Evenimentul Zilei > Social > Paul Everac, omul care a scos din minţi o ţară întreagă
Paul Everac, omul care a scos din minţi o ţară întreagă

Paul Everac, omul care a scos din minţi o ţară întreagă

La 86 de ani, dramaturgul promovat de regimul comunist încă îl laudă pe Ceauşescu, despre care spune că a făcut numai lucruri pozitive. A scris 140 de piese, dar celebritatea i-a venit din altă parte.

Pe oricine ai întreba despre el ţi se va spune că e o relicvă. Are 86 de ani şi, conform datelor statistice, e cel mai prolific dramaturg român al tuturor timpurilor. A scris peste 140 de piese de teatru, însă nu crede că lear fi citit cineva pe toate. Taică-său a făcut puşcărie politică, dar el a fost un protejat al regimului comunist. Înainte de ’89, a fost unul dintre puţinii artişti studiat în şcoală încă din timpul vieţii.

N-a avut niciodată carte de muncă, dar are două pensii şi o indemnizaţie viageră. Scrie şi editoriale, pe bani frumoşi. A rămas în memoria colectivă recentă ca un personaj enervant. Se întâmpla pe când, ca director al televiziunii publice, a hotărât să apară pe sticlă, în fiecare seară, la oră de maximă audienţă, cu o tabletă în care povestea ce visase el în acea zi. Cele mai multe înjurături şi le-a luat însă după ce a organizat Revelionul din 1994, catalogat de toată lumea drept cel mai catastrofal din istoria TVR. În buletin îl cheamă Petre Constantinescu. Dar nici măcar el nu mai răspunde la acest nume. E vorba despre Paul Everac.

"Probabil că mă-njuraţi. Eu eram bestia!"
"Sunt demult la Cimitirul «Sfânta Vineri», m-aţi găsit întâmplător acasă!", se ia singur la mişto venerabilul dramaturg Paul Everac. Pe uşa apartamentului său dintr-o vilă de pe Pache Protopopescu sunt două plăcuţe. Pe prima scrie: "Diţi şi Petre Constantinescu", iar pe a doua: "Nu primim vizite neanunţate". Ultima e, probabil, o consecinţă a vizitei nocturne, primite după Revelionul televizat din ’94, a unor cetăţeni supăraţi de calitatea spectacolului televizat, care au fost cât p-aci săl arunce de la etaj pe fostul şef al TVR.

Îmbrăcat într-un costum ponosit, dar curat, cu o cravată la modă prin anii ’60, Paul Everac e nostalgic: "Am avut multă vreme scena sub picioarele şi privirile mele. Acum oficiez, din când în când, atitudinea de spectator. Nu mai sunt toreador!", se autocompătimeşte bătrânul autor. În anii ’80 era coşmarul elevilor de-a opta. Ultima lucrare din cartea de română îi aparţinea: "Ştafeta nevăzută". "Probabil că mă-njurau! Eu eram bestia!", râde în barbă, la propriu, Paul Everac.

Recordmen naţional absolut la piese de teatru

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, Paul Everac este cel mai jucat dramaturg român din toate timpurile. "Am scris peste 140 de piese. Cea mai mare parte s-au reprezentat, unele simultan, la câte opt-nouă teatre!", se laudă moşul. Apoi, se justifică: "Pe vremea aceea era o directivă de partid ca piesa românească să fie pe primul loc. Literatura era mai prosperă atunci. Oamenii nu se puteau expanda. Îşi întrebuinţau timpul unei lumi imaginare. Au apărut atunci o sumă de scriitori de mare talie: Eugen Barbu, Marin Preda, Petre Dimitriu, Horia Lovinescu, Aurel Baranga…", înşiră neutru, ca la pomelnic, decanul de vârstă al dramaturgilor noştri.

Brusc, o dă la întors: "În măsura în care piesele mele s-au jucat sunt şi campion la piese refuzate! Pot să menţionez cel puţin piese importante care au fost scoase de pe scenă. Cică nu erau corecte din punct de vedere politic! Am fost şi cenzurat, vai de mine!", îşi plânge de milă dramaturgul cu barbişon. Recunoaşte însă că a fost un privilegiat al acelor vremuri: "M-a sprijinit, într-un fel neafirmat, Dumitru Popescu-Dumnezeu…". Nimeni altul decât tartorul cenzurii comuniste.

