România. Patriarhia Română a emis clarificări privind canonizările recente ale Părinților Ilarion Felea, Ilie Lăcătușu și Dumitru Stăniloae, în urma comunicatului emis de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
Conform comunicatului transmis, Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a examina și de a se exprima, conform propriilor criterii religioase, în legătură cu canonizarea unor persoane din cadrul Patriarhiei Române.
Patriarhia Română, despre canonizările Părinților Ilarion Felea, Ilie Lăcătușu și Dumitru Stăniloae
De asemenea, se specifică faptul că în procesul de canonizare, Biserica Ortodoxă Română efectuează o cercetare detaliată a vieții persoanelor propuse, evaluând modul în care acestea și-au trăit viața și au influențat comunitatea.
Procesul de canonizare implică evaluarea sfințeniei pe baza dovezilor solide și a mărturiilor credibile.
În acest sens, Patriarhia Română punctează că pentru canonizarea fiecărei persoane ca sfânt, Biserica a aplicat mai multe criterii canonice, istorice și pastorale-misionare, inclusiv următoarele:
- Viața sa curată și sfântă;
- Mărturisirea dreptei credințe până la sfârșitul vieții;
- Aspru nevoitor, împodobit cu multe virtuți;
- Dragostea și spiritul de jertfă manifestat față de cei aflați în nevoie;
- Mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste;
- A dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni;
- S-a bucurat de o cinstire constantă din partea credincioșilor.
„Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului”
Patriarhia Română recunoaște că unii sfinți recunoscuți în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieții lor, atitudini și gesturi care au fost dificil de înțeles sau chiar contrare învățăturii creștine.
„Însă Biserica ia în considerare schimbarea vieții păcătosului și, mai ales, modul în care și-au încheiat viața, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieții”, se mai arată în comunicat.
Patriarhia Română îndeamnă să privim la cum și-au încheiat sfinții viața
În continuare, s-a dat exemplul Sfântului Apostol Pavel, Sfintei Maria Egipteanca și chiar al Sfântului Proroc și Împărat David, subliniind că și acești sfinți au avut momente de cădere.
De aceea, este important să privim în mod special la cum și-au încheiat viața, nu doar la greșelile sau păcatele comise în cursul vieții lor pământești.
„De altfel, aceasta este și mărturia Sfintei Scripturi: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7)”, se mai arată în comunicatul emis de Patriarhia Română, potrivit basilica.ro.