Patriciu, Hayssam şi un dosar de trafic de arme

Patriciu, Hayssam şi un dosar de trafic de arme

Fostul procuror Ciprian Nastasiu le-ar fi spus oficialilor americani că Patriciu şi Hayssam sunt suspectaţi de afaceri ilegale cu petrol şi arme.

Mai multe telegrame atribuite Ambasadei SUA din România şi citate de Hotnews.ro ca făcând parte din cablogramele WikiLeaks îl vizează pe omul de afaceri Dinu Patriciu.

Una dintre aceste telegrame relatează o întâlnire din 2006 între un oficial al misiunii diplomatice şi procurorul Ciprian Nastasiu (pe atunci procuror DIICOT), în care acesta citeşte dintr-un dosar la care lucra şi care îi viza pe Dinu Patriciu şi pe Omar Hayssam, "suspectaţi de implicare în traficul cu arme în legătură cu importuri de petrol din Irak". La întâlnire a luat parte şi purtătorul de cuvânt al Parchetului General din acea perioadă, Robert Cazanciuc.

Astfel, potrivit telegramei, Parchetul General a deschis o investigaţie (dosarul 628) asupra fostului preşedinte al Consiliului de Administraţie al Rompetrol Dinu Patriciu şi a omului de afaceri româno-sirian Omar Hayssam în legatură cu conexiunile lor cu spălarea de bani, cu piaţa neagră şi cu traficul de arme.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Citind din dosar, Nastasiu a descris o operaţiune condusă de Patriciu şi Hayssam, din 2001-2004, care a implicat 25.000 de tone de petrol, certificate de origine false şi spălare de bani în cel puţin trei ţări. (...) Petrolul irakian a ajuns în Ungaria, Cipru şi România, iar profiturile au fost spălate în bănci din Bahamas, Panama şi Emiratele Arabe Unite". Potrivit Hotnews, în telegramă se mai arată că Nastasiu le-ar fi spus oficialilor ambasadei SUA că Patriciu şi Hayssam "sunt suspectaţi de implicare în traficul cu arme în legătură cu importurile de petrol din Irak", dar nu ar fi dat detalii despre a ceastă investigaţie.

Patriciu a recunoscut că îl ştia pe Hayssam din 2001 În septembrie 2005, EVZ a dezvăluit că Hayssam a intermediat, în 2001, mai multe întâlniri între oficiali din Sudan şi o delegaţie a Rompetrol - companie deţinută la acea vreme de Patriciu - care intenţiona să achiziţioneze terenuri petroliere în această ţară africană. Unul dintre membrii delegaţiei, Dorin Marian, a confirmat că Hayssam a intermediat două sau trei întâlniri cu reprezentanţi ai unor companii de stat din Sudan şi cu un oficial guvernamental.

La rândul său, Dinu Patriciu a admis că l-a cunoscut pe Omar Hayssam în România în 2001, cu câteva zile înainte de plecarea în Sudan, dar că ar fi refuzat orice colaborare cu acesta, deşi Hayssam şi-ar fi oferit serviciile în trei rânduri. "M-am trezit cu el la mine în birou. Mi-l recomandase un om de afaceri din Braşov, dar nu îmi mai amintesc numele acestuia. Spunea că are relaţii bune şi că ne poate ajuta în Sudan. Nu m-a interesat propunerea lui şi l-am refuzat", a descris Patriciu prima sa întâlnire cu Hayssam.

Detalii despre dosarul 628 menţionat în telegramă apar şi în cartea "Prădarea României", publicată de Ciprian Nastasiu după ce a ieşit din magistratură. În acest volum, Nastasiu relatează că, pe baza unor informaţii obţinute de la Mohammad Munaf (ghidul jurnaliştilor români răpiţi în Irak în 2005) şi "confirmate ulterior de martori şi de informatori, pe numele lui Hayssam s-a constituitdosarul628/D/P/2005, pentru trafic de arme, la data de 4 iulie 2005".

Potrivit lui Nastasiu, Omar Hayssam i-ar fi pus la dispoziţie informaţii şi dovezi cu privire la o reţea extinsă care se ocupa cu traficul de arme, alcătuită din cetăţeni români, în special români cu dublă cetăţenie, şi cetăţeni străni cu conexiuni în România. Patriciu nu este pomenit însă nicăieri în cartea fostului procuror.

Americanii: "Greu de evaluat validitatea acestor acuzaţii"

Într-o altă telegramă, datată 2007, Patriciu este plasat pe primul loc într-un top 5 al oligarhilor care influenţează politica din România, realizat de un absolvent al Universităţii Indiana, Jeremy Stuart, practicant pe perioada verii la Departamentul Po litic al Ambasadei SUA.

Aceeaşi telegramă conţine însă şi comentarii reţinute ale oficialilor americani cu privire la problemele penale ale lui Patriciu. În opinia acestora, cazul "Rompetrol" (dosar în care Patriciu a fost trimis în judecată în 2006 pentru şapte capete de acuzare) este o "dramă naţională care combină intriga, drama în sala de judecată şi acuzaţii de corupţie" a căror validitate este greu de evaluat în condiţiile în care "unii susţin că preşedintele Băsescu este în spatele diferitelor investigaţii îndreptate împotriva lui Patriciu, care este un vechi adversar politic al preşedintelui".

"«Rompetrol» - o dramă naţională, care combină intriga, drama în sala de judecată şi acuzaţii de corupţie.", CABLOGRAMĂ WIKILEAKS