Pastilele care promit refacerea virginității. O înșelătorie periculoasă, semnalată de un medic

Pastilele care promit refacerea virginității. O înșelătorie periculoasă, semnalată de un medicMedicamente. Sursa foto: arhiva EVZ

Dr. Andrei Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie, a declarat că pastilele care promit refacerea virginității, disponibile pe diverse platforme online, sunt o „prostie” și o înșelătorie.

Pastilele care promit refacerea virginității sunt o înșelătorie, avertizează medicul Andrei Dumitrescu

 Aceste substanțe nu sunt testate de specialiști și nu au niciun studiu științific care să le susțină eficiența.

„Sunt niște substanțe care nu sunt testate de specialiști, nu sunt verificate, nu au niciun studiu la bază și singurul lucru pe care pot să-l creeze este dezinformare, panică și probleme”, a subliniat Dr. Dumitrescu. El a adăugat că, pe internet, există și teste de sarcină pozitive, care pot fi utilizate în scopuri „mai puțin nobile”.

Consecințele lipsei educației sexuale. Creșterea numărului de mame minore în România

Dr. Dumitru Dumitrescu a subliniat că lipsa educației sexuale și pasarea responsabilității educației către alte instituții duce la o creștere a numărului de mame minore în România.

„Primul lucru care se întâmplă este frica, este teama și rezultatul observat în societate este apariția sarcinilor la vârste foarte mici ale mamelor”, a explicat el.

România se află încă pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul mamelor minore, iar Dr. Dumitrescu consideră că educația sexuală este esențială pentru prevenirea acestei probleme.

Gravidă

Gravidă Sursa foto: dreamstime.com

Părinții trebuie să discute deschis cu copiii despre subiectele sensibile

Medicul a atras atenția asupra importanței educației sexuale, susținând că părinții ar trebui să discute constant cu copiii lor despre schimbările prin care trec, pentru a evita dezinformarea.

„Este foarte clar că părinții trebuie să poarte discuții permanente cu copiii lor, atât băieți cât și fete, să le explice cum stau lucrurile”, a afirmat Dr. Dumitrescu.

El a adăugat că prezența acestor produse pe piață reflectă o lipsă de responsabilitate în educația sexuală a copiilor, afirmând că „în multe familii există o jenă profundă de a discuta subiecte precum virginitatea, primul contact sexual sau bolile cu transmitere sexuală”, relatează news.