De câte ori are loc o crimă înfiorătoare, apare în postările românilor sintagma ”pedeapsa cu moartea”. E doar o reacție la furia momentului în care parcurgi relatările despre un asasinat monstruos, România, de fapt, nu a fost niciodată în ultimii 32 de ani într-o situație reală de a reintroduce pedeapsa cu moartea.

Din 1969, prin legea 23 din 18 noiembrie, privind executarea pedepselor, modul de punere ”în practică” a condamnărilor la moarte a rămas neschimbat până în 7 ianuarie 1990, când pedeapsa capitală a fost abolită.

Soții Elena și Nicolae Ceaușescu au fost ultimii executați. Dacă veți parcurge textul de lege de mai jos și dacă veți rememora câteva dintre secvențele simulacrului de proces o să observați câteva asemănări cu cerințele legii.

Tot în ianuarie 1990, pe 28, trebuia să fie organizat un referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, ”ținta” urii populare fiind criminalii din zilele Revoluției, dar plebicistul a fost anulat, autoritățile recunoscând că ar fi fost o greșeală. Interesant de amintit este faptul că Adrian Năstase a fost cel care a militat atunci pentru neintroducerea pedepsei cu moartea, făcând paralele cu Dreptul din țările occidentale.

De atunci, sintagma revine în actualitate doar când sunt cazuri dure de omor, dar nu s-a mai ajuns niciodată la punerea în practică, nici măcar la nivel de propunere legislativă.

Textul de lege din anul 1969

Capitolul 2 Executarea pedepsei cu moartea

Articolul 31

Condamnatul penitenciarului, primind mandatul de executare a pedepsei cu moartea, pune în vedere de îndată condamnatului, în prezenta procurorului, ca are dreptul să facă cerere de graţiere în termen de 5 zile libere, consemnînd aceasta într-un proces-verbal.

Cererea de graţiere împreună cu copiile de pe hotărîrile pronunţate în prima instanţa şi în recurs se înaintează de preşedintele instanţei prevăzute în art. 424 din Codul de procedură penală, Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, prin Ministerul Justiţiei.

Articolul 32

Pedeapsa cu moartea se execută pe baza dispoziţiei scrise date de preşedintele instanţei prevăzute în art. 31 alineatul ultim.

Dacă condamnarea la moarte priveşte o femeie, preşedintele da dispoziţie de executare numai după ce s-a constatat ca persoana condamnata nu se afla în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 55 alin. 1 din Codul penal.

La locul de executare vor fi prezenţi preşedintele tribunalului în a cărui raza teritorială se afla penitenciarul, procurorul şef al procuraturii judeţene sau, după caz, al procuraturii militare, ori delegaţii acestora, comandantul penitenciarului şi un medic legist.

Preşedintele tribunalului poate incuviinta prezenta şi a altor persoane.

Executarea pedepsei cu moartea se face prin impuscare.