Identitatea echivocă a lui Paul Everac

La întrebarea dacă există cineva care i-a citit toată opera, pe Everac îl umflă râsul: "Imposibil! Nu pot crede că e cineva să fi citit tot ce am scris! Poate, doar, cei din familie…". Petre Constantinescu zice că şi-a ales acest pseudonim din întâmplare: "Un coleg de liceu, cu aplecare literară, a inventat personajul Everac, cu care eu am încercat să mă identific. Era o identitate echivocă".

Toată viaţa sa, Paul Everac s-a întreţinut din scris. Spune că n-a fost membru de partid şi n-a avut nici vreo funcţie administrativă, cu excepţia de membru ales al Uniunii Scriitorilor. Apoi se contrazice: "Am fost cantaragiu la sfeclă, şef de agenţie CEC, muzeograf şi director de muzeu la Buzău şi la Turnul din Sighişoara. Am mai fost şi şef de protocol în prezidiul Marii Adunări Naţionale".

Şefii săi direcţi erau Petre Groza şi Avram Bunaciu, ultimul, nimeni altul decât acuzatorul public la procesul mareşalului Antonescu. "Trebuia să-l urăsc, da’ s-a purtat bine cu mine…", recunoaşte, duplicitar, dramaturgul comuniştilor. Şi, din nou, cade în melancolie: "Cu mâncarea n-am dus-o rău, slavă lui Dumnezeu! Stăteam întro mansardă, da’ putem să mănânc după voie…".

Nu e comunist, dar s-ar înscrie în PCR

Pe Ceauşescu l-a cunoscut în 1965. Făcea parte dintr-un comitet de întâmpinare al scriitorilor, la Buzău. "Am participat, toată ziua la diverse activităţi. Ceauşescu se uita ciudat la mine că, pe vremea aia, nu se prea purta barbă. Când s-a trezit că stau la masă cu el, n-a mai rezistat: «Cine-i popa ăsta care se ţine după mine?»". Când a aflat că e scriitor, nea Nicu l-a întrebat dacă literatura nu e datoare să respecte realitatea. "I-am zis că e nevoie şi de «transfigurare». S-au oprit din mâncat…, era un cuvânt eretic. Mi-am dat seama că intrasem cu picioarele în «gherlă» şi am salvat situaţia spunând că am zis «transfigurare» şi nu «desfigurare»!".

Paul Everac spune că s-a bucurat la Revoluţie, pe care a petrecut-o în balcon, dar că acum n-ar mai face la fel: "Ceauşescu a fost o mare personalitate care a avut multe acţiuni pozitive şi ar merita stimă mare din partea noastră. Astăzi aş adera la un partid comunist, ceea ce n-am făcut atunci când am fost solicitat! Atunci se murea de foame pentru plata datoriei externe, azi – ca să se îmbogăţească nişte lepre!", e vehement scriitorul promovat de fostul regim.

"Am fost cantaragiu la sfeclă, şef de agenţie CEC, muzeograf şi director de muzeu la Buzău şi la Turnul din Sighişoara. Am mai fost şi şef de protocol în prezidiul Marii Adunări Naţionale.",
PAUL EVERAC, dramaturg

SĂGEŢI

Revelionul din ’94 i-a forţat demisia de la TVR, însă crede că a fost o idee inovatoare, sabotată de cei din jurul său. Este supărat şi pe binefăcătorul lui, Ion Iliescu, pentru că a dus ţara spre dezastru

Paul Everac spune că n-a avut niciodată carte de muncă, dar că are o pensie de o mie de lei, alta de 200 de lei ca fost veteran de război şi o indemnizaţie pe viaţă, de la Uniunea Scriitorilor. "Nu vă spun cât, că daţi la ziar!", e sincer dramaturgul.
Îşi mai rotunjeşte veniturile şi de pe urma unor editoriale pe care le publică bisăptămânal în "Cronica română". Spune că a fost veteran pe frontul de vest, fără să dea prea multe amănunte. "Am trecut în rezervă ca sergent şi, cu timpul, m-au avansat. Nevastă-mea e foarte fericită că e soţie de sublocotenent!", se hlizeşte dramaturgul născut în 1924, ironia sorţii, chiar de 23 august. Biroul său e plin de cărţi şi hârtii. N-are calculator şi nici maşină de scris. "E o voluptate să scriu de mână!", se alintă Everac.

