O absolventă de istorie la Universitatea Paris Sorbonne, basarabeanca Violeta Gritcan, a postat câteva fotografii superbe cu Paul Goma într-o postură de bunicuț haios. Fotografiile datează din 30 decembrie 2016 și îi arată marelui scriitor anticomunist exilat în Franța - care ne-a obișnuit cu scrisul său critic și tăios ca un bisturiu -, latura profundă și sensibilă a sufletului său. Publicăm și poze cu Goma și familia, din cea mai negră perioadă a vieții sale: din anii în care era hăituit de Securitate.
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în România Mare, satul Mana al județului basarabean Orhei și a plecat la ceruri de Bunavestire, la Paris. Violeta Gritcan, căreia îi mulțumim pentru acest dar, își însoțește publicarea fotografiilor cu următoarele rânduri:
"Paul Goma a plecat acolo, unde-l așteaptă doamna Ana... Am avut onoarea și șansă să-i cunosc și să-i vizitez de zeci de ori în tinerețea mea pariziană. La ei am mâncat borș la micul dejun, salam polonez și alte prăjiturele lăsate de Doamna Ana la ceai. Știa ca dacă începe sa povestească, te apuca amiaza fără să-ți dai seama. Eram o bună ascultătoare. Pentru ca eram ignorantă. Am primit cam toate cărțile cu dedicația neschimbată – ”pentru Violenta”, deși eram cuminte și ascultam cu gura căscată tot ce-mi povestea. Cred ca a avut încredere pentru ca eram fată din Basarabia. Din Basarabia pe care a pierdut-o atunci când, copil fiind, à devenit refugiat în propria Țară. Poze de la ultima noastră întâlnire la Paris, 30 decembrie 2016, alături de copiii mei, Paul și Teodor".
Pe omul și scriitorul Goma nu l-a omorât virusul
Istoricul Mircea Stănescu difuzează informația mai departe cu următorul comentariu:
"Candoarea, căldura umană transmise de aceste imagini unice fac cuvintele de prisos și, în context, pot prilejui o meditație asupra acestor emoții simple și a sensului lor. Goma nu a murit, ci doar s-a mutat mai sus, într-o Lume mai bună, mai frumoasă, mai dreaptă (în care nu credea, căci asemeni tuturor utopicilor visa la un colț de Rai aici, în Lumea de Jos). Ca unul care l-am cunoscut îndeaproape în perioada 1999–2014, pretind cu modestie că pot afirma cu precizie că dacă l-a ucis ceva cu adevărat nu a fost atât coronavirusul (bătrânețea, bolile multiple contractate în refugii, detenții, exile i-au răpit orice șansă de supraviețuire, pe care oricum nu dădea vreo para), ci, pe rând : confrații scriitori, comuniștii, securiștii, holocaustiștii și, în fine, plecarea soției, Ana–Maria Goma. La cei de mai sus ar fi de adăugat politicienii învârtiți ai post-comunismului (ai „tranziției”), de la care nu a cerut nimic, ci doar a așteptat să facă ce era în dreptul lor să facă, dar ceea ce se întâmplă rareori (și nu dezinteresat) în Lumea reală : restaurarea valorilor perene, a ierarhiilor naturale, a recunoștinței pentru cei demni, resorbirea Exilului anticomunist și întoarcerea exilaților, acești fii și fiice nerisipitori, la Țara lor răvășită, pustiită spiritual și moral. Retrospectiv, realizăm că întreprinderea era imposibilă : ștacheta era prea sus, iar atât de rarii oameni precum Goma „strică prețul pieții” doar prin simpla prezență, e un reproș viu : putem rezista cu demnitate în fața Răului."
Recomandările noastre
