Paszkany a obosit să mai ruleze milioanele CFR-ului

Paszkany a obosit să mai ruleze milioanele CFR-ului

220 de milioane de euro au intrat și au ieșit din conturile „feroviarilor” în ultimii 12 ani.

Iuliu Mureșan, președintele echipei CFR Cluj, a confirmat că „feroviarii” vor suferi transformări radicale, începând din această vară. Arpad Paszkany se va retrage din calitatea de acționar principal al clubului și va lăsa locul unui alt om de afaceri, care va deveni numărul 1 în club. „Arpad a fost acționarul principal la club. S-ar putea ca cineva să investească mai mult și să devină un acționar mai important”, a afirmat Mureșan, la Digi Sport.

Paszkany anunțase, recent, că vrea să-și lichideze afacerile din România, pentru a se muta la Dubai. „Acolo sunt oportunități foarte bune pe piața imobiliară”, a spus Arpad.

Din C în A, în doar 2 ani

CFR Cluj încheie astfel cel mai important capitol din existența clublui fondat în 1907. Echipă fără anvergură, CFR a fost inventată de Paszkany. La începutul anului 2002, omul de afaceri a devenit patronul „feroviarilor”, aflați la acea vreme în Divizia C. El a investit masiv, ridicând miza de la sezon la sezon și în doi ani i-a dus pe clujeni în prima ligă. La mijlocul anilor 2000, CFR a devenit un „El Dorado”.

Fiecare victorie era remunerată generos, iar jucătorii care nu prindeau lotul încasau și ei jumătate din primă. Știind că nu are șanse să se bată pe piața transferurilor cu Steaua, Dinamo și Rapid, Paszkany s-a orientat către fotbaliști din străinătate. Strategia a funcționat, iar în 2008, CFR a câștigat Liga I, în detrimentul Stelei, după un meci de pomină, câștigat în fața concitadinei „U” Cluj (scor 1-0). În același an, ardelenii și-au trecut în palmares și prima Cupă a României. Succesele au curs, iar în 2010 și 2012, CFR a mai pus mâna pe două titluri.

Titluri contestate vehement

Însă, victoriile echipei din Gruia au fost aprig contestate de rivali și suporterii adverși. Arbitrajele părtinitoare, dar și jocuri împotriva unor adversari relaxați, au transformat- o pe tripla campioană într-o formație antipatizată masiv. E drept, CFR a compensat în Europa, acolo unde s-a descurcat de fiecare dată onorabil, în Liga Campionilor.

În cei 12 ani de fotbal, Paszkany a rulat sume impresionante de bani, dar spune că nu a rămas cu un profit important. „S-au vărsat 107 milioane de euro în club. Încasările sunt cel puţin la fel de mari. Deci pot să spun că în 11 ani în acest club au fost rulate 220-230 de milioane de euro. De doi ani, clubul se autofinanţează, iar bugetul anual al clubului este de 15 milioane de euro”, spune Paszkany, vorbind despre bilanțul financiar din mandatul său.