Înâlnirea cu Iliescu

Bătrânul dramaturg povesteşte că, în august ’89, a primit o vizită importantă: "A venit o peroană care mi-a vorbit patru ore despre o mulţime de proiecte care m-au interesat. Acea persoană era Ion Iliescu! După Revoluţie mi-a propus să candidez pe listele lui. Mă pusese pe prima poziţie la Argeş sau Arad. Am refuzat. L-am însoţit însă în calitate de gazetar la «Românul», în America. În ’93 mi-a cerut să fiu director la televiziune. După mai multe refuzuri am acceptat, ca să preiau înjurăturile care i se adresau lui! O singură dată m-a sunat să mă întrebe de ce n-am dat o ştire, în rest nu s-a băgat. Când i se aduce aminte de atacurile din presa de atunci la adresa sa, se întunecă la faţă. "Să se ferească domnu’ Cristoiu de mine, că-l bat de nu se vede!", sare ca arsă doamna Diţi, soţia sa. "Se spunea că le bag mâna sub fustă la secretare, că trec prin pereţi, că-mi las câinele să-mi moară de foame…, da’ nu-i port ranchiună lui Cristoiu", e conciliant maestrul Everac.

"Plecau ţăranii de pe câmp să-mi asculte tabletele!"

Celebra sa "Tabletă", televizată zilnic în prime-time, îi enerva la culme pe mulţi telespectatori. Cel puţin aşa reiese din ziarele acelor timpuri. "Când am început io cu «Tableta», am primit o sumă de proteste de la mai mulţi ambasadori. Deranjam… Da’ oamenilor le plăcea!", se îmbată cu apă rece fostul teleast.

"Se întrerupeau petreceri de botez sau plecau ţăranii de pe câmp să asculte «tabletele» mele! La piaţă, oamenii voiau să-mi dea produse fără bani. La Tg. Neamţ au venit oamenii să-mi pupe mâna. Am primit elogii de la ambasadorii noştri din străinătate!", se laudă fostul şef al televiziunii naţionale. Nevasta sa, care îi stă alături de 60 de ani, îl completează, mândră nevoie-mare: "O ţigancă mi-a dat podoabele ei că: «Ce bine vorbeşte…»!".

Doamna e în capot de casă şi papuci şi, cochetă, nu vrea să stea la poză. Dramaturgul spune că audienţa pozitivă era de 85%. Greu de crezut dacă te uiţi la comentariile din ziarele anului ’93.


ÎNTÂLNIRE. Cu Papa Ioan Paul al II-lea, pe vremea când simpatiza cu Iliescu


SCANDALUL TVR

O petrecere de pomină

Domnul Everac se ţine incredibil de bine: "Cred că de la mama am gena bună. Şi am fost şi cumpătat". "Aşa e, s-a îmbătat de două ori în toată viaţa!", îşi soarbe din ochi bărbăţelul doamna Diţi. Împreună au doi copii şi trei nepoţei. Sună telefonul. E fiica sa. "Suntem cu nişte ziarişti. Au venit să ne facă autopsia… „, e cinic cu propria persoană octogenarul. Bomboana pe colivă i-a pus-o însă catastrofalul "Revelion ’94" de pe TVR.

Everac zice că a fost o idee inovatoare: "Era întâia oară când se făcea un Revelion live. Până atunci era filmat înainte, cu Stela şi Arşinel etc. Am găsit sponsori, am invitat actori, artişti de la operă… Dar fără bani! Cel puţin 60 dintre artişti n-au mai venit! Am fost sabotat din interior. Li se dădea telefon că: «Nu se mai ţine!». Am făcut şi un scenariu cu un «Revelion de ţoape» şi a ieşit execrabil. Apoi, pe 30, mă rugase Vadim să dau un filmuleţ cu mareşalul Antonescu. I-am spus lui Şoloc să-l vadă şi, dacă e bun, să-l dea. Şi tot Vadim m-a înjurat… văzând presiunile mi-am dat demisia. Şi Tatulici m-a trădat. Era ditirambic când mă lăuda, ca apoi să-mi ceară demisia!".

