Paul McCartney a avut parte de o surpriză pe măsură. Nu i-a venit să creadă

Paul McCartney. Sursa foto: Dreamstime.com

Paul McCartney, fost membru al trupei The Beatles, a avut parte de o surpriză uriașă. El nu se aștepta să mai aibă noroc după 50 de ani, dar se pare că a reușit.

Paul McCartney, fost membru al trupei The Beatles, a găsit chitara bas pe care o pierduse acum 50 de ani. Cu ea a cântat „Love Me Do”, „She Loves You” şi „Twist and Shout” în studio şi pe scenă și a căutat-o o perioadă lungă de timp.

Paul McCartney și-a găsit chitara

Instrumentul, un Hofner în formă de vioară cumpărat cu 30 de lire sterline (echivalentul a 35 de euro la cursul de astăzi) la Hamburg, în Germania, în 1961, a fost autentificat, iar „Paul este incredibil de recunoscător tuturor celor implicaţi” în căutare. Chitara a fost găsită în podul unei familii din Sussex.

Basul a fost găsit „întreg”, dar carcasa sa originală „necesită reparaţii”, a precizat într-un comunicat The Lost Bass Project, care a lansat un apel pentru găsirea instrumentului în 2018 şi a cărui campanie a primit o nouă atenţie mediatică în toamna anului trecut.

A fost furată în 1972

Jurnaliștii Scott şi Naomi Jones au descoperit că instrumentul a fost furat în 1972 din spatele unei furgonete în vestul Londrei. Printre cele 600 de apeluri şi mesaje primite, unul s-a dovedit a fi decisiv, a explicat Naomi Jones vineri la BBC Radio 4, permiţându-le să „pună cap la cap puzzle-ul”. O familie care locuieşte într-o casă din Sussex a contactat echipa și a spus că are o chitară bas veche în podul casei.

Paul McCartney a avut parte de o surpriză uriașă. Sursa foto Arhiva EVZ

Purtătorul de cuvânt al artistului a declarat: „În urma lansării proiectului Lost Bass de anul trecut, chitara bas Höfner 500/1 din 1961 a lui Paul, care a fost furată în 1972, a fost returnată”.

În timpul investigaţiei, echipa a primit ponturi despre furtul din spatele unei dube din Ladbroke Grove în octombrie 1972. Au descoperit că instrumentul a fost vândut apoi unui proprietar al unui pub din zonă, înainte de a ajunge în Sussex, unde se afla în podul unei familii.

Paul McCartney a avut parte de o surpriză uriașă. Sursa foto Youtube

Chitara lui Paul McCartney ar putea valora o avere

Chitara nu a fost evaluată, dar echipa Lost Bass crede că ar valora mai mult decât cea mai scumpă chitară vândută vreodată - o chitară Kurt Cobain care s-a vândut cu suma record de 6 milioane de dolari (4,9 milioane de lire sterline) la o licitaţie din 2020. Chitara furată a lui John Lennon s-a vândut cu 2,4 milioane de dolari (1,9 milioane de lire sterline) când a reapărut, o jumătate de secol mai târziu, scrie BBC.