George Coșbuc ne vorbește despre această moștenire a poporului nostru în următoarele rânduri:

” Coroana României, fiind din oțel, închipuie, prin însuși oțelul ei, de-o parte o vrednicie mare a neamului românesc: trăinicia de oțel a firii și a ființei noastre; iar de altă parte, o faptă strălucită, restatornicia Domniei românești prin războiul pentru neatârnare!”

Dar fiindcă obiectele poartă în sine amprenta indisolubilă a omului care  a avut contact cu ele, menționăm că această coroană născută din oțelul unui tun turcesc de la Plevna, este  legătura vie cu regele Carol I, un conducător aparte, a cărui cuvinte corespund în chip fidel cu realitatea faptelor sale:

” În clipa în care am pus piciorul pe acest pămănt, cu sfințenie apărat, am și devenit român. Cetățean astăzi, iar mâine soldat de va fi nevoie, eu voi împărtăși cu românii: și soarta cea bună, și soarta cea rea.”

Dragi cititori, deși trăim în vremurile unui bombardament informațional în care omul nu poate să aibă alt sentiment decât cel al suprasaturației, să ne îngăduim măcar acum răgazul unei clipe de reflecție. Un moment de întoarcere în noi înșine.

Deși suntem oamenii ” progresului” și ai ” evoluției”, deși ne considerăm liberi și independenți, avem unele neajunsuri: ne lipsesc valorile în care credeam odată, iar fără aceste valori nu facem altceva decât să confirmăm teoria care ne spune că cel ce nu-și cunoaște istoria, riscă să o repete.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE