Papa Francisc a jucat un rol decisiv în restabilirea relațiilor diplomatice dintre Statele Unite și Cuba. Vaticanul re-devine un jucător puternic și abil în plan internațional.

Noul succes obținut de Papa Francisc în reconcilierea americano-cubaneză este ultimul al unui suveran pontif popular, care știe să se folosească de acest prestigiu pentru a întări rolul Vaticanului pe scena internațională, notează AFP într-o analiză.

Primul papă latino-american din istorie urmprea cu mare atenție dosarul cubanez încă de la alegerea sa, în martie 2013, după călătoriile la Havana ale predecesorilor săi: Ioan Paul al II-lea (în 1998) și Benedict al XVI-lea (în 2012). Amândoi au ales pragmatismul, nerefuzând niciodată dialogul cu regimul comunist. Actualul succes al diplomației pontificale este rodul unei lungi medieri a Sfântului Scaun și a Bisericii Catolice și de implicare directă în procesul de liberalizare a Cubei. Vaticanul a confirmat că Francisc a adresat două scrisori președintelui american Barack Obama și cubanez Raul Castro și că secretariatul de stat a primit delegațiile celor două țări în octombrie pentru o misiune de bune oficii.

Succesul lui Francisc, salutat de Barack Obama, permite diplomației papale să-și regăsească vizibilitatea pe care o avea pe vremea lui Ioan Paul al II-lea, în momentul căderii cortinei de fier. Secretă și tăcută, aceasta nu a încetat totuși să lucreze, rețeaua diplomatică a nunțiilor papali fiind una dintre cele mai întinse din lume. Însă cu papa teolog Benedict al XVI-lea, mai retras, mai puțin mediatizat, și cu luări de cuvânt mai puțin puternice, această diplomație și-a pierdut o parte din vigoare.

„Păstor, nu politician!”

Stillul diplomatic al lui Francisc este destul de diferit atât față de cel al lui Benedict cât și al lui Ioan Paul al II-lea, aflat în prima linie a luptei împotriva comunismului. Suveranul pontif argentinian declară că el nu este un politician ci un păstor. Deseori el a dat de înțeles că face gesturi și lansează apeluri la dialog, la pace, la negocieri, dar nu vrea să se implice în rezolvarea conflictelor, care, spune el, nu sunt în atribuțiile sale.

În mai a făcut gestul spectaculos de a se ruga la zidul care desparte Israelul de Teritoriile palestiniene: un moment voit provocator, menit să anime spiritele. În avionul care îl aducea de la Ierusalim, el a explicat că îi va primi la vatican pentru o rugăciune comună pe liderii israelian Shimon Peres și palestinian Mahmud Abbas, dar că nu le va face nici o sugestie de pace.

O altă inițiativă marcantă, prima din pontificatul său, a constat într-un apel către membrii G20, în 2013, de a evita orice intervenție externă în conflictul sirian. În acel moment, Statele Unite și Franța plănuiau lovituri aeriene împotriva regimului lui Bashar Al-Assad, din cauza presupusei folosiri a gazelor chimice împotriva civililor. Ulterior, după agravarea conflictului, poziția aceasta ar fi fost regretată de unii diplomați occidentali. De asemenea, Papei nu i se iartă de către aceștia faptul că nu a condamnat niciodată regimul lui Assad, care se bucură de mult sprijin din partea creștinilor sirieni.

Ezitările Papei

În Irak, Papa și-a îndesit apelurile de pace, păstrând totuși o poziție ambiguă fațăde loviturile aeriene împotriva ISIS. Fără îndoială, el apreciază ca legitimă „oprirea agresiunii” acesteia, dar condamnă inetrvenția americană în afara unui mandat ONU și condamnă „terorismul de stat”.

În Coreea de Sud, în august, Papa a evitat să condamne dictatura din Coreea de Nord, așa cum fără îndoială ar fi procedat Ioan Paul al II-lea. Francisc s-a gândit că o condamnare explicită a Phenian-ului i-ar putea pune în pericol pe creștinii din Nord și o viitoare reunificare. De asemenea, Papa Francisc s-a ferit să irite China, neprimindu-l pe Dalai Lama sătpmâna trecută la Roma.

Când a mers în noiembrie la Consiliul Europei de la Strasbourg, din care fac parte Rusia și Ucraina, a păstrat o atitudine evazivă față de conflictul care răvășește Estul Europei, părând că vrea să menajeze cele două tabere.

Însă, pe baza popularității și a prestigiului crescute ca urmare a succesului diplomatic de pe continentul american, Papa argentinian ar putea ca de acum încolo să se arate mai îndrăzneț și să permită diplomației sale să se manifeste mai vizibil.