Patul de ATI nu te poate salva! Emilian Imbri, declarație șocantă despre bolnavii de COVID-19

emilian imbri batalia COVID-19 pierduta

Un loc într-o secție ATI pentru un pacient de COVID-19 nu îl ajută se vindece de boală ci să supraviețuiască, cu ajutorul aparatelor, până când medicația își va face efectul și organismul său se va echilibra.

Explicația îi aparține medicului Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș din București, care a vorbit de numărul mare de cazuri de pacienți bolnavi de COVID-19 și despre lipsa paturilor ATI din unitățile medicale.

„Atenție, ATI-ul nu te poate salva! În ATI ți se susțin funcțiile vitale până când primești medicația care îți ajută organismul să se apere, sau organismul se echilibrează și reușește să treacă de momentul crucial”, a precizat medicul Emilian Imbri, citat de Digi24.

Mediul Emilian Imbri a arătat că, de aproximativ două săptămâni, spitalul pe care îl conduce este plin de pacienți, fiind internați cam 515 – 520 de pacienți pe un total de 525- 530 de locuri.

„Vorbind despre nevoia de paturi ATI sau de TI pentru bolnavii COVID, a căror stare se deteriorează și este nevoie de susținerea funcțiilor vitale. Atenție, ATI-ul nu te poate salva! În ATI ți se susțin funcțiile vitale până când primești medicația care îți ajută organismul să se apere, sau organismul se echilibrează și reușește să treacă de momentul crucial. Deci, să nu se creeze impresia falsă, că în ATI pot să fie salvați doar stând acolo, pe paturile de ATI”, a precizat medicul Emilian Imbri.

Terapia Intensivă nu vindecă

Potrivit spuselor sale, cel mai bine ar fi pentru pacienții COVID-19 să nu ajungă pe un astfel de pat, la Terapie Intensivă, pentru că asta înseamnă că starea sănătății lor s-a agravat foarte mult, iar șansele de vindecare se reduc.

„În COVID nu există medicație specifică. Este bine să nu ajungi, în primul rând să nu te îmbolnăvești, să nu ajungi să te internezi, și dacă ai ajuns să te internezi, să ai norocul să beneficiezi de oxigenul și de medicația simptomatică în așa fel încât să nu se deterioreze funcțiile vitale”, a declarat managerul Spitalului Victor Babeș, conform sursei citate.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că s-au raportat 9.685 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și, astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 412.808. De asemenea, s-au înregistrat 160 de decese, bilanţul total urcând la 9.916. În prezent, 1.132 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.