Sigur, Ferdinand se referea și la atacul la Coroană pe care generalul Averescu, avea să fie înaintat la gradul de mareșal abia în 1930 din dispoziția lui Carol al II-lea, l-a făcut în ultimele zile ale celui de-al doilea mandat al său de premier (19 martie 1920 – 18 decembrie 1921).
Iată cum consemnează Alexandru Marghiloman acest episod în Notele sale politice:
„2 Decembre. Dela deschiderea Camerei, toată săptămâna a fost ocupată cu o violentă controversă împrejurul unor cuvinte de amenințare pe care Averescu le-a rostit în contra Coroanei.
Un comunicat fulgerator al liberalilor, deasemenea al Bucovinenilor lui Nestor; în sfârșit toate gâștele salvând «Capitolul».
Regele a avut eri o lungă convorbire cu Averescu: a sosit chiar cu o jumătate de oră întârziere la concertul legațiunei Italiei.
Rezultatul a fost: o retractare pe care Averescu a citit-0 și la Cameră și la Senat. Fapt destul de umilitor pentru cineva care vorbise: «de așa rezistență cum nu s’a mai pomenit!».
Garoflid (ministru al Agriculturii în primul guvern Averescu – nota Ev. Istoric) mi-a spus : «Era negru, bietul general, când a citit declarația».
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
