Pe urmele blânzilor uriaşi ai Antarcticii

Pe urmele blânzilor uriaşi ai Antarcticii

„Calea Împăratului” este o călătorie fabuloasă în lumea pinguinilor imperiali, răsplătită în 2006 cu Oscarul pentru Cel mai bun documentar.

Disciplinaţi, cu paşi mărunţi şi grăbiţi, care îi fac atât de nostimi, înfofoliţi bine în straturile de puf menite să-i ferească de gerurile năprasnice ale Antarcticii, pinguinii imperiali înaintează printr-un vast labirint de zăpadă şi gheaţă, riscându-şi viaţa pe calea pribegiei senti men tale. Străbat astfel, an de an, în fiecare lună martie, kilometri de gheaţă, mânaţi de instinctul de reproducere, pentru a ajunge într-un golf al întâlnirilor de dragoste, locul unde au şi fost, de altfel, concepuţi.

Aventură riscantă

Pe urmele acestor blânzi uriaşi ai zăpezilor s-au aflat Luc Jacquet, Laurent Chalet şi Jerome Maison, realizatorii documentarului „Calea Împăratului”. Aceştia au petrecut un an în ţinuturile friguroase ale Antarcticii, la baza de cercetare ştiinţifică franceză Dumont d’Urville, pentru a filma îndeaproape ritualurile pingui nilor imperiali, reuşind să surprindă imagini remarcabile din habitatul acestora.

Demersul echipei care s-a încumetat să filmeze în condiţii atât de vitrege nu a fost lipsit de pericole. Cei doi cameramani, Jerome Maison şi Lau ren Chalet, au fost pe punctul de a-şi pierde vieţile într-o furtună. Au fost recuperaţi cu dificultate de echipele de salvare şi duşi la baza de la Dumont d’Urville.

120 de ore de filmări

Pentru realizarea documentarului au fost necesare 120 de ore de filmări în inima Antarcticii, la temperaturi variind între -10 şi -40 de grade Celsius. Camerele de filmat au necesitat şi ele tra ta mente specifice, pentru a rezista tem peraturilor extreme. A rezultat un film emoţionant de o oră şi jumătate, despre iubire, curaj, solidaritate şi sacrificiu.

Ceea ce deosebeşte „Calea Împăratului” de alte pelicule care tratează aspecte din viaţa pinguinilor este amestecul de umor şi sensibilitate prin care regizorul ne face părtaşi la această călătorie, precum şi vocile atribuite personajelor, ca într-un film de animaţie.

Actorii francezi Charles Berling, Jules Sitruk şi Romane Bohringer sunt cei care narează într-o manieră care îi face pe telespectatori să creadă că pinguinii înşişi sunt cei care îşi relatează povestea.

Divorţuri „pinguine”

Controversele nu au stat departe de acest film care are drept personaje paşnicii pinguini. Documentarul a fost preluat de unii lideri de opinie conservatori drept exemplu al valorilor familiei, din care oamenii au multe de învăţat despre monogamie şi stabilitate în cuplu.

Reacţiile au venit chiar din partea regizorului producţiei. „Cred că este necinstit din punct de vedere intelectual să impunem această interpretare unui fapt natural. E de-a dreptul amuzant, iar dacă e să ne referim la argumentul monogamiei, rata „divorţului” la pinguini este de 80%-90% de la un sezon la altul. Monogamia durează doar pe perioada unui ciclu de reproducere. Tre buie să lăsăm pinguinii să fie pinguini, iar oamenii oameni”, a spus Luc Jacquet.

Când părinţii sunt plecaţi la vânătoare, puii de pinguin rămân grupaţi pe vârste, într-un simulacru de „grădiniţă”

BOX-OFFICE

Film de milioane

„Calea Împăratului” este al doilea cel mai urmărit documentar din Statele Unite după „Fahrenheit 9/11” şi cel mai mare succes comercial pe teritoriu american al unei producţii franceze, depăşind „Al cincilea element” şi „Amelie”. În plus, producţia câştigătoare a Oscarului în 2006, la categoria Cel mai bun documentar, a de pă - şit încasările câşti gătorului categoriei Cel mai bun film, „Brokeback Moun - tain - o iubire secretă”. „Calea Împăratului” a strâns 77 de milioane de dolari, în vreme ce ”Brokeback Mountain” a înregistrat încasări de 75 milioane de dolari.

SÂMBĂTĂ, 22.00, PRO CINEMA

Ne puteți urmări și pe Google News