Patriarhul Daniel: „Noi avem nevoie de o reînviere! Să nu uităm Satul, Crucea eroilor, școala din sat. Să nu uităm țăranul român”
- Irina Stroe
- 17 mai 2019, 00:00
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare, Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, Palatul Patriarhiei, 13-14 mai 2019 (redare fragment):
I. Spiritualitatea satului românesc
„Pentru istoria noastră - aprecia etnograful şi sociologul Ernest Bernea - satul românesc tradiţional a fost microcosmosul material şi spiritual care a constituit fundamentul existenţial al naţiunii. Realitatea tradiţională comunitară a definit şi manifestat un mod propriu românesc de a fi, care e specific şi general uman totodată”.
Prin acest „mod propriu românesc de a fi” se exprimă un sistem de valori specifice satului românesc, o atitudine proprie în faţa lui Dumnezeu, a naturii înconjurătoare, a semenilor, o concepţie de viaţă şi o reprezentare specifică a lumii.
Pentru ţăranul român, Dumnezeu a fost și este o prezenţă tainică, nu o idee abstractă; prezenţa Sa discretă, ocrotitoare, poate fi descifrată în natura înconjurătoare, considerată dar al lui Dumnezeu, care trebuie cultivat în relație de recunoştinţă faţă de Dăruitor.
După cum observă Părintele Dumitru Stăniloae, ţăranul român vede prezenţa harică și ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente în jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii. Un peisaj frumos al naturii e pentru el un adevărat rai. El spune în Mioriţa: «Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai». […] El simte atât de aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, încât folosește pentru ei diminutive (de familiaritate – n.ns.): «Dumnezeu drăguţu’», «Măicuţa Domnului»”.
Totodată, lumea, care provine de la latinescul lumen – lumină, a fost și este, pentru ţăranul român, kosmos, „ordine”, pentru că el întrezăreşte că Dumnezeu-Atotţiitorul, în înţelepciunea Sa, a aşezat toate în „bună rânduială”, în bună întocmire. Ţăranul român se străduieşte să nu tulbure prin acţiunile sale această „bună rânduială”, ci să o respecte.
La sat, viaţa este înţeleasă și ca „timp binecuvântat pentru a sfinţi locul în care trăim”, iar dacă sfinţim locul în care trăim pe pământ putem spera să primim și un loc în ceruri, „un colţișor în rai” – cum spunea Părintele Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria de Neamţ.
Sfinţirea timpului se realizează la ţară prin rugăciune şi muncă, dar şi pentru că timpul anului este presărat cu sărbători sfinte, cu „punte de sărbători” care leagă pământul cu cerul.
De ce? Pentru că „prin crearea şi trăirea puternică a sărbătorii, care este un moment luminos de punere în legătură cu existenţa generală şi absolută, cu transcendentul sau măcar cu direcţii spre transcendent, poporul a învins ori a valorificat timpul. Învingerea în acest sens a timpului devine, de fapt, o valorificare maximă a lui”.
Sărbătorile care ritmează viaţa omului erau trăite cu o mai mare intensitate în satele româneşti decât în oraşe, pentru că ţăranul român considera că sărbătorile sunt pregustări ale Împărăţiei cerurilor, momente de intensă trăire spirituală în care „transcendentul se coboară şi se arată oarecum în lume, făcândui pe muritori să-i simtă prezența […] sau, dimpotrivă, lumii istorice i se dă privilegiul să fie ridicată, printr-o translaţie spirituală, către împărăţia luminii extatice a transcendentului” – spune Vasile Băncilă în lucrarea sa „Duhul sărbătorii”.
Toată viaţa ţăranului român, înnobilată de credinţa creştină, este străbătută de un fior religios şi de un „bogat suflu mistic”.
Credinţa organizează şi dă sens vieţii spirituale a ţăranului român, încât „viaţa obştească a satului respiră o atmosferă religioasă”. Această centralitate a credinţei în viaţa spirituală, ca relaţie a omului cu Dumnezeu, constituie specificul „modului românesc de a fi”, firescul vieţii ţăranului român.
II. Situaţia prezentă a satului românesc
Din nefericire, în ultimele şapte decenii satul românesc tradiţional a traversat o gravă criză spirituală şi materială, iar în zilele noastre această criză se acutizează.
Vitregiile îndurate în ultimul secol de țăranul român au avut efecte devastatoare la nivelul identităţii și mentalității sale, lovind adânc în normalitatea sau în firescul vieţii sale tradiţionale și generând în mediul rural transformări negative de ordin spiritual, cultural și demografic.
