviciu și le-a apropiat de principiul contributivității. A fost introdusă impozitarea graduală a părții necontributive inclusiv pentru pensiile aflate în plată.

Sunt două plafoane:

  • 20% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu brut
  • 15% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu net, dar mai mică decât salariul mediu brut". potrivit mesajului transmis de Ministerul Muncii.