Patronul clubului Nuba, primele declarații după atacul de joi. Ce spune Jean Sasu despre agresor. Video

Patronul clubului Nuba, primele declarații după atacul de joi. Ce spune Jean Sasu despre agresor. VideoJean Sasu, patron Nuba. Sursa foto: Facebook

Patronul clubului Nuba, Jean Sasu, înjunghiat pe stradă, joi după amiaza, nu știe să fi deranjat pe cineva. El speră că ancheta poliției va dezvălui cine este agresorul care l-a atacat și motivele care l-au determinat să facă acest lucru. Jean Sasu a fost atacat de un necunoscut, care l-a înjunghiat, în fața cafenelei sale din Dorobanți.

Patronul clubului de lux Nuba, Jean Sasu a dat primele declarații de presă după ce a fost înjunghiat joi după amiază. Incidentul s-a petrecut în fața unuia dintre localurile pe care le deține, alături de ceilalți doi asociați, Alin Negulescu și Alexandru Nanu. Atacul a fost filmat de camerele de supraveghere, însă agresorul nu a fost identificat și nici reținut de poliție.

La câteva ore după atac, Jean Sasu a făcut o serie de comentarii cu privire la ceea ce s-a întâmplat. El susține că nu îl cunoaște pe agresor și nici nu știe ce ar fi avut acesta împotriva sa. Omul de afaceri și-a exprimat speranța că poliția va reuși să clarifice lucrurile și să descopere cine este cel care l-a înjunghiat și ce motive a avut să o facă. Întrebat dacă a deranjat pe cineva în ultima vreme, iar acesta ar fi căutat să se răzbune, Jean Sasu a negat un astfel de scenariu. El a spus că nu știe să fi avut vreo problemă cu cineva și din acest motiv, persoana respectivă să fi încercat să-i facă rău.

„Nu cred. Eu nu cred că am făcut (ceva care să fi deranjat pe cineva – n.red.). Acum, probabil viitorul ne va dezvălui răspunsul la această întrebare. Cu siguranță…Nu stiu...”, a afirmat Jean Sasu.

Jean Sasu a precizat că nu suspectează pe nimeni pentru atacul de joi seara. Totodată, în același context, el a precizat că angajații cluburilor din rețeaua Nuba sunt în alertă, astfel încât să evite ca un atac să se repete.

„Măsurile de siguranță (au fost luate - n. red.) împreună cu poliția. Știu toți ce au de făcut”, a mai spus Jean Sasu, conform realitatea.net.

Jean Sasu atacat pe stradă cu un cuțit

Jean Sasu, unul din acționarii clubului Nuba, a fost atacat cu un cuțit, în plină zi, în fața cafenelei sale de pe Bulevardul Dorobanți. El a fost înjunghiat de un individ, despre care se spune că ar fi străin, care a reușit să fugă. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar pe înregistrare se vede cum s-au petrecut lucrurile.

Astfel, Jean Sasu a ieșit din local, împreună cu o femeie, în vrem ce agresorul aștepta la o masă. Acesta purta o șapcă trasă pe ochi și un hanorac, albastru, care îl face greu de recunoscut.

Văzându-l pe patronul clubului ieșind, atacatorul s-a ridicat de la masă, a fugit în spatele lui, scoțând un cuțit, iar apoi l-a lovit fără avertisment. După incident, el a luat-o la fugă spre un parc din apropiere, făcându-se nevăzut pe alei.

Mai mulți martori au afirmat că bărbatul ar fi apărut în zonă în urmă cu câteva zile, dând târcoale localului. El s-a așezat la terasă, a făcut consumație, iar la un moment dat, chiar ar fi încercat să-i filmeze pe acționarii localului. Chelnerul care l-a servit a precizat că vorbea limba engleză, ceea ce l-a făcut să creadă că era străin.

Ne puteți urmări și pe Google News