Mai cu seamă, în timpul regimului comunist, s-a produs destrămarea satului românesc și distrugerea legăturii profunde a țăranului cu Dumnezeu, prin propagandă ateistă, iar relaţia ţăranului cu pământul ca proprietate, cu ţarina proprie, a fost distrusă prin colectivizarea forţată a agriculturii.
De asemenea, multe sate au fost depopulate prin urbanizare forţată şi migrarea unui mare număr de locuitori din mediul rural către mediul urban, ca urmare a industrializării forţate. Iar după anul 1990, satul se depopulează prin emigrarea multor oameni tineri de la sat în străinătate, din motive economico-financiare.
Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradiţională și supraviețuire precară.
Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Institutul Național de Statistică, România are o suprafaţă totală de 238 mii km2 și o populaţie rezidentă de 19,5 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă 3,9% din populaţia totală a Uniunii Europene.
Zonele rurale din România acoperă 87,1% din teritoriul ţării; aproximativ 45,7% din populația țării locuiește în mediul rural, adică puțin peste 8,5 milioane de persoane.
Cifrele amintite sunt dovada concretă a faptului că potențialul agricol al României este unul foarte ridicat, însă pământul nu este eficient cultivat.
Țară cu pământ bogat, dar cu mulţi țărani săraci!
Mult teren agricol, dar fărâmiţat, multe speranțe, dar puține mijloace de a-l lucra eficient și de a valorifica deplin recolta obţinută. Satul tradiţional, în ultimii ani, este afectat de o gravă criză demografică: foarte mulţi români au plecat în străinătate unde lucrează mai mult pentru dezvoltarea altor ţări decât pentru patria de origine, România. În faţa acestor realităţi pe care nu le poate ignora, Biserica Ortodoxă Română militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală şi pentru salvarea satului românesc, deoarece majoritatea populaţiei sărace din mediul rural aparţine Bisericii noastre, iar preoţii noștri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin economic, social și pastoral.
Desigur, este nevoie de cooperarea tuturor instituțiilor care doresc să ajute concret satul românesc şi pe ţăranul român. În același timp, nu trebuie să așteptăm doar ajutorul autorităţilor, ci trebuie să încurajăm și să preţuim inițiativele din sânul comunității care vizează binele comunităţii.
Aceasta înseamnă că putem să învăţăm și din experienţa altora, dar și să valorificăm din trecutul satului românesc unele virtuţi spirituale, morale și practice, cum sunt: credinţa, cinstea, hărnicia, dărnicia, simţul proprietăţii și al iniţiativei, solidaritatea (întrajutorarea) și comuniunea în comunitatea rurală și între comunităţile rurale, dar şi solidaritatea între comunităţile urbane şi comunităţile rurale. În acest sens, se recomandă următoarele măsuri concrete:
1.Înfrăţirea parohiilor mai darnice din mediul urban cu parohii mai sărace din mediul rural, pentru a oferi sprijin frăţesc spiritual (încurajare) şi material (financiar, alimentar, haine, materiale de construcţii pentru biserică, pentru casa parohială şi pentru activităţi social-pastorale);
2.Organizarea de biblioteci la sate prin donare de cărţi;
3.Acordarea de burse elevilor inteligenţi şi harnici de la sate ca să continue şcoala în mediul rural şi apoi, eventual, în mediul urban;
4.Cumpărarea, renovarea şi dotarea unor case de la sat, care au şi grădină, de către parohii de la oraş, pentru folosirea lor drept case de vacanţe şi pentru a dezvolta activităţi în favoarea satului;
5.Încurajarea şi ajutorarea concretă a sătenilor de-a păstra şi cinsti memoria înaintaşilor prin îngrijirea cimitirului, a crucii eroilor, dar şi oferirea de date pentru întocmirea monografiei fiecărui sat românesc de astăzi;
6.Organizarea de tabere de tineret la sate, pentru a desfăşura pelerinaje, activităţi culturale, social-filantropice şi ecologice în mediul rural, în colaborare cu preoţii de la sate şi cu autorităţile locale;
7.Încurajarea tinerilor de-a dezvolta proiecte economice atractive în mediul rural, ca de pildă, ferme de familie rentabile (zootehnice, legumicole, pomicole, apicole ş.a.).
În încheiere, binecuvântăm lucrările conferinţei pastoralmisionare de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să dăruiască tuturor participanților la această conferinţă pace şi bucurie, sănătate şi mântuire”
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române