Imboldul cel mai puternic să demisioneze i-a fost dat de vizita nocturnă pe care a primit-o după Revelion de la nişte cetăţeni indignaţi. S-a spus că au vrut să-l arunce pe scriitor de la etaj: "Voiau să mă intimideze!".

"Tendinţele de stânga sunt în creştere"

Lângă veioza de la capul canapelei din birou, prima carte are titlul "Somnul de după amiază". Domnul Everac are tabieturi. După plecarea sa din televiziune, Iliescu l-a recompensat cu funcţia de director al Institutului de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia. Acolo a stat doi ani pe banii statului. "Aveam misiunea să vând castraveţi la grădinar. Adică să vând cultură italienilor!", îşi justifică Paul Everac şederea inutilă, dar costisitoare din Italia.

Depre binefăcătorul său Ion Iliescu, Paul Everac şi-a schimbat radical părerea: "Nu mai suntem în relaţii. Ideea e că a adus ţara în halul în care e azi, că are şi el o vină! M-a deranjat teribil şi i-am retras ataşamentul!". Cu toate că ar adera la un partid comunist, Everac susţine: "Nu sunt comunist! Din punct de vedere al privirii asupra lumii sunt goethian şi panteist. Dar tendinţele de stânga şi nostalgia după comunism sunt la mine în creştere pe măsură ce ţara, condusă de democraţi şi de liberali, e în scăpătare!". La final, decretează: "Nu adânciţi prea mult problema că subiectul Everac nu mai e interesant. A fost!".

PRIN OCHII CRITICILOR

"Teatru partizan, scriitură narcisistă şi puţină"

Iulia Popovici, critic de teatru: "Nu a fost montat de regizori importanţi (cu una, două excepţii – Horea Popescu, Sorana Coroamă Stanca). Nu e singurul dramaturg român care şi-a început cariera cu piese de ataşament ideologic, au făcut-o şi Baranga, şi alţii, şi Horia Lovinescu a semnat texte progresiste, dar Paul Everac e singurul care a traversat o jumătate de secol constant cu sine însuşi: teatru partizan, scriitură narcisistă şi puţină, foarte puţină vână scenică.

Piesele lui Everac sunt departe de a fi memorabile, iar modul lui de a scrie s-a deteriorat între timp, devenind o reţetă fascinată de ea însăşi, mergând în gol. A scris 140 de texte, da, însă, deşi promovate politic, ele au fost mereu tratate, artistic, drept minore. În teatru, testul regiei e imbatabil: uitaţi-vă cine l-a montat pe Everac şi cine pe Aurel Baranga şi veţi afla care dintre aceşti doi stâlpi ai comunismului a fost şi scriitor adevărat".

Alex Ştefănescu, critic literar: "Intenţiile lui Paul Everac au fost mereu frumoase şi nerealizabile. Acesta a fost destinul lui: să aspire spre ceva înalt şi intangibil. El nu seamănă cu un personaj caragialian, ci cu Don Quijote. Nu este ridicol, ci ridicol şi sublim. Enervantele editoriale pe care le citea la televizor, când conducea TVR, ţineau de această natură donquijotescă. Editorialistul vorbea, fără tact şi fără farmec, despre idealuri de mult uitate şi mii de Sancho Panza stăteau în fotolii şi îl priveau ca pe un nebun.

Piesele sale de teatru au şi ele ceva inabil şi strident, dramaturgul erijându-se în pedagog al naţiunii. Încărcate de simboluri, de personaje-arhetipuri, de filosofări obositoare, aceste piese pot fi păstrate într-un muzeu al teatrului, fără să mai fie puse vreodată în scenă. Dar cine ştie? Valul de plecări din România o face actuală. Inteligent, responsabil, lipsit însă de talent literar, Paul Everac a încercat toată viaţa să zboare cu un avion imaginar. Nu a reuşit, dar măcar a încercat".

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.