Amintit doar sporadic, in contextul graficii umoristice si al comentariului plastic pe marginea textului literar, Aurel Jiquidi pare sa ramana un episod legat exclusiv de literatura lui Caragiale si de un orizont artistic intrat el insusi in desuetudine.
Insa o privire mai atenta a mostenirii sale artistice poate releva si, in acelasi timp, restitui constiintei publice o alta fata a desenatorului, mult mai complexa si mai incitanta decat cea perpetuata, prin inertie, pana astazi. Departe de a fi o simpla anexa a textului caragielean, Jiquidi este martorul si exegetul unei umanitati prin nimic mai irelevante si mai derizorii decat aceea pe care au investigat-o artistii „gravi” din toate vremurile.
Supunandu-i opera unei priviri aparent paradoxale, asa cum Calinescu insusi o face in celebrul sau eseu, „Domina bona”, cu lumea lui Caragiale, Jiquidi poate fi socotit o adevarata constiinta „mistica”, un creator de tipuri exemplare si un spirit a carui dominanta este devotiunea. Focalizandu-si privirea exclusiv asupra omului, in singuratatea sa ori in grup, descriindu-i comportamentul tipic si analizandu-i pas cu pas existenta, el se transforma dintr-un martor de circumstanta in purtatorul de cuvant al unei aspiratii.
Lumea strazii, a cafenelei si a terasei devine sursa unei intregi mitologii, cu echilibrele, nazuintele si dramele ei. Daca Jiquidi nu este niciodata patetic si nu isi indulceste observatiile in sentimentalisme explicite, nu inseamna ca el nici nu participa la destinul si la viata nemijlocita a eroilor sai. Sub aparenta umorului si a privirii zglobii, de multe ori usor de asociat unei anumite superficialitati, se ascund in egala masura o adanca solidaritate si o intelegere plina de tandrete.
Ne puteți urmări și pe Google News
Femeia batrana, pe jumatate caraghioasa pe jumatate tragica, solitarul monumental prabusit pe o banca sau corul de orbi - si acestea sunt doar cateva dintre exemplele posibile - par mai degraba subiecte pentru intretinerea duiosiei decat pretexte pentru un interminabil haz. Asemenea Creatorului insusi, care insemneaza cu aceeasi grija la raboj faptele bune si pe cele rele, Jiquidi isi plimba privirea pe deasupra personajelor sale si sanctioneaza sau mangaie cu o neascunsa iubire parinteasca.
Recomandările noastre
